Tag : Steve McCurry

S_McCurryexclusiv Steve McCurry – Revolutia de la Timisoara, povestile din chipurile oamenilor si … timiditate
interviuri
2 months ago

exclusiv Steve McCurry – Revolutia de la Timisoara, povestile din chipurile oamenilor si … timiditate

Steve McCurry – despre Revolutia de la Timisoara, povestile din chipurile oamenilor si … timiditate

“Esti casatorita, ai o familie, esti single?”

Asta a fost seria de intrebari pe care le-am auzit de la Steve McCurry, unul dintre cei mai celebri fotografi din lume, la mai putin de 2 minute dupa ce intrasem in sala de conferinte a hotelului Carlton din New York unde urma sa aiba loc un interviu. Eu eram reporterul, el subiectul.

In mod ciudat, nu m-au deranjat intrebarile. Am zimbit; nimic din tonul lui nu parea ostentativ.

Cind intrasem in camera, Steve McCurry vorbea la telefon cu cineva din staful sau arajindu-si o plecare in afara tarii, pe 10 ianuarie. Eram in 30 decembrie (2011), McCurry venea de la o lunga sedinta foto, iar a doua zi urma sa faca trei portrete pentru familii din Europa in cadrul proiectului Hotpoint Family Portraits. Am vrut sa ies, sa revin cind termina conversatia, dar ma invitase sa stau in dreapta lui, la o masa mare de sedinte.

Era imbracat in negru: sacou si camasa, pantaloni si pantofi. Nimic care sa-ti atraga atentia. Si n-avea aparatul de fotografiat cu el.

Cind a terminat de vorbit la telefon a inceput sa ma interogheze: “Locuiesti in Bucuresti? Esti bloggerita? Stii blogul meu?”, apoi – pentru ca ii maturisisem ca nu vazusem ultima postare de pe blogul lui- m-a invitat sa ma uit pe telefon. “E despre batrinete”, o serie de fotografii emotionante cu batrini in diverse ipostaze, in diverse colturi ale lumii. Ii placea o fotografie din Macedonia, cu doi batrini (un el si o ea) care se sprijineau unul pe celalalt ca sa urce pe un drum de munte.

“Ati putea gasi lucruri si oameni la fel de frumosi si in Romania. Trebuie sa veniti”, i-am replicat in timp ce isi plimba degetele pe  ecranul telefonului ca sa vad si restul de fotografii…

Atunci au venit intrebarile: “Esti casatorita, ai o familie, esti single? Ce-ar spune prietenul tau daca ai pleca intr-o excursie cu mine? S-ar simti amenintat?”… si-a inceput sa rida…

***

Steve McCurry (61 de ani) este unul dintre cei mai celebri fotojurnalisti, detinator al celor mai importante premii pentru fotografie cu marturiile sale din principalele zone de conflict ale lumii. Fata afgana, fotografia care a fost coperta revistei National  Geographic e una dintre cele mai cunoscute fotografii din lume, poate si pentru ca la 20 de ani distanta, McCurry s-a intors in Afganistan ca sa o caute, nestiindu-i numele, bazindu-se doar pe fotografie si pe ochii ei verzi, iar experienta a fost transformata intr-un documentar. De fapt, portretele sunt “brandul lui” pentru ca reuseste sa surprinda pe chipuri expresii care spun cit o nuvela sau un film.

Cind intilniti pentru prima data o persoana pe care urmeaza sa o fotografiati, la ce va uitati?

Sunt oameni care au fete foarte puternice, au emotii pe fata, chipuri care spun povesti. Unora le intuiesti caracterul din chip. Sunt fascinat de ce poate sa-ti spuna un chip. Pentru ca fiecare dintre noi are mai multe “chipuri”…Unii sunt foarte banali, altii sunt f frumosi, dar dincolo de asta intilnesti citeodata pe un chip ceva arhietipal, ceva care e foarte puternic…

Si cum ii convingeti? Ma gindesc ca sunt timizi…  Sunt oameni obisnuiti si-i convingeti sa se uite in camera, iar rezultatul e o imagine naturala…

Nuuu… Poti sa faci oamenii sa se relaxeze. Cred ca noi toti vrem sa fim placuti, vrem ca oamenii sa ne placa si daca te apropii de cineva si ii spui “cred ca esti extraordinar, iesit din comun si as vrea foarte mult sa fac un portret de-al tau pentru ca pari a fi o persoana minunata.”, cei mai multi dintre oameni se opresc pe strada… Cei mai multi sunt de acord tocmai pentru ca i-ai pus in pozitia asta, le-ai dat acest status…

Pentru ca au ego…

Da, dar si pentru ca vor sa coopereze, vor sa-ti fie de ajutor si, mai ales, vor sa nu dezamageasca. Daca cineva le spune ” esti atit de frumoasa”, nu vor spune ca nu vor sa le faci o fotografie, chiar daca nu sunt de acord cu ce spui. E o informatie pe care vor sa o onoreze acceptind sa faca fotografia.

Uneori ei nu stiu cine sunteti, nu stiu munca dvs.

Nu conteaza cine sunt. Sunt pur si simplu o alta persoana asemeni lor. Trebuie sa le cistigi increderea si uneori pot fi convingator, apoi vazindu-mi incintarea pot si ei deveni incintati. Vor sa participe, vor sa fie parte din aceasta experienta… pentru ca “omul asta poarta o camera, pare ca e un barbat serios, are maniere… hai sa-l ajut.”  Trebuie insa sa stii sa alegi momentul potrivit. expresia potrivita. Cind vorbim, expresiile noastre se schimba si-i poti conduce.

Daca tie, acum, ti-as vorbi despre ceva serios, expresia ta va deveni serioasa, daca ma port intr-o directie amuzanta – o gluma – e posibil sa zimbesti. Chiar si daca o sa o faci din politete. Poti sa-i ajuti pe oameni sa imbrace forma pe care o doresti. Apoi trebuie sa ai ceva experienta ca sa intelegi repede expresiile corpului, momentul in care le ceri ceva, cum sa relationezi cu un anume gen de om, lumina, background-ul… Si cum administrezi toate lucrurile astea in citeva momente…

Dar uneori ei nu stiu engleza; sunt indieni saraci sau tarani din Paraguai sau copii ai strazii din Cambogia.

Nu conteaza, pentru ca daca eu rid sau daca am un comportament care e jovial, o sa zimbesti…

Deci sunteti ca un actor?

N-as spune asta… Uite, noi abia ne-am intilnit. Pe bune, literalmente chiar abia ne-am intilnit. (ride) As putea alege sa-ti povestesc orice – de la amuzant pina la trist – si sa obtin ce vreau de la tine – ca expresie a chipului. Nu e despre a fi actor, ci despre a imparti cu oamenii niste experiente, a relationa cu ei, a te conecta pe o anumita directie…

***

Dupa ce a terminat colegiul, Steve McCurry s-a inscris la universitate sectia cinematografie si imagine, a obtinut insa o diploma magna cum laude in teatrologie in 1974. A lucrat 2 ani pentru un ziar, dar si-a dat demisia si-a devenit fotograf freelancer. Cariera sa a luat amploare cind a traversat ilegal granita in Afganistan inainte de invazia rusilor si a surprins vietile talibanilor in cele mai intime ipostaze, aflindu-se de multe ori in fata mortii “cu naivitate”, dupa cum marturisea mai tirziu. Fotografiile sale au ajuns pe copertele Paris Match, in New York Times etc, iar de atunci a mai fost de citeva ori fata in fata cu moartea.

Daca ar fi sa alegeti o fotografie ca sa va descrieti viata, care ar fi aceea?

Viata e asa de complicata, e greu de descris intr-o fraza, intr-o idee… (se gindeste citeva secunde lungi, privindu-si pantofii) Poate fotografia copilului mic care alearga pe o alee dintre doua ziduri, iar pe ziduri sunt urme de miini de copil… Poate asta e o imagine care sa ma reprezinte. (nota mea, fotografia e coperta cartii Steve McCurry: The Unguarded Moment )

De fiecare data cind se pronunta numele dvs apare imediat si mentionarea “autorul fotografiei fata afgana”, dar sunt sigura ca sunt multe alte fotografii facute de dvs care va plac cel putin la fel de mult.

Sigur, fotografiile din India cu furtunile de nisip (nota mea: una dintre fotografii din aceasta serie o puteti gasi aici ), sau cea cu mama si fiul uitindu-se prin fereastra unei masini, tot din India. Femeia batrina de la trecerea de pietoni din Yugoslavia…Sunt multe alte fotografii care sunt cel putin la fel de bune, dar oamenii decid ce le place si nu poti controla gustul lor.

