Author : Cristina Bazavan

absolut votcasunt posesoarea unei sticle unice in lume de Absolut Vodka

sunt posesoarea unei sticle unice in lume de Absolut Vodka

 tot timpul i-am invidiat pe cei care au lucrat pentru brand-ul Absolut pentru ca au avut cele mai tari campanii, cele mai creative, mai iesite din limitele normalului.

 

cea mai recenta idee e despre unicitate. au produs 4 milioane de sticle diferite intre ele, dar parte din aceeasi editie limitata, Absolut Unique.

35 de culori diferite si 51 de modele. niciuna din cele 4 milioane de sticle nu seamana cu alta, fiecare poarta un numar de identificare.

e un proiect pentru care au modificat toata linia de productie din fabrica din Stockholm, parte din nebunia editiilor speciale Absolut din fiecare an.

*

eu sunt fericita posesoare a sticlei cu numarul 408 141 si am privilegiul de a face cadou o alta sticla unei persoane pe care eu o aleg. un fel de leapsa in online cu sticle Absolut  unice in lume.

am asteptat sa scriu astazi, desi am primit sticla de saptamina trecuta (n-am baut-o inca:) ), dar am asteptat ca sa am un motiv bun si frumos cui ii fac cadou o asemenea raritate.

cum miine este ziua lui Chinezu, implineste niste 15 primaveri, m-am gindit ca ar fi frumos sa primeasca el o asemenea sticla. stiu ca echipa Absolut se va ocupa de toate detaliile, asa ca sunt linistita ca ma rezolvat totul dintr-o postare pe blog. 🙂

3934
Voltaj1despre problemele din trupa Voltaj

despre problemele din trupa Voltaj

citesc in presa ca vineri a fost ultimul concert cu Voltaj in formula pe care o stiam cu totii si ca Bobby Stoica a parasit trupa, fiind inlocuit cu Adrian Cristescu.

unii spun ca Voltaj se va pierde odata cu aceasta plecare, pentru ca Bobby era, in opinia lor, creierul trupei.

eu nu cred asta.

am avut onoarea si bucuria de a lucra cu Voltaj acum ceva ani pentru 2 proiecte (pe copertele Best Of-ului din 2003 se afla interviuri cu membrii trupei facute de mine) si i-am vazut la lucru. cum i-am vazut, pe vremea cind administram brandul Europa FM, si din perspectiva muzicienilor care fac business. pentru mine, oamenii care impingeau formatia in fata, care se luptau pentru viitorul ei, erau Gabi Constantin si Calin Goia.

si sunt sigura ca o sa mearga mai departe.

imi dau seama ca e greu sa tii pasul cu vremurile, sa gasesti o cale ca sa fii pe placul pustilor cind tu inaintezi in virsta si tii la directia ta muzicala, dar sunt sigura ca vom tot auzi de Voltaj.

nu cred ca nu va place “lumea e a mea”, single-ul Voltaj aflat acum in difuzare.

multa bafta baieti!

2783
Bruno Mars - FB promoBruno Mars exclusiv in Zonga

Bruno Mars exclusiv in Zonga

mi-am tot promis sa scriu despre cum in Zonga – cea mai mare colectie de muzica online de romania – este in avanpremiera in exclusivitate pt steaming online noul album Bruno Mars, “Unorthodox Jukebox”.

miine albumul se lanseaza oficial in toata lumea, dar daca esti fana si esti foarte curioasa sa stii care sunt cintecele din album le poti asculta aici.

*

eu folosesc acest prilej ca sa remarc cum se fac business-urile la scara mare, poate invata si ai nostri ceva din asta.

dupa ce casa de discuri a lui Bruno Mars a agreat ca Zonga sa detina in exclusivitate pentru o saptamina inainte de lansare , dreptul de a pune in steaming online piesele de pe album, pe pagina de facebook a artistului a aparut un mesaj personalizat – in romana – pentru fanii lui romani.

vorbim de o pagina de facebook cu peste 28 de milioane de fani, dintre care probabil citeva zeci de mii (poate sute de mii) romani. iar managementul artistului a decis ca e bine sa existe un mesaj in romana.

mesajul il gasiti aici, impreuna cu multele comentarii amuzante ale romanilor socati ca exista vorbe in limba lor pe pagina lui Bruno Mars.

dincolo de distractia romanilor, intimplarea vorbeste despre profesionalism si atentie la detalii intr-o meserie in care esti deja sus. foarte sus.

2117
Al-Pacino-cropped-608x390Al Pacino la Gerald Schoenfeld Theater

Al Pacino la Gerald Schoenfeld Theater

text de Sorana Savu

Pacino urcă pe scenă în “Glengarry Glen Ross” în New York și mai puteți să-l prindeți la Gerald Schoenfeld Theatre până în februarie. Dacă luați biletele acum. Sau, mai sigur, acum două luni. Pacino reia rolul interpretat de Jack Lemon în adaptarea cinematografică a piesei lui David Mamet din 1983. Și, din octombrie, de când au avut loc primele reprezentații, face valuri în rândul publicului și al presei. După cum era de așteptat.

Dacă la Londra, la Viena sau la Paris ajungem cu toții mai repede și mai ușor atunci când ne dorim cu tot dinadinsul să vedem un monstru sacru pe scenă, pentru mine cel puțin, trebuie să se întâmple ceva cu totul ieșit din comun ca să trec Oceanul. Al Pacino pe scenă se califică în categoria “cu totul ieșit din comun”.

