Monthly Archives : June 2013

claire 2oglinzi, fantome si aparente

oglinzi, fantome si aparente

O artista din Franta, Claire Lavabre, a inventat o oglinda care reflecta imaginea din fata sa doar pe un fundal intunecat.

Aceeasi oglinda asezata in fata unei forme albe reflecta o imagine in ceata, neclara, ca a unei fantome. Designerul francez dezvolta modele de oglinzi, dar…

 

… creatia ei pare a fi o metafora minunata pentru ceea ce facem zilnic: ne petrecem atit de mult timp ca sa aratam altfel pentru ceilalti si, de fapt, ei ne cunosc cu adevarat cind imaginea noastra e intr-un fundal intunecat.

caracterul oamenilor se vede in conditii extreme.

 

despre oameni perete si oameni oglinzi, aici, dintr-un speech la WoW din 2010

 

 

1842
area 41 -2Austria – Aria 47 – Cand lucrurile extreme sunt cele mai sigure

Austria – Aria 47 – Cand lucrurile extreme sunt cele mai sigure

text de Elena Prodan

Dupa ce ai intrat in Aria 47 primul lucru pe care il auzi este susurul unui rau. Apoi vezi o minunatie de munti cu varfurile pline de zapada pravalindu-se parca peste tine. Totul este natural, iar filosofia locului este back to basics. Ne-am cazat in cabane si conceptul de tabara de fotografie a devenit  tare firesc in locatia data. Am stat in cabana 15. Doua camere in care gaseai doar cate doua paturi, un sifonier mare si o noptiera. Nimic pe jos. Totul simplu. Spatiul utilizat la maxim. In fata aveam rau, iar in spate o limba de padure unde am gasit fragute. Si totul era ca in povesti.

Ne-am trezit la prima ora :”mancam repede si apoi ne aruncam in cap, da?”, am convenit toti cumva. Am plecat spre locul de intalnire spre cei care aveau sa ne pregateasca pentru flying fox. Tradus inseamna tiroliana. Din 12 plecat-am 10 la razboi, 6 ne-am pus hamurile, in final 4 s-au dat cu tiroliana si 2 au continuat. Eu am fost convinsa ca voi sari. M-am mai jucat in trecut cu genul acesta de activitati si mi-a placut senzatia.

Ni s-a facut instructajul si apoi, cand am fost gata, aratam pregatiti ca pentru a intra in mina: casti de protectie, un dispozitiv cu 2 role pentru tiroliana extrem de greu si hamuri. Am mers pe o carare pana la un pod. Podul il observasem deunazi cand ne-am cazat. Din cand in cand de pe el mai sareau oameni cu un strigat ca a lui Tarzan: aaaaaaaaaaaaaaaa. Si apoi din nou linistea muntilor. Parea usor.

Cand am ajuns la pod, Cristina s-a oprit. A stiut ca nu mai vrea. Cosmin si Mariciu au urcat si eu i-am urmat. In spatele meu Papen si Toma. Nu au vrut sa ma lase ultima. Asa ca au avut grija sa  fiu in vizorul lor. Totul bine. Mi-am legat clipsurile de funie. Totul bine. Am facut cativa pasi. Nu mai era asa bine. Mergeam pe un pod facut din funii si calcam pe scanduri de lungimea antebratului meu, late cat doua palme de-ale mele. Si credeti-ma nici antebratul si nici palmele mele nu sunt foarte mari. Nu prea mai vorbeam intre noi si senzatia era ca jucam in filmul Indiana Jones.

Si au inceput sa se clatine scandurile si funiile si m-am uitat in jos si am vazut un hau. Cu tiroliana te dai de la 27 m….Insa, pana sa ajungi la tiroliana trebuia sa treci de incercarea acestui pod si apoi sa mergi pe scanduri nu mai late decat talpa unui barbat, lipit de un zid pana la postamentul de unde efectiv iti dai drumul pe tiroliana.”Pas. Eu cobor”. Toata lumea s-a oprit. “Esti sigura?” Instructorul care ne insotea astepta sa ma decid. Insa, pana sa termine de intrebat Cosmin eu deja trecusem pe langa Papen  si eram la doi pasi distanta de scari. “ii vedem de jos pe baieti, ok?”, mi-a spus Cristina. Aaaaaaa am auzit de la fiecare domn, dar le-a placut tare. Doar doi domni au incercat si Mega swing, adica un fel de coarda elastica care te zgaltaie serios pret de cateva minute.

In timp ce coboram de pe pod ma uitam la cei cinci domni. Nu aveau cum sa renunte. Poate le era frica, poate nu. Dar cum ar fi putut renunta? Pentru ca esti femeie toate aceste lucruri inseamna cumva sensibilitate, feminitate, fragilitate. S-au asigurat ca eu sunt ok si m-am simtit din nou protejata si rasfatata si au mers mai departe. Stiu sigur ca unora le-au tremurat genunchii (puteti citi la Papen un text foarte dragut despre frica), dar au mers pana la capat.

Dupa acest start cu o doza de adrenalina faina ne-am bucurat toti ca niste copii de tot ce oferea Aria 47. Si credeti-ma este vis: motocross, blobbing…sfidezi gravitatia efectiv. Vedeti aici despre ce este vorba. Daca v-ati tinut respiratia, ei bine, aveti si de ce.

Un alt cuvant cheie pentru Aria 47 este fun. Aici s-a facut un Harlem shake care este in top  world wide. Pe langa multe sporturi extreme poti participa si la multe petreceri fun fun fun.

Unde ne-am intalnit cu totii a fost la rafting. Sa faci rafting cand afara sunt mai putin de 15 grade intr-o apa cam de 5 grade poate fi …interesant. Costumele de neopren  ne-au ajutat mult, iar dupa ce am inteles toate regulile explicate in timpul instructajului am vaslit toti cot la cot si: nu ne-am rasturnat, am ras cu lacrimi, am functionat ca o echipa, ne-au batut inimile tare, tare, tare.

Concluzia a fost ca niciunul dintre noi nu mai putem spune ca Austria este frumoasa doar iarna. Va veti convinge de acest lucru daca urmariti pe Instagram si pe Facebook hashtagurile #TFB5 #occupyTyrol

Tabăra de Fotografie pentru Bloggeri, ediția a cincea, este un eveniment organizat de Foto Union și Austria.info cu sprijinul Dacia Group și Hotel Continental Forum Oradea.

(fotografiile sunt realizate de Cristian Sutu)

2400
neagu djuvaraNeagu Djuvara – o poveste despre doua dintre contrastele lumii: Enescu si razboiul

Neagu Djuvara – o poveste despre doua dintre contrastele lumii: Enescu si razboiul

O poveste reala despre frumusetea muzicii, a artei si rolul ei ca un echilibru intr-o lume dominata de lucruri care nu ne fac placere. Povestita astazi, 30 iunie, de domnul Neagu Djuvara la Duminicile Muzicale ale Festivalului Enescu.

***

Am fost trimis pe front, pe Prut, cu 8 zile inainte sa inceapa razboiul, in 1941.

Dupa citeva luni am fost ranit, din fericire usor, am stat o luna in spital. Si era regula ca sa ai 6 zile libere convalescenta, concediu. Ghinionul lui Mos Neagu e ca in ziua in care eu ieseam din spital se raporteaza ordinul acela; nu se mai da libere cele 6 zile. Aoleo, iata-ma trimis la Tiraspol la un centru de recuperare inainte de a fi trimis pe front.

Eram nenorocit. Voiam si eu sa ma mai duc acasa 6 zile. Intimplarea facea ca seful lagarului de recuperare de la Tiraspol era un colonel locotenent de la Mihai Viteazu care ma cunostea. Ma cheama.

– Ma Djuvara, sa stii ca s-a raportat din nou ordinul ala, aveti 6 zile.

– Da, domnule colonel, dar 6 zile de aici… 2 le pierd pina ajung la Iasi…

– Nu, uite e un avion acolo pe cimp. Te duci cu el.

Nu ma urcasem intr-un avion niciodata. M-a adus pina la Bucuresti pe neasteptate.