Cred ca ati facut milioane de fotografii in cei mai bine de 30 de ani de cariera.  V-ati gindit vreodata ca ati putea sa va pierdeti arhiva?

Traim cu o multime de frici; sa ne pierdem vietile, sa ne pierdem prietenii… Nu poti sa traiesti in frica tot timpul, faci tot ceea ce tine de tine si lasi viata sa-si urmeze cursul. Eu le arhivez si fac tot ce depinde de mine sa fie in siguranta, restul… cum va fi sa fie…

Vorbind despre viata, v-a fost vreodata frica ca o sa va pierdeti viata?

De multe ori.

Si de ce continuati?

Asta e o intrebare la care nu stiu sa raspund… E un mister, e valabil pentru fotografii de razboi si pentru jurnalisti… Cred ca vrem sa fim martori la istorie, vrem sa vedem evenimente care n-au fost inca inventariate. Vrem sa fim in locurile in care se scrie istoria pentru ca , de fapt, traim o viata banala si plictisitoare… Vrei sa vezi schimbarea, tranzitia, vrei sa vezi ce fac altii in situatii in care tu nu ai cum sa fii.

Un exemplu bun e tranzitia romaneasca, Timisoara si Revolutia – acelea au fost momente care au schimbat viata multor oameni. Mie nu mi s-a intimplat asta.

Ce faceati la acel moment?

Eram la Belgrad, am venit cu masina si am stat in Timisoara doar 2 zile. Erau momente istorice. M-a impins curiozitatea si posibilitatea de a documenta in felul meu un moment istoric, o schimbare profunda in istoria Romaniei. Mi-ar placea sa mai vin in Romania. As vrea sa fi fost acolo acum 20 de ani mai mult decit cele 2 zile de la Timisoara, sa fiu in mai multe locuri, sa surprind mai mult din ce s-a intimplat.

***

Cind nu este in cine stie ce colt al lumii ca sa fotografieze razboaie sau fatza umana a celor mai dificile- controversate momente, Steve McCurry tine seminarii de fotografii la New York sau in India, tara care l-a invatat sa se uite la viata. Dupa calculele sale sumare, in 2011 a stat mai putin de 4 luni la New York, acolo unde are resedinta.

V-ati gindit vreodata sa va opriti? Sa nu mai faceti meseria asta?

Nu, niciodata. Nici macar o secunda.

V-ati luat vreodata o vacanta fara aparatul de fotografiat cu dvs?

Nuuu. Am intotdeauna aparatul cu mine, chiar daca nu fotografiez mereu, dar nu se stie…

Dar daca ar trebui sa alegeti  un loc in care sa mergeti fara aparat de fotografiat, doar pentru relaxare, unde ati merge?

Italia, poate… Fara camera? (ofteaza)… Japonia. Sunt locuri unde imi place sa merg, nu am nevoie de camera si de job ca sa le vizitez, imi place Japonia… Dar stii ca e mai mult decit ipotetic ca as pleca undeva fara aparatul de fotografiat.

Stiu… Acum munciti pina in ultima zi a anului.

Da, dar asta nu e ceva neobisnuit pentru mine. Uneori nu poti controla lucrurile, se intimpla cind se pot intimpla. Dar e ok, nu ma deranjeaza ca muncesc in ultima zi a anului.

Cite zile de vacanta ati avut anul acesta?

Nu fac asemenea evaluari, nu asa clasific zilele. Daca ma bucur de viata si de ceea ce fac, e minunat – cu sau fara vacanta. Nu ma gindesc la vacante, ma gindesc la ceva interesant, viu – care sa ma tina activ, ceva care sa ma faca fericit si sa-mi dea o energie pozitiva. Asta e mai important pentru mine decit vacanta.  E vorba ca te incarci cu o multime de bucurii, si de pace, ca te implinesti, in timp ce-ti faci munca, arta, fotografiile, scrisul. De asta perseverezi, pentru ca iti aduce un fel de placere si de pace, de liniste interioara. Pentru mine asta e mult mai important decit sa stau pe o plaja si sa ma bronzez, sau… ce fac oamenii pe plaja.

Dar tot cred ca e nevoie de relaxare…

O, sigur; dar relaxarea poate veni in diferite forme. oamenii sunt diferiti si unii se relaxeaza pe munti, la plaja, intr-o tara cu vin…

Si dvs?

Ma duc la un film…

Ati intilnit foarte multi oameni. Mai exista cineva la a carui intilnire sa fiti stingher, sa va emotioneze faptul ca-l aveti in fata?

Da, dar nu pot sa ma gindesc la multi oameni, poate Meryl Streep sau Sean Connery… Nu ma gindesc atit de mult la a intilni personalitati…

Nu e neaparat despre personalitati, sunt curioasa daca sunteti vreodata timid in fata unei persoane pe care o intilniti…

Sigur, citeodata ma intimideaza unele gesturi, unii oamenii. Sunt o persoana foarte timida in viata privata, dar pot sa acopar timiditatea in multe feluri si sa ma imping sa-mi depasesc fricile si limitele…

Aveti fotografii acasa facute de dvs, pe pereti?

Nu, deloc, niciun fel de fotografie.

Dar stati sa vi se faca fotografii?

Mmmm, nu.

De ce?

Nu m-am gindit, nu stiu. (pauza lunga)  Uneori mai stau sa mi se faca o fotografie, dar nu e ceva uzual, fac asta rar, extrem de rar.

Ok, m-am convins, sunteti o persoana timida.

Da, ti-am spus: sunt timid.

***

Ne-am despartit in holul hotelului; el urma sa mearga pe jos catre casa, statea la citeva strazi distanta, iar eu am urcat in camera mea gindindu-ma la zimbetul incurcat si imbujorarea cu care rostise ” ti-am spus: sunt timid”. Abia mai tirziu mi-am dat seama ca seria aceea de intrebari despre viata mea de la inceputul conversatiei era unul din trucurile lui: era o forma de a ma complimenta (era interesat de viata mea), dar si de a-si aseza teritoriul, de a prelua cumva controlul. Si ca de fapt, intrebarile acelea vorbeau indirect tot despre timiditatea sa. Poate ca de asta nici nu ma deranjasera.

A doua zi la sedinta foto pentru portretul familiei din Romania in cadrul proiectului HotPoint Family Portraits am realizat ca Steve McCurry este din categoria aceea de oameni care vrea “sa lase urme”, sa ramina ceva important dupa el in viata – fie ca e documentarea lui asupra unui eveniment istoric, fie ca e o fotografie care va sta la loc de cinste in vitrina unei familii dintr-un colt de lume.

Si am vazut ca, in ciuda timiditatii lui, in fata unui gest frumos asemeni cadoului facut de familia Babos din Cluj (un album cu fotografiile lor de familie) il poti auzi spunind “Nu vreti sa facem o fotografie impreuna, cu totii?”

In citeva zile va fi public portretul pe care Steve McCurry l-a facut familiei Babos din Cluj, iar atunci am sa va povestesc despre implicarea sa in proiectul Hotpoint Family Portraits.

***

(fotografia este un autoportret Steve McCurry realizat pentru proiectul Kodakchrome – a fost fotograful care a utilizat ultima rola de film produsa de Kodak, acesta este frame 32. mai multe fotografii realizate de Steve McCurry puteti gasi pe blogul sau)

o versiune in engleza a acestui interviu puteti gasi aici

Lavazza-coffeeCe e in spatele numelui Lavazza? Lucruri inedite despre familia care a dat numele celebrei cafele
diverse
8 years ago

Ce e in spatele numelui Lavazza? Lucruri inedite despre familia care a dat numele celebrei cafele

Numele cafelei Lavazza nu e rezultatul unei cercetari de piata, ci o creatie organica – este numele de familie al unui domn care a avut ideea sa faca un blend de cafea din mai multe arome (primul blend de cafea din lume), care sa fie foarte potrivit pentru espresso, Luigi Lavazza in 1895. Businessul – care acum se intinde pe toate continentele si e condus de a patra generatie a familiei lui Luigi Lavazza – a avut primul “magazin” de desfacere intr-o cafenea din Torino care mai exista si acum si isi pastreaza o parte din mobilierul original.

Se intampla sa fi intalnit familia Lavazza inca din 2007, sa-i fi cunoscut (la nivelul unei conversatii jurnalist – manager) pe toti cei  4 descendenti ( 3 domni si o doamna) care duc acum mai departe mostenirea lui Luigi Lavazza (unul dintre nepotii manager se numeste chiar Luigi).