Sosesc la Bucuresti, nevasta-mea surpriza mare: cum sa ajung asa in citeva ceasuri.
Ea avea un bilet la Ateneu, cu o prietena, unde tocmai Enescu cinta concertul lui Beethoven pt vioara si orchestra. Bineinteles ca prietena nevesti-mii renunta la bilet si eu in graba scot cizmele, hainele…

Mi-aduc aminte, va dau un amanunt – cum sa-i zic – vulgar… Aveam un fel de centura la briu, din cauza frigului, si cind am scos-o au colcait paduchii. Nevasta-mea a aruncat-o in baie si se vedea in apa cum inotau paduchii.

Bineinteles ca m-am spalat, m-am dat cu odicolon pe mine si imbracat in tol festiv – cum spune vulgar lumea – ma simteam asa de usurel… O haina frumoasa de lina fina ma facuse alt om.

Si sosesc in rindul intii la Ateneu si cinta Enescu concertul pentru vioara si orchestra  a lui Beethoven.
(pauza lunga)
Contrastul dintre viata pe care o dusesem pe front, mizeria aceea, noroiul, bombardamentele si splendoarea acestei muzici divine si cintate de un om ca Enescu…
(pauza)
Cind a terminat prima parte a concertului, plingeam. Si plingeam asa de tare ca nu aveam curajul sa ma intorc catre sala.

(pauza lunga)
Chiar acum, vedeti, imi vine un nod in git cind imi amintesc de acel moment.
(pauza)
Imi ziceam: cum se poate ca in acelasi moment pe lumea asta sa existe mizeria de pe front – bombardamentele in picaj, bombele care stii ca sunt pentru tine, infernul ala – si o sala de muzica in care il vezi pe Enescu cintind.

Si acum am un nod in git gindindu-ma ce emotii poti sa ai in viata fata de asemenea contraste.

 ****

(din aceeasi intilnire Picioarele Domnului Neagu Djuvara )

3571
cubPicioarele Dlui Neagu Djuvara

Picioarele Dlui Neagu Djuvara

Sunt oameni care atunci cind vorbesc o fac cu tot corpul, ba chiar si cu sufletul. Ii simti usor, chiar si fara sa te uiti la ei; ii asculti cu ochii inchisi si stii ca au umplut tot ce e in jur cu energia lor.

Pot vorbi despre copilarie sau despre mincare, despre dragoste sau despre razboaie, energia pe care o lasa vorbele lor e aceeasi si o vezi reflectata in atentia celor din jur. In trupurile lor indreptate catre centrul de energie al locului, in ochii lor cu lacrimi fine chiar daca, aparent, nu e nimic emotionant acolo.

Cind deschizi ochii – cind te uiti pe bune la oamenii astia speciali –  vezi detaliile.

***

Picioarele Dlui Neagu Djuvara, astazi, la Dumincile Muzicale ale Festivalului Enescu. dinsul vorbea despre cum l-a auzit prima data pe Enescu cintind Beethoven si cit de emotionant a fost (si retraia emotia pentru ca avea, din nou, lacrimile in git), picioarele dinsului erau jucause, hitre si foarte vii.

Iar sosetele coborau la fiecare noua fraza, incurcate de miscarile din jurul lor.

 

(povestea emotionanta a primei intilniri muzicale a Dlui Neagu Djuvara cu George Enescu aici)

1929
raifaissen-live-blogging-03_resizeRaiffeisen Start – impreuna la inaltime – live blogging

Raiffeisen Start – impreuna la inaltime – live blogging

Astazi m-am intors la munca intr-o corporatie. Pentru o singura zi si intr-o companie foarte speciala , Dragos Astafei si Cristian Manafu. Suntem la inaugurarea sediului central Raiffeisen, in Sky Tower si traim corporatist in casual friday.

Avem un birou intr-o biblioteca, in mijlocul unui etaj, unde sunt si spatii de lucru, dar si spatii de relaxare.

Va arat putin mai incolo fotografii din sediul central si va fac cunostinta pe parcursul acestei zile cu oameni frumosi din aceasta companie. va promit super povesti, ale unor oameni pe care-i stiati de pe Facebook, de pe bloguri, sau din evenimente caritabile si sportive, doar ca nu stiati ca lucreaza in Raiffeisen.

***

 137 m inaltime, 37 etaje,  1700 de persoane. Sky Tower – cea mai inalta cladire din Romania. construita intr-o viteza atipica pentru tara noastra: un etaj la 5 zile!!!

***

prima noastra descoperire: Magda Sandulescu – coordoneaza tot ce inseamna partea de dezvoltare clienti persoane fizice – si e foarte pasionata de social media. e genul de om care umple camera de energie si, ma iertati pentru prejudecati, e la fel de pasionata de lucruri culturale si de pasiunile oamenilor pe cum e de pasionata de produse bancare.

Magda stie ca e important sa le prezinte clientilor produsele in contextul pentru care au fost create… asa a ajuns sa prezinte aplicatia smart mobile de banking Raiffeisen Online cu trimitere la un anume anticariat din Iasi care are cea mai mare colectie din Romania de carte liliputana. sau sa prezinte aceeasi aplicatie in vama veche, pentru ca demonstratia este eficienta cind ii arati utilizatorului ca poate achizitiona lucruri, poat eface tranzactii bancare in locurile cele mai neasteptate; nu de la un birou.

Magda se plimba cu bicicleta si aseara tocmai ce a descoperit ca s-a deschis la Biblioteque din herastrau. A postat repede pe pagina ei de Facebook. “nu era nimeni aseara, dar daca am anuntat astazi pe pagina me ade facebook, citiva prieteni tot o sa se duca. daca anuntam lucrurile frumoase, o sa se creeze o comunitate care sa  aiba de unde sa aleaga.’

 

Magda are 3 telefoane. da da, cele din fata ei sunt toate ale ei: unul pentru convorbiri de birou, altul pentru transfer securizat de date si unul pentru Social Media si convorbiri personale.

***

let’s meet THE GIRLS. FETELE – scris cu majuscule – pentru ca sunt frumoase, destepte (lucreaza la Trezorerie, unul dintre departamentele cheie ale bancii ) si sunt din categoria pe care eu o numesc “oameni din aluatul bun”

de la stinga la dreapta Melania Radutoiu & Maria Duduman.

 

Melania a facut voluntariat inca din facultate ( a terminat Limbi straine), iar cind a ajuns in Raiffeisen a inceput sa colaboreze cu Light into Europe ( o fundatie care are grija de copiii cu dizabilitati de vedere sau auditive): le organizeaza evenimentele, traduce documentele lor, face traininguri pentru voluntarii care intra noi in proiecte. e genul de om care crede ca trebuie sa faci lucruri bune nu ca sa iesi tu in evidenta, ci ca sa se miste lumea intr-o directie mai buna.

la prima vedere pare party girl – cocheta, cu glumele la ea -, cind incepe insa sa vorbeasca despre cit de important este pentru ea sa raspunda la solicitarile celor pe care si-a propus sa-i ajute, intelegi ca lumea de dincolo de zimbete e profunda si e asezata pe baze solide. ( de Paste au solicitat-o cei de la Light into Europe pentru o traducere; era plecata si, fizic, nu avea cum sa o faca, asa ca si-a sunat o fosta colega de facultate, a rugat-o sa faca traducerea si, desigur, a platit-o pentru munca ei )

Maria a descoperit odata cu Raiffeisen ce inseamna cu adevarat voluntariatul si, mai ales, ce inseamna sa fii mentor. A lucrat pentru United Way intr-un program de voluntariat si a ajuns la Asociatia Ana si copiii, unde pentru un an a fost mentorul fratelui Anei din numele asociatiei – asociatia a pornit prin a ajuta copiii defavorizati si si-a luat numele de la prima fetita ajutata. Odata cu mentoratul (citeva ore pe saptamina a mers cu cel mic la muzee, la spectacole, i-a raspuns la orice intrebare), Maria a inteles ca oamenilor le-ar fi mai usor sa se implice daca ar stii exact ce inseamna munca unui voluntar intr-un domeniu sau altul. Acum lucreaza la o platforma prin care ONG-urile sa-si anunte necesitatile de voluntariere si, intr-un mod aplicat, matematic, voluntarii sa fie informati de tot ceea ce ar insemna munca lor ca sa ia o decizie corecta si sa se implice.