Preferata mea din familie este Francesca Lavazza, doamna care are in grija comunicarea, partea de CSR si implicarea in activitatile culturale, Lavazza fiind unul dintre marii mecena ai artei contemporane italiene, un sustinator al multor expozitii super spectaculoase.

francesca lavazza wimblendon

De altfel, doamna Francesca Lavazza este de anul acesta in board-ul de consilieri al Fundatiei Guggenheim si am intrebat-o in urma cu o saptamana care sunt obiectivele domnisiei sale in aceasta noua misiune. “Fundatia Guggenheim nu mai are acum doar obiective de promovare a artei, ci si de stabilire a unor noi muzee in lume. Se lucreaza la un nou proiect in Abu dabi, altul in Helskinki. Iar pentru mine e important sa inteleg care este planul strategic de dezvoltare eficienta, dar  sa si gasim noi cai de a promova artistii italieni. Am lucrat cu ei pentru doua mari expozitii de arta italiana si acesta e doar inceputul.”

Doamna Lavaza e un monument de bun simt. Si-ar fi un exemplu frumos pentru multe femei de afaceri de la noi. Eleganta fara sa aiba nimic ostentativ, tot timpul machiata super natural si discret, mereu cu o vorba buna pentru toata lumea si gata oricand sa-ti raspunda la orice intrebare chiar daca face referire la ceva care s-a intamplat cu 10 ani in urma. E un mare mister pentru mine cum reuseste sa faca fata si unui job cu impact global, si unei familii cu doi copii care sunt la scoala generala. Anul acesta i-am vazut si pe baietii dinsei, imbracati elegant dar fara sa fie cu ceva ostentativi, ca doi pusti de scoala de la un colegiu cu sute de ani vechime.

De altfel si fratele Francescai, dar si verisorii ei – aflati in functii de conducere ale companiei Lavazza (cu business in 90 de tari in lume si cu 40% din piata de espresso din Italia) – sunt foarte relaxati si populari, foarte modesti si fara nicio urma de aroganta a puterii pe care o au pe piata cafelei la nivel mondial. Sunt foarte curioasa cum era mama lor, dar si bunica Lavazza, sotia lui Luigi care a inventat brandul cu acelasi nume pentru ca se simte cat de bine sunt crescuti toti. E o afacere de familie, n-am nicio indoiala ca sunt foarte fermi si foarte duri in business (au peste 2500 de angajati in toata lumea, cu 4 puncte de productie in Italia si doua in afara italiei), dar se simte cumva spiritul de familie si faptul ca au fost crescuti intr-o familie traditionala italiana cu valori bine asezate.

 

Au lansat in 1991 un calendar – in traditia calendarilor corporatiste care incurajeaza arta – si de atunci au oferit un spatiu de exprimare si o expunere mondiala unora dintre cei mai mari artisti folotografi.

Dincolo de calendar ( care se afla in grija Francescai, de la concept pana la executie) au dezvoltat o colaborare cu Steve McCurry – domnul care a fotografiat-o pe fata afgana de pe coperta celebra National Geographic – pentru a-i fotografia pe oamenii de pe plantatiile de cafea de unde compania cumpara cafeapentru blendul sau celebru. De aici, dar si din parteneriatul cu un Italian cu suflet mare – care a promovat miscarea slow food in italia, incurajand micii producatori sa-si dezvolte afacerile intr-un mod ca mai eficient si mai coerent –  au ajuns sa transforme calendarul Lavazza dintr-o expune glamouroasa intr-una mai orientate catre povestile unor oameni care muncesc zi de zi pe plantatiile de cafea.

(zilele viitoare voi povesti mai multe detalii din culisele calendarului Lavazza si evolutia lui de-a lngul timpului. Am avut privilegiul sa fiu la 5 dintre lansarile mondiale ale acestui calendar, asa ca am povesti frumoase).

Ce voiam sa spun cu aceste povesti este ca Lavazza, dincolo de un brand puternic de cafea, reprezinta o familie cu foarte mult bun simt si cu o educatie aparte.

Sa va mai dau un singur exemplu: la lansarea calendarului pentru 2017, la barul unde se pregateau cafele lucra si un pusti cu sindromul down. Nimeni nu a atras atentia cu ceva asupra lui, colegii lui il tratau ca pe oricare alt barista, el isi facea treaba cu mare drag.

Si e ceva de mega bun simt in gestul asta, din nou neostentativ, care inseamna de fapt cu adevarat integrare din credinta, nu pentru ca da bine pentru PR.

Aaaa, si inca o veste simpatica. De la inceputul anului Lavazza este partener al celor patru turnee de tennis de Grand Slem, iar Andre Agassi este imaginea lor pe sport. Cand am intrebat-o pe doamna Lavazza de ce l-au ales pe Agassi a spus “Cautam o voce puternica, un om apropiat tenisului dar care sa nu mai fie implicat direct acum in competitii. Am citit biografia lui Agassi, am vazut ca nu exista nicio zi fara cafea in ceea ce-l priveste, stiam si cat de implicat este in educatia copiilor saraci prin fundatia lui, asa ca a fost o potrivire perfecta”

Asta ca sa stiti ce cumparati cand alegeti o cafea:)

francesca lavazza

 

 

 

la

0
2926
PAKISTAN-10003the battle between good and good
culturale
12 years ago

the battle between good and good

Classical tragedy was the war between good and evil. We wanted evil to be defeated and good to be victorious. But the battle in modern tragedy is between good and good. And no matter which side wins, we’ll still be heartbroken.

Asghar Farhadi , domnul care a facut “A separation”

 

cele mai frumoase cuvinte pe care le-am citit in zilele astea de vacanta.

 

 

 

 

am fotografia aceasta pe perete, linga birou. cu autograful autorului: Steve McCurry.

0
1417
peronice am facut in 2012
diverse
12 years ago

ce am facut in 2012

2012 a fost un an in care am alergat mult, la propriu. iata un scurt bilant

ianuarie am inceput anul la new york, unde l-am cunoscut pe Steve McCurry, fotograful cunoscut pentru “fata Afgana” si-am facut un interviu cu el; m-am bucurat ca a cistigat Andrei Leonte primul X Factor din RO (ce nebunie a fost prin gasca mea cu asta); am facut parte din juriul care a stabilit cel mai bun reporter european al anului si am votat pentru most dateable bloggers.

 

In februarie, m-am si intilnit cu cel pe care l-am votat, Andi Moisescu, pentru ca am prezentat impreuna ceremonia care-i premia pe cistigatori. am fost, la invitatia lui Vlad Petreanu, sa le povestesc unor pusti simpatici de liceu cum, daca vrei cu adevarat sa reusesti – in blogging sau altceva – trebuie sa muncesti sustinut. Apoi am lansat Zonga – o aplicatie de muzici care e o amenintare serioasa pentru radiouri, am fost in culisele Cirque du Soleil si-am provocat oamenii din internet sa-si arate obiectele care le aduc confortul. (colectia impresionanta aici)

in martie am fost la NexT si-am facut cursuri de scenaristica (aici prima mea secventa scrisa pentru un scenariu:) ), l-am reintilnit pe Radu Mihaileanu si am vazut bucuria lui de film, Izvorul femeilor si-am dat o fuga la Barcelona la invitatia Nokia cu 4 fete simpatice ( Miruna Siminel, Cristina Chipurici si Denisa Birgau)

 

in aprilie am fost in culisele de la Te cunosc de undeva si-am descoperit-o pe doamna Gigi, unul dintre cele mai spectaculoase personaje din istoria televiziunii noastre. am vorbit la Women on web, am ajuns pina la Ibiza la lansarea uneia dintre cele mai dragalase masini: Twizy ; am obtinut acces in spatele tejghelei la McDonald’s si-am stat trei zile printre cei care lucreaza acolo ; am intrat in campania internationala Live Inspire Intessa San Paolo (pe care peste o luna si putin am si cistigat-o); am fost la repetitii Vama si am asistat cind compuneau un cintecel pentru noul album, 2012. erau cit pe ce sa-l porecleasca, in faza de lucru, “bazavan”; am dat o fuga pina la Milano la lansarea noului Ford Kuga si la tirgul de design

in mai am vorbit la 11even- la cluj – despre curaj si oamenii care m-au inspirat in viata, am fost in cea mai tare (si mai premiata, la nivel international) aventura : Siemens Race. am iesit pe locul 3 cu colega Cristina Chipurici, dar ne-am distrat f f tare cu toata gasca. cind m-am intors am incheiat colaborarea cu Ca-n filme (Digi 24) , am fost pe coperta revistei Biz intr-un proiect multimedia, prima coperta care beneficia de tehnologia Aurasma.

in iunie am participat la un proiect genial, Collaborationi Peroni si-am fost martora (ca nu pot zice ca am creat alaturi de ea) cum Ana Wagner a creat o super decoratiune pentru o cina minunata, l-am convins pe Mihai Bendeac sa se arate lumii asa cum nu-l stie, fara glume, fara risete, concentrat pe tehnica meseriei lui. (un interviu de care sunt mindra), am iesit in strada pentru ICR, am vazut-o la doi pasi de mine pe Geraldine Chaplin la TIFF, am tinut un seminar despre branding personal pentru actorii tineri la TIFF si m-am reintilnit cu Irina Pacurariu, pentru un mic interviu.