*
mi-a placut mult ca in intilnirea cu Maria si Melania, Cristi Manafu a uitat ca e jurnalist, ca treaba lui e sa descopere povesti, si a inceput sa discute aplicat cu Maria despre ce ar trebui sa contina platforma pentru voluntari, despre proiecte similare in tara si in lume, despre cum reactioneaza voluntarii in general. in 10 minute au trecut de la intervievator/ intervievat la parteneri.

si mi-a placut ca THE GIRLS nu s-au dezmintit, au iesit din tipare si de data asta: ne-au dus la ele in biroul magic, care se separa prin geamuri de sticla de restul etajului lor. am stat departe, foarte departe, de computerele unde se fac tranzactiile uriase si-am intrat fara aparatate de fotografiat, dar am putut vedea gasca simpatica si am inteles de ce se spune ca la trezorerie sunt cei mai veseli, cei mai simpatici , dar si cei mai frumosi angajati:) si care au mereu dulciuri:P

***

 

in fotografia asta sunt Monica Teodorescu si Paula Stoica.

ca sa obtina cadrul asta au tras 340 de fotografii si-au sarit pe terenul de baschet de linga Sky Tower doua ore si 10 min. apoi au avut nevoie de un week end intreg ca sa aleaga fotografia: “aici nu ma vad bine”/ “saritura mea nu e frumoasa aici” / “aici nu ne sincronizam”.

au inscris-o pe ultima suta de metri in concursul intern cu tema “La Inaltime” si-au cistigat.

intimplator era si preferata fotografului echipei noastre, Dragos Astafei, dar nu asa s-a stabilit cistigatorul, ci prin votul celor din companie, asa ca fetele au muncit mult cu “sales direct” ca sa cistige.

fetele din fata acestor umbre sunt prietene din 2006 cind s-au angajat amindoua la Raiffeisen. sunt colege de birou si sunt pasionate de sport. Monica alearga la maraton, iar Paula – ei bine, Paula – e un mare exemplu de vointa: din februarie si pina in iunie a slabit 18 kg, cu un regim strict si mult sport.

(o informatie importanta pentru simpaticii din Sky Tower: terenul de baschet se intoarce la intrare. de saptamina viitoare. a fost indepartatat temporar pentru concertul lui Smiley, dar … revine si veti fi din nou una dintre rarele companii – hai sa-i zicem corporatii, ca asta sunteti – care aveti un teren de baschet la intrare)

***

Dana Cernat e coordonator de produs pe factoring, dar eu o stiu cu mult inainte de a afla ca lucreaza la Raiffeisen. O stiu de la un seminar pe care l-am tinut la Incubator 107, unde si ea tine lectii de… cusut. Dana are Idei Cusute, un blog simpatic unde prezinta lucrurile pe care le face cu o masina de cusut si mai multe materiale colorate.

Am aflat acum ca e din 2005 in banca si ca mai intii a trecut pe la IMM pe o functie de comunicare pentru ca tocmai ce terminase o facultate de profil. Intre timp a terminat sesiunea anului nr 2 de la Finante (“daca vreau sa promovez in banca trebuie sa stiu intre ce am de ales, si un master nu ma ajuta: am luat scoala de la capat, am facut Finante la IBR”).

Dana face ateliere de cusut pentru copii si adulti si te invata ca, in timpul in care cosi materialele, sa-ti descosi mintea, sa te relaxezi si sa te bucuri de rezultatele muncii tale. Dana e genul de om care ii inspira pe cei din jur, fara sa faca eforturi speciale, iar citeva din colegele ei de birou si-au luat masini de cusut si-si fac haine inspirate de alegerile ei.

O saptamina anume pe an – Saptamina Altfel – Dana isi ia concediu de la banca. Merge in scoli si in licee si tine ateliere de cusut si-i invata si pe copii ca atentia pe care o acorzi unui lucru pe care-l faci cu mina ta te disciplineaza si iti formeaza caracterul.

Am fost surprinsa sa constat ca putini din banca stiu ca Dana e Idei Cusute. “Nu ma promovez printre colegi, mi se pare ca as face spam. Imi vind lucrurile pe care le cos mai mult in afara bancii”.

Heeeeei, simpaticilor din Raiffeisen, ia uitati-va ce minunatii face Dana. Sigur, sigur o sa va cumparati ceva de la ea. Imaginati-va bucuria ei cind va descoperi ca si fara promovarea ei, tot v-ati cumparat ceva de la ea: pentru ca va place, pur si simplu.

***

Carmen Ghita a fost unul din oamenii acestui proiect special si habar n-am cum i-a convins pe sefii ei sa lase trei oameni straini sa intre in banca si sa intilneasca ce oameni vor ei, sa se plimbe pe unde vor ei (in limitele unor restrictii de siguranta, desigur, pentru ca ne aflam intr-o banca).

N-am intervievat-o pe Carmen, dar am stat cu ea o zi intreaga si-am avut timp sa observ lucruri:) E unul dintre oamenii care -si dedica mult timp meseriei si nu stie alta cale decit… “din toata inima”.

Si cind proiectele se fac din inima, rezultatele sunt frumoase. Odata cu prezenta noastra in companie a fost lansata si pagina oficiala de facebook Raiffaisen Bank Romania care a depasit deja 3500 de fani.

Aurelian Buluceanu  a fost si el “partners in crime” in acest proiect atipic pentru orice corporatie si mi-a fost evident ca i-a placut foarte tare sa ne povesteasca despre fiecare dintre obiectele achizionate in cea mai inalta cladire din RO. si stia in detaliu despre fiecare obiect pentru ca echipa lui a facut majoritatea achizitiilor.

Cu el am vorbit mult despre cladire (dar cea mai inalta cladire din RO merita un post separat pentru ca are niste povesti incredibile), dar printre vorbele de business am avut timp sa descopar ca e pasionat de baloanele cu aer cald, ca face mult sport (simbata participa la triatlon), ca-i place muzica rock si ca s-a dus in Germania la un super super concert pentru The Killers si ca, asa simpatic cum este, e aprig in negocieri. Are o relaxare care nu aduce cu nimic a corporatist/ corporatie, dar are pareri ferme in zonele sale de competenta si gindul meu a fost ca nu prea as vrea sa negociez ceva cu el si nici sa avem vreo disputa pe vreo tema:).

***

si-aceasta imagine e din banca. stiu, nu seamana a ceea ce stiti despre o banca, dar dansatorii astia invita lumea sa mearga in curte la mici si bere si la un concert Smiley. cea mai inalta cladire din lume merita inaugurata cu o petrecere frumoasa. dar si cea mai simpatica pagina de facebook a unei banci merita un like. il puteti da aici.

multumesc frumos pentru intilnire si timpul pe care mi l-au acordat tuturor celor pe care i-am intilnit in orele petrecute in sediul central Raiffeisen Bank Romania.

[caption id="attachment_23545" align="alignnone" width="509"] cu Carmen Ghita si Cristian Manafu[/caption]

 

toate fotografiile au fost realizate de Dragos Astafei.

 

 

3231
falafel simpa detaliuam creat o mincare… afrodisiaca :)

am creat o mincare… afrodisiaca :)

pentru mine Orientul e senzualitate si erotism, rafinament culinar si … textura ( in materialele din care sunt facute hainele, in mix-ul alimentelor etc).

Cind Radu Tanase de la Calif (unul dintre restaurantele cu specific oriental din Bucuresti care are o atentie foarte foarte mare asupra detaliilor si care isi produce “in house” tot ceea ce foloseste pentru preparatele din meniu; cu exceptia celor pe care le aduce din Orient direct – condimente, adica) m-a invitat sa creez un fel de mincare pentru restaurantul lui mi s-a parut provocarea suprema.

Nu sunt specialist, iar gusturile mele si perceptia mea asupra importanta si intelesul actiunii de a minca sunt putin diferite de practica uzuala.

*

Eu cred ca mincarea trebuie sa fie o bucurie, nu o necesitate; trebuie sa fie o experienta senzoriala si, pe cit posibil, sa-ti hraneasca si mintea, ba chiar si… libidoul.