 

in iulie, am plecat la Severin intr-un team building cu Bloggeri si-am descoperit o rezervatie de broaste testoate detinatoare de cip-uri:); i-am intilnit pe tinerii care au initiati miscarea NEAM SATURAT si-am facut un reportaj despre ei, am fost la primele auditii X Factor, sezon 2. am povestit la lansarea unei noi carti a lui Eric Emmanuel Schmitt despre de ce cred eu ca are succes acest scriitor; am vazut-o de aproape pe Jessie J si mi-a placut f mult, desi nu ma asteptam la asta:)

 

in august v-am facut cunostinta printr-un interviu cu una dintre campioanele speciale ale Romaniei la Jocurile Paralimpice, am trait minunata experienta Tara lui Andrei (mi-ar fi placut sa am si eu asa ceva cind eram copil), am fost pentru nici nu mai stiu a cita oara la Anonimul, am dat un premiu unei regizoare in al carei talent cred si-am petrecut cu oameni frumosi (aici secvente din Anonimul meu 2012) si-am fost la Stockholm unde am vazut-o la doi pasi de mine pe Demi Moore (cum e, dincolo de cuvinte, aici)

 

septembrie a fost luna in care, la Roma, am intilnit unul dintre oamenii pe care eu ii apreciez cel mai mult pentru talentul lor artistic, Akram Khan si-am ascultat o poveste despre ingerii nostri pazitori, plina de intelesuri, am facut parte dintr-une xperiment care seamana cu Big Brother – ApartIKEA, am fost la Londra la Jocurile Paralimpice si m-a socat diferenta dintre forta pe care o aveau sportivii in arena competitionala si neputinta din afara ei, l-am cunoscut pe Eduard Novak, campionul roman la Jocurile Paralimpice, si i-am dat un premiu din partea Samsung, am vorbit la Social Media Summit Timisoara despre ambasadorul de brand,m-am alaturat  campaniei Kaspersky: Safeguarding me care a incearcat sa atraga atentia – inca o data – ca e important sa ne protejam computerele cu softuri anti virus specializate si-am tinut un seminar pentru simpaticele cistigatoare ale bursei Scolii de Beauty Blogging by L’Oreal si-am ajutat la promovarea unul film al carui personaj principal, Tom Sawyer, l-am iubit in copilarie. tot in septembrie am reinceput sa vorbesc zilnic la radio, la Europa FM.

 

in octombrie, am facut un interviu cu dl Victor Rebengiuc si cu fiica sa din filmul In deriva, Crina Semciuc, am facut un interviu cu una dintre cele mai mari soprane ale lumii, Virginia Zeani, un alt interviu cu Genny Tartakovski – regizorul unor serii de desene animate care au schimbat industria sa , am inminat premiul pentru Best Female Artist la Media Music Awards (chiar de ziua mea)

 

in noiembrie, am intilnit-o – si am facut un interviu – cu Lynne Tolley , nepoata lui Jack Daniel (domnul cu whiskey-ul , da) si m-a marcat mult povestea ei, am fost la lectii de box (nu mi-as fi imaginat niciodata ca voi ajunge intr-o sala de box:) ) , am scris pentru  antologia lui Eugen Istodor “101 carti romanesti de citit intr-o viata”, am lansat o carte amuzanta la Gaudeamus (a lui Dan Radoiu, nu a mea:) ): Cum sa cuceresti pe mail, messenger sau Facebook, am scris despre Brandul Casei Regale pentru Revista Biz, am vorbit despre etica in Social Media la SMS Cluj si despre marketingul cultural la Zilele Biz, am fost la Paris si-am vazut un concert privat No Doubt, am participat la un proiect social foarte drag mie: donatii de echipamente Xerox catre asociatiile care au nevoie;

 

e decembrie si mai muncesc in spatiul public pina duminica 23 , inclusiv,  cind merg la finala X Factor. din septembrie am tot mers la X Factor. luna asta am participat la un frumos proiect Piraeus in care am promovat evenimente culturale pe pagina lor de Facebook, am pus bazele unor activitati de CSR care , sper, ca vor schimba ceva in viata unor actori/muzicieni/dansatori incepind de anul viitor, m-am alaturat echipei de comunicare a Festivalului International de teatru de la Sibiu (puteti da un like paginii noastre de FB🙂 ), am vorbit despre brandul personal la Social Media Snow Camp. si mi-am facut mie o bucurie vinzind cozonaci la Chocolat, alaturi de Razvan si Dani, plus Cristina Stanciulescu.

cam asta e, va multumesc ca ati trecut pe aici anul asta.

sa ne vedem cu bine si la anul.

 

 

 

 

2
3040
pirelli1Pirelli – calendarul 2013
culturale
12 years ago

Pirelli – calendarul 2013

aseara a fost lansat la Rio de Janeiro calendarul Pirelli pentru 2013; primul calendar Pirelli in care modelele au fost imbracate:)

au fost alese modele care sunt implicate in cauze umanitare , iar fotograful Steve McCurry le-a vrut imbracate:)

Domnul Steve McCurry este cunoscut drept fotograful care a surprins fata aceea cu ochi incredibili care a ajuns pe coperta National Geographic drept “fata Afgana”  si ma pot lauda – o fac de cite ori am ocazia pt ca sunt foarte mindra de acest fapt – ca am avut ocazia sa-l intilnesc si sa fac un interviu cu el. aici interviul (nu stiu daca stiati ca a fost la Timisoara la Revolutia de 1989)

iata citeva fotografii de la lansarea de ieri, plus doua cadre din calendar

 

 

 

 

 

 

si un cadru de making of ca sa-l vedeti pe simpaticul domn McCurry.

Ca sa va necajesc: am acasa o fotografie din seria afganistan, un portret, cu autograful lui Steve McCurry. e linga birou, inramata pe perete si imi aduce aminte de intilnirea minunata cu el.

 

0
1629
S_McCurrySteve McCurry – on Timisoara Revolution, stories on people’s faces and… shyness
interviuri
13 years ago

Steve McCurry – on Timisoara Revolution, stories on people’s faces and… shyness


“Are you married, do you have your own family, are you single?”
This was the line of questions I was asked by Steve McCurry, one of the most famous photographers in the world, within less than 2 minutes after walking into the conference hall of the Carlton Hotel in New York where the interview was going to be taken. I was the interviewer and he the interviewed.
Strangely enough, I did not mind him asking. I smiled; there was nothing ostentatious in his attitude.
When I walked into the room, Steve McCurry was on the phone to one of his staff arranging a trip abroad on the 10th of January. It was the 30th of December (2011), McCurry was coming from a long photo session, and the following day he was going to make three portraits of families from Europe, within the project Hotpoint Family Portraits. I wanted to walk out and return when he would have finished his conversation, but he invited me to sit on his right hand side, at a large conference table.
He was dressed in black: jacket and shirt, trousers and shoes. Nothing striking. And he did not have his camera with him. When he finished his telephone conversation he started interrogating me: “Do you live in Bucharest? Are you a blogger? Do you know my blog?”; then – as I confessed not having seen his latest blog post – he invited me to take a look on the telephone. “It is about old age”, a series of touching photographs with elders in various poses, in various corners of the world. He particularly liked a photograph from Macedonia, with two elders (a man and woman) leaning against each other as they climbed up a mountain path.
“You may find just as beautiful things and people in Romania too. You must come”, I said as he was passing his finger on the telephone screen for me to see the rest of the photographs…
That’s when he asked: “Are you married, do you have your own family, are you single? What would your boyfriend say if you went on a trip with me? Would he feel threatened?” …and started laughing…

***

Steve McCurry (61) is one of the most famous photojournalists, holder of major awards in photography for his testimonials from the main conflict zones in the world. The “Afghan Girl”, the photograph featuring on the cover of National Geographic Magazine is one of the most recognized photographs in the world, possibly also because 20 years later, McCurry returned to Afghanistan to search for her, without knowing her name, only relying on her photograph and her green eyes, and this experience was recorded in a documentary film. Actually, portraits are his “personal brand”, as he manages to grasp on each face expressions that tell as much as a novel or a film.