Maninci ca sa-ti faci bine si sa te bucuri de experienta mesei; maninci ca sa aduci in organism energia de care ai nevoie ca sa fii mai luminos, mai fericit, mai sanatos.

Acum ca stiti asta, mai vreti sa gustati mincarea creata de mine?!

***

De astazi la Calif , pe str Avrig (linga Piata Iancului), se afla in meniu Falafelul S!mpa, iar eu sunt foarte foarte happy.

Falafelul S!MPA e o mincare vegetariana care e texturata, senzuala si… afrodisiaca.

Pe linga chiftelutzele de falafel mai contine sos de vinete cu tahina, ceapa cu tumac, roshii, seminte de rodie, totul pe o lipie preparata in casa, in cuptorul de linga tine, lipie care e “mingiiata” de un sos Domatos – un fel de zacusca dulce, cu baza de roshii dar si alte legume gustoase transformate in pasta.

Fiecare dintre ingrediente are rostul lui acolo, dar o sa va povestesc doar despre 2 (ma rog, 3) dintre ele.

tahina – este un sos pasta de susan care e afrodisiac, dar si stimulent intelectual si cu propietati anti ageing, regenerante. in combinatie cu vinetele coapte rezulta ceva de vis… sosul de vinete e dulce si onctuos, sosul de tahina e putin aspru si ramine pe papilele gustative.

linga ele, semintele de rodii, cu sucul lor dulce acrisor, dar foarte racoritator, sunt ca o surpriza de ziua ta. apar in mincare cind te astepti mai putin si, pur si simplu, iti explodeaza in gura.

(salata de vinete cu seminte de rodii este una din preferatele mele si obisnuiesc sa o prepar si acasa)

***

deci, avem Falafel S!mpa de astazi la Calif, pregatit la grill, cu putine calorii, fresh si… afrodisiac. costa 11 lei simplu, si 13 lei in meniul cu limonada. in week end-ul asta o sa fac si eu o vizita acolo sa le fac cinste prietenilor mei.

va astept sa-mi spuneti daca va place ce am creat:)

 

somnnu dorm. panica. dorm. panica.

nu dorm. panica. dorm. panica.

m-am obisnuit sa spun despre mine ca sunt insomniaca. o parte din secretul multelor lucruri pe care le fac intr-o zi e faptul ca dorm putin si am citeva ore in plus fata de restul lumii.

era o parte din secret.

de duminica trecuta dorm. mult. si asta imi complica foarte tare programul. m-am intors la o senzatie care o aveam pe la 25 de ani; panica de dinainte de culcare:)

(ma rog, exagerez putin cu panica de acum, care nu mai e ca aceea de la 25 de ani, dar… e pe acolo)

***

in anii astia de nesomn am trecut prin toate fazele.

furie. eram obosita si mi-as fi dorit sa adorm in prima clipa in care ma bagam in pat.

lupta. medici. pastile naturiste. sport. alimentatie adecvata. (mai putin somnifere). gindul ca l-as lua de barbat pe cel in bratele caruia as putea dormi 7-8 ore ca orice om normal, desi casatoria – in forma ei conventionala – mi se pare ceva gresit. (stiu, asta e, nu dati cu parul)

resemnare. cum pot folosi timpul asta mai bine? sa citim, sa vedem filme.

drag/ dragoste. e minunat sa ai ragazul de a te uita cum doarme cel de linga tine. sa incerci sa-ti sincronizezi respiratia cu el intr-un “parteneriat” pe care-l stii doar tu. cam ca sarutul pe care-l lasa unii parinti pe crestetul copiilor care dorm.

disciplina si respect. sa reusesti sa nu faci prea mult zgomot in vacante ca sa nu-l trezesti pe cel de linga tine la ore care se exprima prin semne cu degetele de la o mina.

din nou furie. de la multa oboseala. ceva probleme de sanatate pentru ca organismul nu se regenereaza. din nou drag. disciplina. respect.

de duminica dorm. n-am mai dormit in felul asta , 7 ore pe noapte atit de multe zile consecutive, de nici nu mai stiu cind.

n-am o explicatie. nu s-a intimplat nimic special. nu am schimbat nimic in alimentatie. nu m-am apucat de cine stie sport si nici n-am descoperit vreo pastila minune.

prima noapte am pus-o pe seama oboselii din multele saptamini de deplasare si pe faptul ca, in sfirsit, ma relaxasem (jumatate de zi am stat in aer liber). la  a doua am ridicat din sprincene. dupa a treia noapte cu 7 ore de somn am inceput sa ma incrunt.

mi se pare ca s-a scurtat ziua, ca sunt in urma cu ceea ce am de facut, ca nu citesc toate lucrurile pe care le citeam inainte.

mi-am pus ceasul sa sune la ora 6 – o ora la care, de obicei, eram treaza si in plina activitate – tot ceea ce am facut astazi a fost sa opresc soneria, sa evaluez ce zi a saptaminii este (implicit ce program de intilniri am) si sa ma culc la loc.

ca si succesul, somnul pare ca vine cind nu te mai astepti, daca ti-l doresti foarte mult. as vrea o zi mai lunga, se pune?

 

2291
aventura heinekenvrei aventura vietii tale? inscrie-te in competitia The Voyage Heineken

vrei aventura vietii tale? inscrie-te in competitia The Voyage Heineken

nu stiu cit stiti voi ca lucrurile alea senzationale si profund emotionale din spoturile Heineken s-au intimplat pe bune. adica baietii aia microbisti chiar au mers la plictiseala aia de concert de muzica clasica in seara finalei Champions League, sau ca frigiderul ala magic cit o camera intreaga chiar a existat (a fost unul si intr-o casa din Bucuresti pe care am vizitat-o si eu🙂 )

spiritul Heineken despre a te bucura de viata si a trai aventuros e real. uite aici ce i s-a intimplat lui Andi Moisescu in urma cu doar citeva saptamini cind a mers la finala Champions League.

daca ai rivnit la o asemenea aventura (si n-ai cum sa nu fi zis “mamaaa, cit de tare a fost pentru oamenii astia sa traiasca asa ceva”) acum e sansa ta: inscrie-te in competitia The Voyage Heineken si sunt absolut sigura ca o sa traiesti ceva incredibil.

imagineaza-ti ca in timpul competitiei ai putea fi  “abandonat” în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, cu minimul de provizii si citeva indicatii de baza. sigur ca e cineva acolo care te supravegheaza si are grija sa fii in siguranta, dar e treaba ta sa -ti indeplinesti task-ul si sa ajungi la destinatie.

e o competitie despre aventura, despre barbartie si e … ca-n filme. filmele alea cu eroi legendari.

te poti inscrie aici. mai sunt 3 zile.

 

4270
aqua domoAustria, asa cum nu o stiti, part 1

Austria, asa cum nu o stiti, part 1

Prietena mea, Elena Prodan, ma reprezinta in tabara de fotografie cu nr 5, in Austria, intr-o companie simpatica: multi bloggeri talentati si veseli.

Iata impresiile ei, impreuna cu ceva fotografii care imi trezesc o invidie teribila si gindul ca sigur nu sunt in Austria, pentru ca Austria asta mi-e necunoscuta, desi am fost de multe ori acolo:)

[caption id="attachment_23451" align="alignnone" width="554"] Elena Prodan, fotografiata de Cristian Sutu[/caption]

“This is your captain awaiking. We are now flying over Tirol. Ne vedem in 15 minute jos la micul dejun, da? Ne grabim?” asa ne-a trezit Cosmin Tudoran pe toti cei 12 din TFB 5, adica Tabara de fotografie pentru blogeri organizata de Foto Union. Eu sunt alaturi de ei pentru ca, prietena mea Cristina pe blogul careia ma cititi, mi-a facut acesta bucurie minunata. Varianta mea este ca am murit si, pentru ca am fost cuminte, am ajuns unde trebuie. Respectiv in Austria in plina vara. Nu va grabiti sa va ganditi doar la ski, pentru ca nu stiti ce pierdeti.

Dupa ce am inchis receptorul am fugit repede la dus. 15 minute pentru a fi gata poate fi o provocare pentru o fata. O problema a fost si ca la Aqua Dome nu mai voiai efectiv sa iesi din camera. Primul impediment era sa cobori din patul imens indreptat spre peretele de geam. Indiferent de camera in care te aflai, primul lucru pe care il vedeai dimineata in fata ochilor erau muntii invaluiti in ceata. In prima zi ne-am precizat ca ceea ce vedeam nu este un tablou… Daca treceai de prima incercare si coborai din pat nu vroiai papuci pentru ca podeaua de stejar austriac era o placere pentru talpi. De altfel, toate simturile erau rasfatate de materiale naturale extrase si prelucrate autohton, de nuante relaxante de bej.

Dupa ce ieseai din camera iti era greu sa te decizi ce anume vrei sa faci mai intai: spa, sauna uscata sau umeda, masaj si cate si mai cate sau sa inoti in aer liber in piscine ce arata precum ozn-urile cu apa termala si sa te bucuri de soare uitandu-te lenes la peisaje si respirand aer curat.

Ieri, dupa micul dejun, ne-am luat bicicletele puse la dispozitie de cei de la hotel- exista si varianta sa inchierezi for free un mini decapotabil cu care te poti plimba pana in Italia, noi nu am mai avut timp sa facem acest lucru desi ne-am dorit tare- si am plecat sa facem biking pe un traseu putin mai domol decat Transfagarasanul lung de mai bine de 25 de km. Am avut inima cat un purice pentru ca eu practic am invatat ieri sa merg pe bicicleta.

Am plecat. Toti 12 in sir indian unul in spatele celuilat. Tur-retur, din Längenfeld pana in Solden. Din nou precizarea peisajele nu sunt tablouri. Primii 3 km au fost usori. Dupa care a inceput urcarea. Dupa 2 km vroiam sa ma opresc. Toma a venit repede din spate si m-a oprit ca sa-mi ridice saua pentru ca observase ca nu mergeam corect si oboseam prea repede. Mi-a schimbat si vitezele si a facut el cativa metri cu bicicleta mea ca sa se asigure ca totul e ok. Corina si Ariel m-au asteptat. Aproape de Solden mi-a sarit lantul, iar Papen s-a intors ca sa-l repare si a avut grija ca bicicleta mea sa fie iar ok. Pe Papen nu ai cum sa nu-l remarci. Are aproape 50% din suprafata corpului tatuata, si, daca la prima impresie acest lucru poate fi inhibant, dupa o conversatie retii doar tonul calm si faptul ca ai ras mult. La intoarcere totul a fost mult mai usor, dar tot nu ma simteam safe sa raman singura. De altfel, nici nu am ramas. Papen a fost mereu in urma mea . Cristina s-a asigurat si ea ca sunt bine. Ea a mers in fata mea si la cateva minute intorcea capul cu tot felul de pretexte si ori de cate ori trebuia sa schimb vitezele ridica mana si imi arata cu degetele in ce viteza trebuia sa fiu. S-a intamplat sa fiu si in viteza corecta.

Indiferent de varsta e placut sa simti ca sunt oameni care au grija de tine. Acelasi lucru l-am simtit si cand am urcat pe munte sa vedem una dintre cele mai frumoase cascade din Austria. Cand am ajuns la cascada ne-am oprit pentru picnic. Aveam tot ce ne trebuie in rucsac: sandvich-uri, apa, suc, ciocolata, mar. Mai tineti minte de pachetelul pentru scoala cand eram mici? E frumos ca cineva sa se gandeasca sa nu iti lipseasca absolut nimic. Iar cei de la Aqua dome au avut grija ca relaxarea noastra sa nu fie deranjata.

Dupa spa si inot in aer liber am plecat spre Aria 47. Va povestesc in curand. Aria 47 este o poveste inceputa in 1988 de un pasionat de rafting care astazi a devenit un cocktail de senzatii extreme. Totul cu muntii in fata ochilor si cu aer tare in piept.

*
Tabăra de Fotografie pentru Bloggeri, ediția a cincea, este un eveniment organizat de Foto Union și Austria.info cu sprijinul Dacia Group și Hotel Continental Forum Oradea

 

 

2050
noaptea fotografieiAgenda ultimului weekend din iunie 2013

Agenda ultimului weekend din iunie 2013

Dragii mei,

astazi are loc prima editie a Noptii Albe a Fotografiei, la initiativa Pixelpedia si F64. Peste 30 de galerii din Bucuresti va asteapta ca sa intrati in universul fotografiei, atat de drag mie. Si daca tot vorbim despre fotografie, mergeti inainte ca sa mancati la Readers Café si sa admirati expozitia de fotografie care va tine pana in 7 iulie.

La MTR, din 2 iulie si pana in 28 iulie avem expozitia “Ada Kaleh, insula visului si a uitarii”. Mai multe detalii gasiti aici

La Galeria Nicodim va recomand expoztiia artistului Razvan Boar, “INANIMATE OBJECTS OBEY MY THOUGHT!”, pana in data de 25 iulie. (Strada Academiei nr.15, Pasajul Comedia).
Si din seria expotiilor vernisate inca putin, pentru cei care nu au ajuns inca la PAVILION, va recomand COMMON NOSTALGIA, pana in 7 iulie. Curator: Eugen Radescu. Mai multe detalii gasiti aici

Inchei cu o campanie noua UNICEF, despre care gasiti toate detaliile aici. Fiecare leu este important pentru acesti copii minunati.

Va doresc un weekend cu tot ce vreti voi!

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

1703
alessandra ferriAlessandra Ferri se reintoarce la dans la 50 de ani!!!!!

Alessandra Ferri se reintoarce la dans la 50 de ani!!!!!

senzationalul nu e in morti si raniti, acolo e durerea.

senzationalul e in efortul oamenilor de a-si depasi limitele, in orice situatie. doar ca e un senzational “pe dinauntru” si nu intereseaza pe multi.

***

Alessandra Ferri, una dintre cele mai faimoase balerine ale lumii, a anuntat ca la anul se reintoarce la balet, in ciuda faptului ca are 50 de ani.

“N-o sa dansez Romeo si Julieta, ci lucrari mai apropiate de virsta mea.”

va fi la Scala di Milano in 2014, dar si pe Broadway intr-un musical tot in 2014 si n-ar cam trebui sa fie ratate aceste spectacole:)

***

imi place mult vestea asta, nu doar pentru ca Ferri e incredibila (era balerina care putea sa-si arcuiasca – in poanta – cel mai mult laba piciorului si avea o gratie si o precizie care te lasau cu rasuflarea taiata), ci si pentru ca, daca privim in context, incepe sa se regrupeze.

Ferri s- a despartit de sotul ei, un fotograf faimos de origine italiana, dupa foarte multi ani de mariaj din care au rezultat 2 copii care acum sunt maricei (15 , respectiv 11 ani).  e o poveste frumoasa aici, despre reintoarcerea la viata in singura forma in care te simti “safe”: prin arta ta, indiferent de virsta pe care o ai.

daca n-ati intilnoit-o niciodata pe Alessandra Ferri prin munca ei, luati o pauza de 3 minute jumatate si uitati-va la acest filmulet care marcheaza colaborarea ei cu Sting. o sa merite fiecare secunda, sunt sigura

2158
jurnalismghidul reuters pentru jurnalisti

ghidul reuters pentru jurnalisti

stiu ca sunt o multime de explicatii pentru ca presa noastra e cum e. stiu si ca multa lume se vaita fara sa faca nimic.

dar mai stiu, si simt imediat cum deschid televizorul intr-o zi ca asta cu doliu national, ca jurnalistii nu mai au de multa vreme basic-ul in minte. simplitatea, naturaletea se obtin in jurnalism cu multa documentare.

stiu, nu e timp. stiu, oamenii nu mai sunt motivati.

iata ghidul Reuters pentru jurnalism. sunt sigura ca aceia care fac meseria asta din credinta ca pot schimba putin lumea din jur in mai bine, vor gasi citeva motive de motivatie in rindurile si procedurile din acest ghid

Handbook of journalism – Reuters 

1707
missing piecesmissing pieces … in invatare si nu numai

missing pieces … in invatare si nu numai

o excursie matinala printre creatiile de pe deviantart si descoperirea lui submaestro cu acesta lucrare care se numeste Missing Pieces 🙂

si-un articol genial in washington post: cum invatam cel mai bine? de ce copiii de acum invata mai repede decit copiii din anii 60 de exemplu?

e vorba de un studiu al unui cercetator in “stiinte cognitive” – Daniel Willingham – care spune cam asa:

sunt trei posibilitati de a invata:

1. un copil invata sa se joace cu un joc video prin propriile incercari

2. un copil invata acelasi joc uitindu-se/ furind la un jucator mai experimentat.