When you meet for the first time someone you are going to portray, what are you looking at?

There are people with very powerful faces, they have emotions on their face, faces that tell stories. Some characters can be read on the face. I am fascinated with what a face can tell. Because every each of us has several “faces”… Some are very common, others very beautiful, but beyond it you sometimes see faces with something archetypal on them, something extremely powerful…

And how do you convince them? I guess many are shy… They are common people and you convince them to look
into the camera and the result is such a natural image…

Not quite… You can have people relax. I think everybody wants to be liked, we want people to like us and if you walk up to somebody and tell them “I think you are awesome, extraordinary and I would very much like to portray you because you seem to be such a wonderful person”, most people would stop for you on the street… Most agree exactly because you placed them there, you gave them that position…

Because they have an ego…

Yes, but also because they want to participate, to be helpful, and especially not to let down. If someone tells them “you are so beautiful”, they won’t tell you not to take a photograph of them, although they might not agree with what you are saying. It is the information they want to honour by accepting they’re photographed.

Sometimes they don’t know who you are, they don’t know your work.

It is not important who I am. I am simply another person just like them. You must win their confidence and you sometimes can be convincing and then when they see how excited I am they can get excited. They want in, they want to share the experience… because ‘look this guy is holding a camera, he seems like a good person, he’s well mannered… I should help out.” But you must choose the right time, the right words. When we speak, our expression changes and you can lead the way.
If I’d be talking to you about something serious now your expression would turn serious; if I am funny – tell a joke – you are likely to smile. Even if out of politeness. You can help people turn the way you want them to. Then, you need to be experienced to quickly understand reactions of the body, the moment you’re asking for something, how to relate with certain type of a person, the light, the background… And how to manage it all in a few seconds…

But sometimes they don’t speak English, they’re poor Indians or countrymen from Paraguay or street children in
Cambodia.

This doesn’t matter, because if I laugh or act congenially, you will smile…

So you’re an actor?

I wouldn’t say that… Look, we just met. Really, we actually just met. (He laughs) I may choose to tell you any story – a funny or a sad one – and get what I want from you – in terms of your facial expression. It’s not about acting but about sharing an experience with somebody, and relate to them, create a connection in a certain sense…

***
After graduating college, Steve McCurry went to University to study cinematography and filmmaking, graduating however magna cum laude in theatre arts in 1974. For two years he worked for a magazine but resigned to become a freelance photographer. His career was launched when he illegally crossed the Afghan border before the Russian invasion and recorded Taliban life in its most intimate stances, often facing death “naively” as he later confessed. His photographs featured on the covers of Paris Match, New York Times etc., and has since faced death in some other occasions.

If you were to choose a photo to describe your life, which would it be?

Life is so complicated, it is difficult to describe it in one sentence, or one idea… (takes a few long moments to think looking down at his shoes). Maybe the photograph of the child running on an alley between two walls painted in children hands… That might be the image to represent me (ed. note, the photograph makes the cover of the book Steve McCurry: The Unguarded Moment )

Your name is always mentioned in relation to the “Afghan Girl” but I am sure that there are many other
photographs you have taken that you like just as much.

Certainly, like the photographs taken in India of the sand storms (ed. note: you may see one of these photos here), or the one with the mother and son looking out of a car’s window, in India again. The old woman at the pedestrian crossing in Yugoslavia… There are many photographs just as great but people decide what they like and you can’t control their taste.

You must have taken millions of photographs in the over 30 year’s career. Do you ever think that you might lose
your archive?

We live with so many fears, fear of losing one’s life, fear of losing one’s friends… You can’t live in fear all the time, you do what you can and let life go on. I archive them and to all I can to preserve them safely, but the rest… whatever happens…

Talking about life, were you ever afraid of losing yours?
Many times.

And why do you continue?
This is a question I don’t have an answer to… It is a mystery, it is the same with war photographers and journalists… I think we want to witness history, to see events which were not recorded yet. We want to be where history is being written because, after all, we live a common, boring life… And you want to see the change, the transition, you want to see how others deal with situations you will never find yourself in.
A good example is the Romanian transition, Timisoara and the Revolution – those where moments which changed the life of many people. Something like this never happened to me.

What where you doing then?

I was in Belgrade, I came by car and stayed only for 2 days in Timisoara. Those were historical moments. I was driven by the curiosity and the possibility of documenting in my own way such a historical moment, a deep change in the history of Romania. I would like to return to Romania. I would like to have stayed more than the 2 days in Timisoara 20 years ago, to have gone to several places, see more of what happened.

***

When he is not in some remote corner of the world to photograph wars or the human face of the most difficult, controversial moments, Steve McCurry holds photography workshops in New York or India, the country which taught him how to see life. According to his rough calculations, in 2012, he spent less than 4 months in New York, where his home is.

Did you ever think of stopping? Of quitting this profession?
No, never. Not even for a second.

Did you ever go on holidays without your camera?
No. I always have the camera with me, although I’m not always taking photographs, but one never knows…

If you were to chose a place to go to without your camera, just to relax, where would you go?
Italy maybe… Without a camera? (sighs)… Japan. There are places where I like to go, without needing the camera or my profession to visit and I like Japan… But you know it is more than unlikely for me to go anywhere without my camera.

I know… You are now working until the last day of the year.
Yes, but this is not unusual to me. Sometimes you can’t control things, and they happen when it can take place. But that’s ok, I don’t mind working on the last day of the year.

How much holiday did you take this year?
I don’t make such estimates, it’s not how I look at my days. If I enjoy life and what I do it is wonderful – with or without holidays. I don’t think about holidays, I think about something interesting, exciting – something to keep me going, to make me happy, to fill me with positive energy. This is more important to me than holidays. Then you are filled with many joys and peace and serenity. This is more important to me than lying on a beach and sunbathe or… whatever people do on the beach.

But I still believe people need relaxing…
Oh, certainly. But relaxation can come in different forms, people are different and some relax in the mountains, others on beach or in a country where they have wine…

And how about yourself?
I watch a movie…

You have met many people. Is there still anyone whose encounter can make you feel uneasy, nervous with having to meet?
Yes, but I can’t think of many of those, maybe Meryl Streep or Sean Connery… I don’t think so much about meeting stars…

I wasn’t talking necessarily about stars, but rather wanted to know if you’re ever shy in front of someone you meet…
Sure, I am sometimes intimidated by some gestures, some people. I am a very shy person in my private life but I can hide my shyness in many ways and force myself to overcome my fears and limits…

In your home do you display on walls photographs that you have taken?
No, nothing, there are no photographs at all.

But do ever accept being photographed?
Mmmm, no.

Why not?
I never thought about it, I don’t know. (he pauses for a while). I sometimes accept my photo being taken, but not usually, I do it very rarely.

Ok, I believe it, you are a shy.
Yes, I told you: I am shy.

***

We said goodbye in the hotel lobby; he was going to walk home as he lived a few blocks away and I went up to my hotel room thinking of his awkward smile while he blushed saying, “I told you I was shy”. Only later did I realize that the line of questions about my life at the beginning of the conversation was one of his tricks: it was his way of complimenting me (he was interested in my life), as well as setting his ground, somehow taking control. And that, actually, those questions spoke indirectly of his shyness. Perhaps that was why I did not mind the questions.

The following day, at the photo session for the portrait of the Romanian family within the HotPoint Family Portraits project I realised that Steve McCurry is that kind of people who want to “leave a trace”, leave something meaningful behind him – either it is a documenting of an historical event, or a photograph which will have the place of honour on some family’s mantelpiece in some corner of the world.

And I saw that despite his shyness, you can hear him say when making such a beautiful gesture as the present to the family Babos from Cluj (an album with their family photographs): “Let’s take a picture together.”

In a few days, the portrait Steve McCurry made for the Baboses from Cluj will be public, and then I will tell you about his involvement in the Hotpoint Family Portraits project.
***
(The photograph is a self-portrait that Steve McCurry made for the project Kodakchrome – he was the photographer to use the last roll produced by Kodak, this is frame 32. You can see more photographs by Steve McCurry on his blog.)