3. un copil invata direct de la un jucator mai experimentat, prin indrumarea directa a acestuia.

si sustine cercetatorul, cea mai des intilnita situatie este prin propria explorare.

doar ca … merge mai departe la un studiu nou despre” three fundamentally different learning opportunities; learning from physical evidence, learning from the observation of goal-directed action, and learning from communication.”

iar concluzia e minunata si ati putea intelege de ce o mare parte din oamenii care au schimbat lumea s-au opus sistemului clasic de invatamint, acumulind informatii prin propria explorare.

when a more knowledgeable person not only provides information but tunes the communication to the knowledge of the learner, that is, in an important sense, teaching.

So whatever value you attach to “naturalness,” bear in mind that much of what children learn in their early years of life may not be the product of unaided exploration of their environment, but may instead be the consequence of teaching. Teaching might be considered a quite natural state of affairs.

 

2179
porsche 1Sugar rush – sau cum e sa fii intr-o caravana Porsche

Sugar rush – sau cum e sa fii intr-o caravana Porsche

text de Sorana Savu

La începutul anilor ’90, când cofetăriile reînvățau să facă prăjituri cu frișcă iar noi ne reobișnuiam cu ideea de a găsi ceva comestibil în vitrinele lor, nu doar Violeta cu un dubios fondant mov, am avut o super ieșire la “un suc” cu, pe atunci, prietenul meu. Amândoi pofticioși declarați, aflați la o vârstă la care caloriile nu se numără, am decis să comandăm toate prăjiturile care ne făceau cu ochiul, cu riscul asumat să ni se facă rău.

Cine nu a copilărit înainte de 1989 o să râdă superior de isprava noastră, dar pentru noi a fost o declarație de independență de care – voila! – ne amintim până în ziua de azi. Evident, am mâncat toate prăjiturile la care visasem cât eram mici mici. Evident, de la un punct încolo nu mai decelam aromele. Evident, ni s-a făcut rău. Evident, după toată experiența am ieșit din cofetărie cu un zâmbet până la urechi.

Ceva asemănător ni s-a întâmplat peste weekend. Și îmi asum să mă considerați snoabă sau în toate chipurile, dar vă rog încercați să judecați cele două experiențe (și) cu ochi de copil și veți vedea că sunt asemănătoare, prin bucuria inexplicabilă pe care ți-o aduc.

Pentru că am crescut și am înlocuit, douăzeci de ani mai târziu, prăjiturile cu nu mai puțin de 6 modele Porsche. Sâmbătă, prietenul meu de acum 20 de ani mi-a stat în stânga și a condus o Panamera GTS, un Cayenne Turbo, un 911 coupe, altul cabrio și două Boxstere. Zi de vară până-n seară, din București la Cheile Grădiștei și  retur, pe autorută, pe serpentine, pe drumuri cu pietriș, prin șantiere și prin gropi și apoi înapoi pe serpentine, pe autorută etc…

Caravane de acestea se întâmplă rar – și de obicei au nume și ocazii speciale. Aceasta a fost Porsche World Roadshow, a inclus în total 22 de mașini, una mai fascinantă ca alta, și a fost mânată de doi instructori germani veniți de la fabrica din Stuttgart. Care s-au distrat ținându-ne pe toți în limitele legii, aliniindu-ne și organizându-ne în fel și chip, ca să ne simțim bine și să ne și întoarcem acasă cu toate mașinile intacte.

Perspectiva de a fi pe drum în coloană, toată ziua, practic, de la 9 dimineața până la 9 seara nu e una care să mă încânte grozav în mod normal. Ce să mai vorbim de cea de a parcurge drumuri de munte, cu serpentine, pe sport sau sport plus, tot în coloană… Dar o dată porniți la drum, revelațiile n-au întârziat să apară.

Ne-am simțit din nou copii, căzuți în oala cu smântână, cu masa plină de prăjituri în față. Am putut face comparații directe între mașini aparent incomparabile, pe care rareori le poți conduce succesiv, si aproape niciodată într-o singură zi. Am descoperit că nu simt drumurile de munte și curbele dacă sunt într-un Boxster cu motor central.

Am văzut câtă responsabilitate implică un condus sportiv în limitele legii sau un condus preventiv în coloană. Am înregistrat sportivitatea absurdă a Cayenne-ului Turbo și am înțeles de ce toată lumea spune că sfidează legile fizicii. M-am bucurat de protecția climatizării din Boxster sau 911 Cabrio și am înțeles cum poți să uiți că-ți trebuie, totuși, o șapcă pe cap când le conduci în miezul verii.

Am înregistrat și reacțiile celor din jur, pe lângă care trecea caravana un pic ireală de mașini Porsche cu numere de Germania – m-am bucurat să văd că stârnea mai mult zâmbete de surpriză decât încruntări. M-am întrebat ce-ar fi fost în sufletul meu dacă aș fi văzut-o pe vremea când eram eu copil. M-ar fi motivat altfel? Mi-ar fi stârnit invidia? M-ar fi făcut să visez?

Nu știu. Poate că există o vârstă pentru fiecare fel de prăjitură. Și mă bucur că, în cazul meu, lucrurile s-au așezat chiar bine, așa încât să mă bucur și de supradoza de zahăr de acum 20 de ani, și de cea de adrenalină de acum 2 zile. De care o să-mi amintesc cu drag peste alți 20 de ani.

 
*
Sorana Savu este specialist in comunicare, senior partner Premium Communication
1664
before the midnightBefore the Midnight – sau cum se fac faptele bune

Before the Midnight – sau cum se fac faptele bune

Sunt o fana a seriilor Before sunset/ sunrise si m-am bucurat cind am auzit ca anul acesta, la Berlin, a fost premiera unui nou film din serie Before the Midnight. e un film produs si scris de July Deply si Ethan Hawke.

jumatate din femeile din Ro asteapta filmul asta, dintre ele citeva sute o sa-l vada in avans, miine 26 iunie, nu doar pentru ca sunt fane ci pentru ca au un suflet mare si vor sa faca o fapta buna.

***

in avanpremiera exceptionala, cu participarea lui Ethan Hawke si a regizorului  Richard Linklater, puteti vedea acest film in cadrul unei campanii de stringere de fonduri pentru asociatia OvidiuRom, care e patronata de Leslie Hawke, pentru programul Fiecare copil in gradinita, dedicat celor care vin din familii defavorizate.

biletele la aceasta avanpremiera exceptionala, urmata de un Q&A cu eroii care au iesit de pe ecran in sala, costa 150 de ron si permit si accesul la un cocktail inaintea filmului. cu acesti bani, asociatia OvidiuRo intretine la gradinita un copil timp de o luna.

puteti cumpara si un alt bilet care va permite accesul la o petrecere VIP, cu tema Nostalgia, bilet care costa 300 de euro si care asigura intretinerea unui copil la gradinita pentru un an.

***

m-am interesat mai sunt 52 de bilete de 150 de ron pentru proiectia de miine. stiu sigur ca va placea filmul asta, cum stiu sigur ca veti dori sa faceti o fapta buna.

nu v-ar placea sa stiti ca, in timp ce voi va bucurati de o poveste de pe ecranul cinematografului, unui copil i se deschide o noua poarta catre lume – caci fara educatie copiii din familiile defavorizate se adincesc si mai tare in necazuri.

ne vedem miine la Palatul Copiilor la film. puteti cumpara bilete de aici.

1614
praline leonidasMasterCardElite – momente nepretuite si lectii despre praline

MasterCardElite – momente nepretuite si lectii despre praline

sigur stiti vorbele care au devenit parte din cultura urbana “sunt momente nepretuite, pentru restul exista MasterCard”, eu le-am trait din plin saptamina trecuta.

am fost dar de aniversarea zilei de nastere a Cristinei Popa, producator la Antena 3. si-a dorit de ziua ei sa bea o cafea cu mine si cu complicitatea colegilor ei, s-a trezit cu mine acasa la ea, la cafeaua de dimineata. (intreaga poveste e aici)

*

partea nespusa acolo e drumul meu prin bucuresti pentru darul ei. ce poti sa-i faci cadou unei doamne care vrea un dar care nu e deloc material de ziua ei – o intilnire cu cineva cu care imparte aceleasi valori?

am mers pe directia girlish pentru ca nicio femeie nu rezista la ciocolata din cea mai fina si-am facut o escala la Leonidas care e parte din proiectul MasterCard Elite (adica daca platesti cu un card MasterCard premium primesti reduceri speciale).

am invatat ceva foarte simpatic in cele citeva minute pe care le-am petrecut in Leonidas de pe Doamnei: daca ati cumparat pralinele pentru cadou nu le bagati in frigider, depozitati-le la un loc racoros si umbros, pe gresie sau in debara.

explicatia e foarte simpla : la temperaturi foarte mici compozitia din ciocolata se contracta si deasupra pralinelor apare cristalizarea apei din compozitie, ceea ce da impresia de vechi, chiar daca ele au fost cumparate/preparate in ziua respectiva.

gustul nu este afectat de expunerea la rece, asa ca daca pralinele sunt cumparate pentru uz personal si stiti ca sunt proaspete, le puteti pastra in frigider.

***

lectia despre praline am primit-o in timp ce doamna care se afla in Leonidas mi-a dat sa gust din pralinele care-mi faceau cu ochiul, dincolo de discountul MasterCard si de ceea ce achizitionasem. despre asta este proiectul special MasterCard Elite – despre transformarea cumparaturilor intr-o experienta, nu un fapt banal.

altfel, doamna de la Leonidas habar nu are nici acum ca am fost acolo ca mystery shopping.

 

2125
fifi aniversarecum e sa fii cadou la ziua de nastere a cuiva.

cum e sa fii cadou la ziua de nastere a cuiva.

sunt unele intimplari care, desi par a fi aparute ca sa-ti hraneasca ego-ul, te aseaza cuminte in matca si te domolesc pentru multa vreme.

saptamina trecuta am fost cadou la aniversarea zilei de nastere a lui Fifi (Cristina Popa) si, pt o clipa, intimplarea m-a incurcat putin.

dorinta suna ” sa beau o cafea cu Cristina Bazavan”… cum sa-si doreasca cineva asa ceva de ziua lui/ei?!

*

mai intii am aflat de dorinta lui Fifi marcata pe wishlistul de pe blogul ei via Diana Iurkiewicz printr-un mesaj privat pe FB. apoi m-a sunat Roxana Toma, colega cu Fifi la Antena 3 si prietena cu mine din primele zile ale noastre prin capitala. si-am inceput sa ne facem planuri.

prima idee a fost sa merg la birou si sa o cheme cineva in vreo sedinta unde , de fapt, sa fiu eu. “nu merge asta, tocmai a facut ea o surpriza similara, s-ar prinde imediat”, mi-a taiat elanul Roxana.

sa o scoatem la o cafea ca si cum ar fi o intilnire cu cineva de la birou…”nu-i scapa nimic lui Fifi, nu e bine nici asa”

si – am ajuns ca mai bine mergem acasa la ea, dimineata, ca sa fiu acolo inca la prima ei gura de cafea.

de aici a inceput iuresul.

***

nu stiam unde sta, dar Roxana a gasit solutia sa afle adresa. aveam nevoie de un complice si cel mai bun pentru asta era sotul lui Fifi, Adi Popa, doar ca Roxana nu avea numarul lui de telefon. a fost ca in filmele cu detectivi si Roxana si-a mai dovedit inca o data calitatile ei de investigator care, acum ceva ani, o calificau drept un super reporter.

si iata-ma miercuri 19 iunie, cu un buchet de frezii albe si un dar cu multe calorii, sprijinind o piatra pe trotuar la Romana, in asteptarea Roxanei care si-a dus la scoala odrasla simpatica (pe Tudorica, vedeta de cinema, a fost erou in HoHoHo).

in cartierului lui Fifi, Adi era in fata blocului. nu mergea interfonul si, ca sa ajungem pina la usa fara interventii speciale, s-a gindit ca e cel mai bine sa ne astepte afara… “am sa am gunoi pregatit, de dus afara”, ii spusese Roxanei  si aranjase lucrurile inca de seara in acest sens.

nu-l stiam pe Adi Popa, l-am cunoscut acolo, in fata blocului, in timp ce povestea ca o mai pacalise ca darul lui vine prin curier si ca trebuie sa mearga si pentru asta pina jos. mirosise Fifi ca e ceva straniu pentru ca el se imbracase mai frumos decit in celelalte dimineti. “sa nu te uiti pe geam, da? sa nu incepi cu din alea de ale tale, sa astepti sa vina curierul si vezi tu ce ti-am pregatit de ziua ta”, i-a spus Adi inainte de a cobori.

cind am intrat in casa Fifi vorbea la telefon; era 9 dimineata si ii sunau telefoanele ca unui om care se stie cu jumatate din lumea importanta a acestei tari si e si ziua lui de nastere. (Fifi e unul dintre producatorii de televiziune care au facut unele dintre cele mai mari si mai importante emisiuni de stiri)

si-a intrerupt conversatia si-a inceput sa plinga. “a venit Cristina la mine”. momentul a fost atit de intens incit si mie mi-au dat lacrimile instant.

“vai, sa ma imbrac in altceva”, s-a redresat dupa o imbratisare.

***

ne-am asezat pe terasa ei plina cu flori si-am aflat povesti despre aparitia fetitei lor pe lume ( brusc am iubit-o pe Dana Grecu, despre care acum cred din inima ca e un om foarte bun si ocrotit de Doamne Doamne pentru bunatatea ei, in ciuda rolului agresiv cu care ma streseaza la televizor. daca  o sa ma lase Fifi sa spun povestea, o sa o iubiti si voi pe Dana Grecu), povesti despre surprizele pe care le-a facut Fifi de-alungul timpului (si sunt multe, foarte foarte multe) si mai ales povesti despre intimplari mici din viata care aratau, de fapt, iubirea.

cel mai tare m-a emotionat cuplul pe care-l formeaza cu Adi: ea mi-a vorbit numai de el, el mi-a povestit numai despre ea. si in toate detaliile era dragoste.

***

mi-a luat o vreme sa diger emotiile incercate in ziua respectiva si, desi eu am fost darul de ziua ei, de fapt eu am fost cea rasplatita si care a primit multe lucruri din intilnirea asta.

prima a fost lectia despre bun simt si simplitate. sa ai in telefon unii dintre cei mai mari oameni ai tarii si tu sa vrei de ziua ta sa intilnesti un om care merge absolut necunoscut pe strada, dar cu care tu imparti niste valori morale si emotionale, e un lucru rar astazi.

apoi lectia despre amintiri. intr-o lume in care toti alearga dupa lucruri materiale, sa-ti doresti de ziua ta intimplari care sa se concretizeze in amintiri e un gest care spune imens despre tine, cel care primeste cadoul.

si-a mai fost lectia despre iubire. despre a te aseza intr-o relatie cu gindul la celalalt si cu fapta pentru binele lui. oricit de mare si de important profesional ai fi tu. Fifi vorbea despre Adi ca despre centrul universului ei, iar Adi era acolo prezent nu doar fizic, ci si cu fiecare simt al lui ca sa o faca sa se simta bine. se protejau unul pe celalalt din gesturi sau cuvinte si in conversatie conta celalalt, niciodata propria persoana.

***

la multi ani inca o data Fifi. iti multumesc. de fapt, tu mi-ai facut un cadou de ziua ta.