***

here is a romanian version of this interview

4
18294
robertO fotografie de familie, part 5
diverse
13 years ago

O fotografie de familie, part 5

si-a fost sedinta foto romaneasca cu Steve McCurry pentru proiectul Hotpoint Family Portraits.

pe 31 decembrie, ora 13.30, ora NY, a venit o frumoasa limuzina in fata hotelului Carlton din Manhattan cu care familia Babos a mers la locul in care urma sa-l intilneasca pe Steve McCurry.

destinatia? un loft spectaculos: prin tavanul de sticla se vedea Empire State Building!

la 10 minute de la sosire a venit si Steve McCurry impreuna cu echipa sa ( 4 barbati si o femeie). Cum veneau de la o alta sedinta foto pentru acelasi proiect, primul lucru pe care l-au facut dupa ce si-au carat bagajele a fost sa-si scoata sandwich-urile din geanta si sa manince in fata primei mese pe care au gasit-o.

intre timp Robert a adormit si, cum spaima principala a familiei Babos era ca micutul nu va zimbi, s-a luat decizia ca familia din Romania va face fotografii dupa ce se va trezi copilul; asa ca s-a schimbat planul si au inceput pregatirile cu familia din Polonia (care repeta sedinta foto pentru ca cel mai mic din cei patru copii ai lor plinsese la prima intilnire cu aparatul lui Steve McCurry).

o ora mai tirziu, Laura a intrat la make-up, in timp ce familia din Polonia era pe terasa loft-ului si zimbea frumos la fotografii.
ca la un facut, cind polonezii au terminat si Steve a revenit in loft pentru a aseza aparatele pentru noul cadru, Robert s-a trezit plin de energie si de zimbete.

s-a asezat cadrul: un amestec de magie si concentrare – McCurry s-a plimbat in jur, parind un profesor care inspecteaza dupa fituici, a spus “aici”, unul dintre baieti a adus aparatul, a tras citeva cadre ca sa stabileasca incadrarea dupa care McCurry a inceput cu solicitarile “un fotoliu aici, mutati masa, ferestrele sa fie libere, fara perdele, indepartati oglinda”

dupa alte 20 de min, in care s-au facut probe cu asistentii lui McCurry in loc de dubluri pentru Laura si Andrei, familia Babos a trecut la munca.

s-au asezat la cadru, li s-a explicat ce trebuie sa faca si toata lumea si-a concentrat privirea pe Robert care, dupa citeva minute de stat cuminte, a vrut si altceva. asa ca toti cei patru asistenti ai lui McCurry (plus subsemnata) au inceput sa faca tumbe in spatele camerei foto cu toate jucariile din dotarea familiei Babos. dar Robert nu voia sa stea atit de mult timp intr-un singur loc (dormise, avea energie).
Andrei a venit cu ideea salvatoare de a se juca de-a calutul prin loft, adica il tinea in brate si-l alerga in sarituri prin jurul locului unde faceau fotografia si cind Robert ridea mai tare, Andrei il aseza rapid in locul stabilit pentru foto. in urmatoarele fractiuni de secunda parintii se coordonau: miini, zimbete, barbie etc, iar McCurry declansa in viteza.

Cred ca Andrei a facut cel putin 10 ture cu Robert prin loft, dar ambitia lui de a avea o fotografie frumoasa l-a facut pe McCurry sa exclame “smart boy”.

la sfirsitul sedintei foto, Laura i-a facut un cadou lui McCurry, un album cu fotografii din cele mai importante momente ale familiei ei, iar Steve a fost atit de impresionat de gest, incit i-a intrebat ” nu vreti sa facem toti trei o fotografie?”

cu o seara inainte McCurry imi povestise ca nu ii place sa apara in fotografii, asa ca intrebarea lui catre familia Babos (si fotografia care a urmat) a fost un minunat cadou pentru ei, in semn de apreciere pentru efortul pe care l-au depus in timpul sedintei foto.

acea fotografia e darul pentru ei si nu va fi facuta publica, insa fotografia pe care McCurry le-a facut-o in sedinta foto va fi publica in mai putin de o luna si va fi parte dintr-o frumoasa campanie in care se vorbeste despre valorile familiei.

***

Dupa 6 zile alaturi de familii din toata Europa participante la campania Hotpoint Family Portraits stiu ca limbajul copiiilor e universal indiferent de limba pe care o vorbesc.

Am sa va povestesc miine despre asta, tot atunci si un emotionant interviu cu Steve McCurry.

***
Hotpoint este un brand Indesit Company

4
2912
2012-ballDe An Nou
personal
13 years ago

De An Nou

cind era ora 12 in romania si practic incepea 2012 pentru noi, eu eram intr-un studio foto si ma uitam la unul dintre cei mai mari fotografi ai lumii (Steve McCurry) cum fotografiaza o familie de romani pentru proiectul HotPoint Family Portraits. era ora 17.00 la NY.

cind a venit miezul noptii aici, in NY, eram linga Statuia Libertatii si ma uitam la focurile de artificii alaturi de citeva sute de oameni din toate colturile lumii.

***
anul asta, mai mult ca niciodata, am simtit ca simbolul Revelionului si al Noului An e doar o conventie. ca e mai important ce credem si simtim noi, indiferent de cit e ora intr-un colt al lumii. si daca e nevoie de o asemenea bariera imaginara a timpului ca sa ne facem promisiuni sub forma “rezolutiilor de an nou” sau ca sa ne “resetam” si sa o luam de la capat, atunci… fie.

dar stiti ca putem face asta in alt orice moment.
e nevoie doar de curaj, perseverenta si dorinta de a face si a-ti fi mai bine.

La multi ani! Sa aveti mai multe “revelioane” intr-un an!

4
2490
damageDamaged people
personal
13 years ago

Damaged people

la NY e putin trecut peste 6 pm, mai avem ceva vreme pina la 2012. tocmai ce s-a incheiat sedinta foto cu Steve McCurry pentru Hotpoint Family Portraits, iar familia Babos a iesit victorioasa: Steve – caruia nu-i place sa apara in fotografii – a facut o fotografie cu ei:)

***
m-am uitat la el cum muncea, mai bine de 4 ore, si mi-a venit in minte ceva ce credeam ca e o replica de film “cum recunosti ‘damaged people’? sunt cei care se arunca inainte, pentru ca stiu ca nu mai au nimic de pierdut”

un mic detaliu din mina lui dreapta, mi-a dat cheia aparentei lui nebunii de a merge in cele mai periculoase locuri si de a nu se opri din munca nici in seara de ajun de an nou, desi are 61 de ani.

cind am venit in hotel, am cautat replica pentru ca stiam din ce film ar fi trebuit sa fie: “Damaged” (in regia lui Louis Malle cu Juliette Binoche si Jeremy Irons). e putin diferita, dar ideea e la fel:

Damaged people are dangerous. They know they can survive.

Mi-a placut Steve McCurry. Mi-a adus aminte de ceva din prima lectie/ intilnire cu Florin Serban, despre acestea insa in zilele viitoare.

acum, party time… aproape de Statuia Libertatii.

Un an bun sa aveti. sa fiti fericiti si sa va faceti amintiri frumoase.

0
1572
Family_Portraits_poza_castigatoare (2)O fotografie de familie, part4
diverse
13 years ago

O fotografie de familie, part4

pentru Laura, Andrei si Robert Babos astazi e ziua cea mare. la ora 15 (la NY) incepe sedinta lor foto cu Steve McCurry pentru proiectul HOtpoint Family Portraits.
Au emotii, dar eu stiu ca o sa fie bine pentru ca am petrecut aseara o incintatoare ora cu Steve McCurry.

Am aflat ca celebrul fotograf a venit la Timisoara in decembrie 89 si a fotografiat Revolutia, dar mi-a promis ca mai vine si vom incerca sa-i aranjam o vizita anul care tocmai vine. cind l-am intrebat daca mai e cineva pe care si-ar dori sa-l (o) intilneasca, dar o intilnire care sa-l emotioneze, a inceput sa traga de timp. m-a pus sa repet intrebarea de citeva ori, spunind ca nu intelege, desi replicase din prima “adica cineva ca Dalai Lama?”… dupa o vreme a raspuns: cred ca Meryl Streep sau Sean Connery.

am multe povesti minunate despre el si o marturisire simpatica ” da, sunt timid”. marturisire de la cineva care a fotografiat toate marile situatii de conflict contemporane ale lumii si multe dintre cele mai mari vedete ale lumii.

in curind tot interviul. dar si detalii despre cum a fost la sedinta foto

altfel, avind in vedere ca sedinta foto este planificata sa dureze 3 ore, anul nou (dupa ora romaniei) il petrecem alaturi de Steve McCurry.

***
Hotpoint este un brand Indesit Company

0
1492
Castigatori_Hotpoint_Family_PortraitsO fotografie de familie, part 3
diverse
13 years ago

O fotografie de familie, part 3

Lectii de zimbete 🙂

***

mai avem o zi pina la marea intilnire cu Steve McCurry si sedinta foto pentru proiectul Hotpoint Family Portraits.