4002
victoriespremiile mele in online -“succesul vine cind nu te mai astepti”

premiile mele in online -“succesul vine cind nu te mai astepti”

ai grija ce-ti doresti ca o sa ti se implineasca, stiu vorba asta bine pentru ca mi se intimpla des sa o vad adeverindu-se.

anul trecut imi doream foarte tare sa cistig premii pentru munca mea din online. avusesem un an minunat jurnalistic (cu interviuri pentru blogul meu, nu pentru vreo revista, cu Steve McCurry, Akram Khan, Genny Tartakovski, fusesem la 2 pasi de Demi Moore si Gwen Stefani, prestasem o multime de alte articole originale, continut creat de mine, cu surse, telefoane si deranj. aici anul meu 2012 ca un maraton ), iar la ceremoniile care validau munca oamenilor din online fie ma chemau in juriu, fie nu ma bagau deloc in seama.

in 2013, desi suntem aproape la jumatatea anului, am primit mai mult decit mi-am dorit tot anul trecut: doua dintre cele mai importante premii in online (blogger Pro CSR la CSR Romanian Awards, si Best Woman Blogger la Digital Divas).

si nu m-am dus la niciuna dintre ceremonii sa-mi ridic premiul:)

a fost un inceput de an in care am facut citeva lucruri importante pentru mine in zona jurnalismului (cartea despre X Factor e unul dintre ele, interviul cu frumoasa din jungla e altul, profilul mecanicului de pe locomotiva Trenului Regal intra si el aici,  si mai sunt citeva care-mi sunt dragi, un interviu cu Diana Krall e pe banda si vine curind curind:) ), dar in primele luni ale lui 2013 m-am concentrat mai mult pe proiecte in zona de comunicare ( VUNK, Artisti pentru Artisti – UNITER, Festivalul International de Teatru de la Sibiu).

***

la Digital Divas, Oana Pellea spunea ca “succesul vine cind nu-l mai astepti” si mi se pare ca mi se potrivesc vorbele ei zilele astea.

tot acolo, Cornel Ilie spunea ca “oamenii scriu ca sa fie auziti” si ma gindeam ca eu scriu pentru ca, uneori, vad ( mai degraba simt) in niste oameni sau intimplari detalii care spun alte povesti decit cele pe care le auziti de obicei.

uneori, de la o senzatie pe care nici macar nu o pot verbaliza imi spun “trebuie sa fac reporting in directia asta, o sa iasa ceva”. si traiesc o mare bucurie cind aud “dar eu nu am vazut asta” sau “habar nu aveam ca omul asta e asa.”

si mai scriu pentru ca vreau sa arat partea frumoasa a intimplarilor/lucrurilor in speranta ca , pas cu pas, oamenii care ajung pe aici si citesc vor invata sa caute si ei jumatatea plina a paharului.

zilele astea ma reintorc la scris pentru un proiect pe care-l veti vedea in maximum doua luni si care sper ca va lasa “urme” in online.

*

multumesc frumos celor care m-au votat la Digital Divas.cum va multumesc mult voua celor care veniti zilnic aici ca sa cititi ceea ce scriu.

P.S. ma bucur tare ca printre premiantele Digital Divas s-au aflat si Noemi Revnic si Placerile lui Noe, dar si Liliana Olescu cu lilik.ro. doua tinere doamne pe care le-am stresat nesfirsit ca sa-si gaseasca un loc de exprimare in online, stiind ca au ce spune.

4190
daniel tammeto carte pe care abia o astept -Thinking in Numbers: On Life, Love, Meaning, and Math

o carte pe care abia o astept -Thinking in Numbers: On Life, Love, Meaning, and Math

Thinking in Numbers: On Life, Love, Meaning, and Math e o carte scrisa de un domn pe nume Daniel Tammet , un savant autist de 33 de ani. baiatul asta, Tammet, care seamana cu Boris Becker, un tenismen celebru in copilaria mea,  vede cifrele in culori si a fost capabil sa recite timp de 5 (!!!!) ore peste 20.000 de cifre din numarul Pi care pentru cei mai multi dintre noi se rezuma la 3.14.

prima lui carte, o bijuterie despre cum functioneaza mintea unui asemenea om iesit din orice tipar, se numeste Born on a Blue Day, s-a vindut in milioane de exemplare si, daca aveti vreodata sansa sa ajungeti fata in fata cu ea, luati-va citeva minute sa o rasfoiti.

pe 30 iulie lanseaza Thinking in Numbers: On Life, Love, Meaning, and Math – o carte de eseuri despre lumea pe care a descoperit-o in acesti ani (copilaria, adolescenta si inceputul maturitatii) din perspectiva mintii lui prea luminate.

tocmai ce am comandat-o in avans. ceea ce sper ca macar citiva dintre voi sa o faca. via amazon

Imagine.
Close your eyes and imagine a space without limits, or the infinitesimal events that can stir up a country’s revolution.
Imagine how the perfect game of chess might start and end: a win for white, or black or a draw?
Imagine numbers so vast that they exceed every atom in the universe, counting with eleven or twelve fingers instead of ten, reading a single book in an infinite number of ways.
(…)
Like literary fiction, mathematical imagination entertains pure possibilities.
Often we are barely aware of it, but the play between numerical concepts saturates the way we experience the world.
(…)
Travels through many countries in pursuit of my books as they go from language to language, accumulating accents, have contributed much to my understanding. Exploring the many links between mathematics and fiction has been another spur. Today, I live in the heart of Paris. I write full time.
Every day I sit at a table and ask mysefl: what if?

un documentar de 40 de minute despre Daniel Tammet puteti vedea aici.

1872
kaas1Kaas, Delon, Piaf – singuratati si tristeti

Kaas, Delon, Piaf – singuratati si tristeti

…si ea iubeste pe cineva care e indragostit de altcineva…. va place povestea mea?

si daca el ar iubi-o pe ea?

s-ar speria si ar fugi…

e un fragment dintr-un dialog intre Patricia Kaas si un domn a carui fatza e in umbra, dar are o voce aspra si trista. un fragment proiectat pe un ecran din spatele cintaretei in timpul show-ului ei de la Bucuresti.

cind s-au auzit ultimele ei cuvinte “s-ar speria si ar fugi”, au venit din spatele meu, spectator in primul rind, citeva oftaturi, semn ca doamnele din sala intelegeau bine cum e cu iubire asta dupa care alergi , dar de fapt fugi. cind chipul domnului a inceput sa fie luminat, am oftat eu.

era Alain Delon.

(in timpul festivalului de film de la Cannes de anul acesta Delon facea o declaratie socanta “Nu-l voi lasa pe Dumnezeu sa decida”, referindu-se la momentul plecarii sale catre alte lumi. un semnal dureros de nevoie de atentie si dovada unei singuratati grele)

Kaas a inceput sa cinte versiunea ei pentru Milord – cintecul lui Edith Piaf -, iar pe ecranul din spatele scenei a ramas privirea trista a lui Delon, cu ochii aproape in lacrimi, si brusc versurile piesei mi s-au parut cumplit de dureroase.

Je vous connais, Milord,
Vous n`m`avez jamais vue
Je ne suis qu`une fille du port
Qu`une ombre de la rue...

***
daca mi-a placut ceva cu adevarat la spectacolul Kaas chante Piaf a fost momentul de la final cind cintareata a profitat de publicul care se ridicase in picioare sa o aplaude si a cerut ca un moment de reculegere, un omagiu pentru PIAF.
toti cei de pe scena (instrumentisti, dansatorul si Kaas), luminati usor, au stat drepti cu privirea ridicata catre cer, iar publicul parea ca tine un moment de reculegere. in fundal a fost singurul moment in care s-a auzit vocea lui Edith Piaf ( tot spectacolul a fost cu reinterpretari ale cintecelor sale, niciunul in versiunea originala).

cred ca e minunat sa stii, chiar si din alte lumi, ca ai fost un artist atit de mare incit oamenii te omagiaza – printr-un alt artist – chiar si cind trupeste nu mai esti printre ei.

Edith Piaf a avut o viata foarte chinuita (plina de singuratatile si tristetile pe care le invoca acum Delon, poate unul dintre cei mai iubiti barbati ai lumii acum 30 -40 de ani), si de asta in cintecele ei se recunosc foarte multi (inclusiv Kaas), iar momentul acela de omagiu – excelent condus in show, deci repetat exemplar in toata lumea in turneu – mi se pare a fi o rasplata nepretuita pentru ceea ce a fost artistul Edith Piaf.

si imi place sa cred ca, undeva acolo sus, stie / simte asta.

Multumesc Sorana Savu pentru ca m-ai invitat sa te insotesc la acest spectacol.

2304

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!