Familia Babos din Cluj, romanii alesi pentru acest proiect, a mai aflat cite putin din “ce se intimpla” de la alte familii care au avut deja sedinta foto.

Silvia si Ricardo din Bologna (Italy) au 2 copii (Liliana si Ernesto) si au fost primii care au facut fotografii. a fost o jumatate de ora de make-up pentru Silvia, apoi au mers in Central Park , unde s-au intilnit cu rigorile unei sedinte foto:

“ne tot zicea – muta mina mai la dreapta, ridica nasul”, a povestit Eduardo surprins.

“cum Liliana nu zimbea, Steve tot spunea ‘ sa zimbeasca si fetita, va rog’, dar cum sa faci sa zimbeasca un copil de aproape 3 ani daca nu vrea?”.

era simpatic Eduardo cind povestea pentru ca din tonul lui (un amestec de neputinta cu furie si intelegere) vedeai toata dorinta de a iesi bine o fotografie care e istorica.

***

seara la masa, Laura i-a zis lui Robert , in timp ce Andrei il tinea in brate

“zimbeste”

Robert (1 an si 6 luni) a inceput sa rida, iar Laura a continuat “asa. sa repetam, ca pina simbata trebuie sa inveti sa zimbesti cind ti se spune”

***

povestea familiei Babos – si cum au ajuns la New York pentru a fi fotografiati de Steve McCurry – o puteti gasi aici.

***

Hotpoint este o marca Indesit Company.

0
1424
FelicitareO fotografie de familie, part2
diverse
13 years ago

O fotografie de familie, part2

va mai amintiti de povestea Laurei – tinara pasionata de fotografie care a inscris citeva cadre in concursul Hotpoint Family Portraits si acum va fi fotografiata de Steve McCurry? daca nu, ii puteti citi povestea aici 🙂

aventura ei, a lui Andrei (sotul) si a lui Robert (baietelul lor de 1 an si 6 luni, aniversati chiar astazi) a inceput: sunt la New York intr-o vacanta minunata care are ca punct culminant ziua de 31 decembrie.

nu e vorba de Revelion (desi acesta e programat pe un yaht privat cu oprire la miezul noptii la Statuia Libertatii), ci de sedinta foto cu Steve McCurry (unul dintre cei mai celebri fotografi din lume, autorul fotografiei “Fata Afgana”- care a fost pe coperta National Geographic). alaturi de ei alte 11 familii din europa pe care le vom cunoaste curind.

primul pas al aventurii – lunga calatoria cu avionul – a trecut foarte usor mai ales ca Robert a fost foarte cuminte si a dormit o parte importanta din drum in bratele lui Andrei…

Robert e de fapt vedeta acestei calatorii pentru ca, desi are doar 1 an si jumatate ( ieri intr-un restaurant american i s-a urat deja Happy Half-birthday Anniversary ) comunica cu parintii lui foarte interesant: a fost la un curs de limbajul semnelor si acum are tot felul de “coduri” pentru lucrurile pe care nu stie inca sa le pronunte. e foarte simpatic limbajul lui, o sa va arat zilele viitoare citeva dintre semne.

iata-l cu o urare de sarbatori, in felicitarea familiei Babos

*
astazi e in plan o excursie in New York (fotografii mai spre seara la noi, dimineata la voi); daca va intoarceti pe blog o sa aflati treptat povestea unei familii care in loc sa faca sarbatorile alaturi de familie la Cluj este la capatul celalalt al lumii, la New York, ca parte dintr-unul dintre cele mai interesante proiecte de fotografie dar si antropologie din lume.

***

Proiectul Hotpoint Family Portraits, realizat în colaborare cu Steve McCurry, a atras peste 8000 de fotografii ale familiilor europene, în care participanții au încercat să surprindă esența familiei lor, premiul concursului fiind o sedință foto cu celebrul fotograf. Pe baza acestor date, Hotpoint a continuat proiectul cu un studiu pan-european care și-a propus să identifice trăsăturile generale ale noilor profiluri de familie din fiecare țară și să realizeze o hartă sociologică a transformărilor apărute.

Citeste aici cum sunt familiile din Europa acum, conform analizei realizata de Camillo Regalia, profesor ce predă Family Social Psychology la Università Cattolica del Sacro Cuore din Milano și Președinte al ESFR (European Society on Family Relations)

Hotpoint este o marcă înregistrată a Indesit Company.

2
2042
Castigatori_Hotpoint_Family_PortraitsHotpoint – cum arata familia europeana?
diverse
13 years ago

Hotpoint – cum arata familia europeana?

Proiectul Hotpoint Family Portraits, realizat în colaborare cu Steve McCurry, a atras peste 8000 de fotografii ale familiilor europene, în care participanții au încercat să surprindă esența familiei lor, premiul concursului fiind o sedință foto cu celebrul fotograf. Pe baza acestor date, Hotpoint a continuat proiectul cu un studiu pan-european care și-a propus să identifice trăsăturile generale ale noilor profiluri de familie din fiecare țară și să realizeze o hartă sociologică a transformărilor apărute.

Pe site-ul campaniei au fost încărcate și peste 300 de fotografii din România, iar familia Baboș, din Cluj, a fost desemnată câștigătoarea ședinței foto la New York cu Steve McCurry, care va realiza o galerie a familiilor europene.

“Competiția a avut un succes enorm, depășind așteptările. A fost greu să selectăm câștigătorii, pentru că fiecare fotografie spune o poveste unică, “ a declarat Marco Rota, Brand and Consumer Marketing Director, Indesit Company. “Alături de Steve McCurry am identificat fețele care reprezintă arhetipuri de familii și care ne permit crearea unei imagini de ansamblu la nivel european”.

Iată câteva din rezultatele studiului despre familie realizat pentru Hotpoint de către Camillo Regalia, profesor ce predă Family Social Psychology la Università Cattolica del Sacro Cuore din Milano și Președinte al ESFR (European Society on Family Relations):

Mai puțini bunici, dar mai apropiați
Imaginea familiei cu multe generații începe să dispară- numai 8% din portretele de familie încărcate pe site-ul Hotpoint Family Portraits ilustrau trei sau mai multe generații împreună, cu excepții în cazul Franței (16%), respectiv Spaniei și Turciei (13%). Acest aspect poate fi considerat un semnal al pierderii legăturii cu trecutul familiei. Reprezentarea familiilor cu o singură generație, pe de altă parte, a avut loc în 30% din poze.

Familii cu mai puțini membri
Un alt rezultat al studiului Hotpoint reflectă evoluția mărimii familiilor. Majoritatea fotografiilor (75%) nu au mai mult de trei persoane în ele și circa jumătate sunt alcătuite doar din 2 persoane. În țări precum România, Cehia sau Rusia pozele cu doar 2 persoane au reprezentat procentele cele mai ridicate (60-80%). Acest lucru ilustrează faptul că ideea de familie numeroasă, cu mai mult de un copil, începe să piardă teren. Tendința este una generală, cu excepția Franței, unde 51% din fotografii reprezintă patru sau mai multe persoane.

Noi tipologii de familii
Imaginea clasică a familiei alcătuită din tată, mamă și unul sau mai mulți copii rămâne predominantă (în jurul a 60%), potrivit studiului din cadrul proiectului Hotpoint Family Portraits. Totuși, acest stereotip tradițional este îmbogățit cu forme și construcții variate.

21% din fotografiile încărcate pe site-ul priectului Hotpoint Family Portarits ilustează doar un părinte și un copil. Procentul ajunge la 30% în România și Portugalia și este mult mai scăzut, circa 10%, în Olanda și Franța.

19% din fotografii au ilustrat doar cupluri, cu diferențe între țări- Franța și Turcia au avut cele mai puține poze de cuplu (5%) pe când Cehia, România și Rusia au avut cel mai mare procent de fotografii care ilustrau cupluri.

A existat un procent mic, dar semnificativ, 7%, de poze în care apărea doar copii. Lipsa legăturii cu generațiile adulte reprezintă o transformare importantă. Această nouă față a familiei care ilustrează doar noua generație pare să susțină teoria conform căreia societatea occidentală dedică unori prea mult spațiu copiiilor, cu riscul de neglija importanța legăturii cu generațiile adulte.

Competiția Hotpoint Family Portraits s-a desfășurat în perioada iulie-octombrie 2011. În cadrul ei a fost declarată câștigătoare câte o familie din România, Italia, Franța, Polonia, Cehia, Rusia, Turcia, Ucraina, Marea Britanie, Spania și Portugalia care își vor petrece sărbătorile la New York la invitația Hotpoint.

2
2088
Family_Portraits_poza_castigatoare (1)O fotografie de familie – part 1
diverse
13 years ago

O fotografie de familie – part 1

Laura Babos (Cluj) a inceput sa ia lectii de fotografie de mai putin de un an, iar in decembrie il va intilni la New York pe unul dintre cei mai mari fotografi ai lumii, Steve McCurry, si va fi fotografiata de el. De cele mai multe ori instinctul iti arata intilnirile care va sa vina.

***


In seara de noiembrie in care a aflat ca merge la New York si-l intilneste pe fotograful care a devenit celebru in toata lumea cu fotografia “Fata afgana”, Laura il lasase pe Andrei, sotul ei, sa aiba grija de Robert, baietelul lor de 1 an si 5 luni, asa ca isi citea mailurile restante. Printre ele unul special “You are the winner of Indesit Hotpoint Family Portraits Project”. Nu i-a venit sa creada, dar dupa o vreme a venit intrebarea: “Cu ce fotografie am cistigat?”.

In iulie, Indesit a lansat la nivel mondial proiectul Hotpoint Family Portraits, care are ca obiectiv realizarea unei colecții de fotografii cu familii din Europa, fotografii realizate de Steve McCurry in studioul acestuia de la New York, in preajma Anului Nou. Mii de fotografii din toata lumea au fost inscrise si din fiecare tara participanta (12 in total) a fost desemnata o familie cistigatoare, chiar de catre McCurry. Regulamentul concursului spunea ca persoanele din fotografia desemnata cistigatoare trebuie sa mearga la New York.

Laura e pasionata de fotografie, a facut chiar un curs de initiere in fotografie organizat de Artimage Cluj si-si cultiveaza cultura vizuala cu reviste precum PhotoMagazine. Asa a vazut anuntul concursului. Citise cu atentie regulamentul, ba chiar la inscriere parcursese toate fotografiile trimise pina atunci ca sa fie sigura ca stie cum stau lucrurile si, pentru ca regulamentul ii permisese, incarcase pe www.family.hotpoint.eu 9 fotografii; unele cu bunicul si fiul ei (un salt intre generatii), altele cu ea si sotul ei (din momente importante ale casniciei), altele cu ei si cu Robert. Mailul nu spunea nimic despre fotografia cistigatoare si Laura a inceput sa se gindeasca “In avion peste Atlantic cu bunicul si cu Robert, va fi o aventura.”

Si-a sunat parintii, apoi pe parintii lui Andrei, le-a spus ca de Anul Nou vor merge la New York si, linga bucuria victoriei, toti aveau o intrebare: cu cine mergi?

Abia peste citeva zile a venit si fotografia cistigatoare. Una de la botezul lui Robert, o fotografie cu adevarat reusita pe care  o facusera cadou tuturor bunicilor si strabunicilor de zilele lor aniversare. Fotografia care fusese vedeta in toata familia. Fotografia aleasa de Steve McCurry personal. Cu Laura, Andrei si Robert.

Astazi Laura si Andrei au inceput deja pregatirile pentru excursia la New York, Robert e prea mic asa ca nu intelege despre ce e vorba si cum va face el Revelionul intr-unul dintre cele mai mari orase ale lumii; cum nu intelege ca fotografia pe care le-o va face Steve McCurry are o valoare inestimabila. Peste ceva ani Laura ii va povesti cum,pentru ca ea era pasionata de fotografie, au ajuns intr-una dintre cele mai speciale campanii promotionale din lume sa fie fotografiati de Steve McCurry la New York .

***
Am sa va povestesc pas cu pas aventurile si emotiile familiei Babos la New York. Asadar…va urma

***

Competiția Hotpoint Family Portraits s-a desfășurat în perioada iulie-octombrie 2011. În cadrul ei a fost selectată câte o familie din România, Italia, Franța, Polonia, Cehia, Rusia, Turcia, Ucraina, Marea Britanie, Spania și Portugalia.

“Includerea României în acest proiect internațional realizat de Hotpoint în parteneriat cu unul dintre cei mai apreciați fotografi din lume arată încă o dată promisiunea noastră de a pune familia în centrul casei, și, mai mult a vieții. Sedința foto va fi o experiență de neuitat pentru câștigători, dar și pentru brandul Hotpoint, care îți va întregi imaginea despre nevoile și trăirile publicului nostru țintă- familiile moderne, “ a declarat Rodica Stere, Marketing Manager Indesit Company.

“Când fac fotografii ale familiilor pe care le întâlnesc încerc să exprim puterea relațiilor umane, dezvăluită de mici indicii, vizibile pe chip, dar și prin gesturi și comportamente.” a declarat Steve McCurry, la momentul lansării proiectului.

5
3000
steve3Ultima rola de Kodachrome
culturale
13 years ago

Ultima rola de Kodachrome

din 1973 filmele Kodachrome au fost baza pentru milioane de fotografii de amator sau de profesionisti pina in 2009 cind compania a incetat sa le mai produca.

fotograful Steve McCurry ( domnul cu fata afgana de pe coperta National geographic) i-a convins (cu greu) pe producatori sa-i dea lui ultima rola de Kodachrome produsa. fotografiile rezultate sunt acum intr-o expozitie itineranta prin lume; era la istanbul, la muzeul de arta contemporana.

31 din cele 36 de pozitii ale ultimei role de Kodachrome. Steve McCurry – care a zburat 30.000 km in 6 sapt pentru fotografiile care incap in aceasta rola – spune ca daca ar mai avea o data ocazia ar avea o strategie diferita: cel putin 2 cadre pe locatie.

asta pentru ca unele dintre fotografii sunt mai intunecate…

*
oricum ar fi e o parte din istoria fotografiei in aceasta expozitie; era digitala ne-a cucerit deja si in foto.

cu mindrie spun ca eu sunt detinatoarea a unei fotografii de Steve McCurry si va reamintesc ca puteti fi fotografiati de el, la New York, cu toata familia voastra.

1
1770
282742_10150255338882710_690752709_7245551_3035778_nam o fotografie de la Steve McCurry
culturale
14 years ago

am o fotografie de la Steve McCurry

Am primit cadou o fotografie de Steve McCurry (domnul care a fotografiat-o pe celebra fata afgana ajunsa pe coperta National Geographic). Am si autograful autorului.

An image has power when it tells a story

asta scrie domnul McCurry si semneaza pe fotografia aceasta.

Me happy. Voi puteti fi fotografiati de McCurry, cu toata familia, de Craciun la NY. am scris despre asta aici.

2
2303
image001un concurs cu un premiu genial
culturale
14 years ago

un concurs cu un premiu genial

Il mai stiti pe fotograful care a realizat celebra coperta National geographic cu Fata Afgana?
Si-a cautat-o la 20 de ani distanta si-a fotografiat-o din nou?

Steve McCurry se numeste fotograful si tu, oricare ai fi tu, poti sa fi fotografiat de el intr-un proiect despre care se va vorbi multi ani de acum incolo.
*
Mai stiti proiectul cu “o lume intr-o zi?” cind in lumea intreaga s-au uploadat filmulete ale oamenilor obisnuiti si, la un an distanta, s-a realizat un lung metraj extrem de emotionant?
Ei bine, proiectul lui McCurry (realizat impreuna cu Hotpoint) e din aceeasi categorie.

*


Familii din România, Italia, Franța, Polonia, Cehia, Rusia, Turcia, Ucraina, Marea Britanie, Spania și Portugalia isi uploadeaza pe http://family.hotpoint.eu fotografii cu familiile lor ( nu mai mult de 10 fotografii pentru fiecare familie), din fiecare tara va fi aleasa o familie care va merge de Craciun la New York se va intilni cu McCurry si va fi fotografiata de el.

Proiectul e incredibil prin valoarea lui emotionala globala: cind se incheie perioada de uploadare a fotografiilor, se vor aduna marturii super emotionante despre traditiile si cultura fiecarei tari.

Ce trebuie sa faceti?Incarcati poze cu familia voastra (maxim 10) pina pe 15 octombrie pe site-ul http://family.hotpoint.eu.
Imi doresc foarte tare sa scriu povestea intilnirii cu McCurry a familiei care cistiga din RO si cum li s-a parut Craciunul in New York. Succes daca veti cistiga va fi o amintire a carei valoare e, cu adevarat, nepretzuita!
*

My Family este un proiect Hotpoint, marcă înregistrată a Indesit Company. acest post nu face parte din nicio campanie publicitara, mi-a placut atit de mult ideea, incit am scris despre ea:)

7
5461

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!