O să vă povestesc că am aflat despre piesă la începutul verii și că, de atunci, am mărit semnificativ traficul pe site-ul Gerald Schoenfeld Theatre, în așteptarea datei la care biletele se puneau în vânzare. În fond, și asta ține de experiența generală – faptul că trăiești bucurându-te anticipat de un spectacol senzațional, cu luni de zile înainte ca el să aibă loc.

Pe măsură ce data spectacolului se apropia, emoțiile creșteau – ok, am așteptat atât, am comentat atât în avans ce urmează să se întâmple, dacă n-o să-mi placă? De altfel, la întoarcere, așa au fost și întrebările din partea prietenilor – cum a fost Pacino? Așa cum ne așteptăm sau…?

Dar, chiar înainte de ridicarea cortinei, am trecut printr-o altă experiență dintr-o altă dimensiune, la care nu mă așteptam câtuși de puțin. Ajunși punctuali la fața locului, într-o sală de teatru cochetă și micuță, am rămas mută să o văd așezându-se în fața mea, la două rânduri, pe Glenn Close. Iar, câteva minute mai târziu, lângă ea, pe Rose Byrne. Apoi, în altă zonă a sălii – Ellen Burstyn, dar deja depășisem șocul. Și, în rândul al doilea (o fi fost, n-o fi fost el, nu voi ști niciodată cu siguranță), cred că l-am zărit pe Steven Spielberg.

Comparativ cu el însuși, Pacino a fost minunat – dacă ați ridicat din sprâncene la ultimele lui filme (mai puțin “The Merchant of Venice”), vă dau dreptate, dar pe scenă, în rolul lui Shelly Levene, maestrul și-a dozat perfect discursul și a dominat partitura fără efort. Și, culmea, n-a fost deloc teatral – dacă vreți, mi-a amintit de zilele bune, când ieșea cu Johnny Depp pe stradă în “Donnie Brasco”.

Comparativ cu ecranizarea, deși Mamet nu e Shakespeare, cast-ul de la Gerald Schoenfeld a reușit, cu Pacino în frunte, să dea o altă lectură piesei. Dacă Lemon era un ratat foarte emoțional și empatic, Pacino e un cabotin perfect, ceva de genul – “ți-e milă, ți-am luat banii”. Dacă Ricky Roma din film (Alec Baldwin într-o anticipare caustică a rolului din “30Rock”) era agresiv și virulent până la dezumanizare, cel din piesă (Bobby Cannavale) înlocuiește spiritul belicos irlandez cu cel Italian (tot belicos, dar mai gregar și, parcă, mai uman). Nu mă acuzați, vă rog, de ethnic profiling, că suntem acasă, nu suntem la New York.

L-am aplaudat, subiectivă, foarte tare, pe Richard Schiff (Toby din “West Wing”), într-un rol umil, pe care dacă-l dramatizezi prea tare riști să-l gafezi. Și m-a ținut în scaun toată zbaterea unor oameni care, într-o situație la fel de împuțită ca asta pe care o parcurgem acum, nu reușesc decât să se îmbete cu apă rece și să se afunde și mai tare fiecare în abisul lui, cu toate că, la nivel declarativ, toți par să știe exact ce au de făcut ca să “se scoată”.

Energia scenei e magnetică, deși e o energie a deznădejdii, care te face să te cutremuri și să-i mulțumești sorții că ai cu ce plăti ipoteca. Abia la final, când aplauzele și ovațiile răsplătesc, 30 de secunde, efortul actorilor, constați că Pacino e cel mai scund din toată distribuția. “Larger than life” e o expresie care s-a inventat și pentru el.

Mergeți să-l vedeți până în februarie. Amintirea unei asemenea seri de teatru rămâne cu voi tot restul vieții.


*
Sorana Savu este specialist in comunicare, senior partner Premium Communication

3118
globalizareglobalizare

globalizare

maninc mincare tailandeza, beau rom cubanez cu coca cola, scriu la un story despre rafinamentul frantuzesc si ascult o melodie a unei trupe poloneze cu o tema a lui Chopin.

tocmai mi-am dat seama ca traiesc un moment benetton:)

aaaa, am inchis de multa vreme televizorul. prefer sa traiesc in lumea mea, decit in a lor.

1332
x factor grupculisele celei mai dramatice editii X factor

culisele celei mai dramatice editii X factor

Ieri a fost prima zi in care am putut vedea cum arata – din interior – o zi de competitie (cu gala live) pentru concurentii de la X Factor. Ce fac in culise in pauzele publicitare sau in perioada votului si, mai ales, cum e sa mearga acasa, in aceeasi masina, cistigatori si eliminati.

*

La 10 cind incepe o zi de pregatiri cu gala live, in simbata lui 8 decembrie livingul din casa X Factor e gol. In bucatarie Irina, mama Iuliei Manolache, vorbeste la telefon in timp ce vocalizele fiicei sale se aud de la etaj.

Primul coboara Ioan Man; sta in camera cu sora lui si Natalia Salagean si, pentru ca el se imbraca primul, le lasa pe fete sa se pregateasca in liniste. Isi ia calculatorul si-si verifica mesajele pe facebook cu un program de citire a textelor. Apoi vine Tudor Turcu  care se aseaza la calculatorul administratorului casei verificind si el acelasi lucru: reactia fanilor de pe Facebook.

Dupa regulile concursului sunt obligati – de producatori, stilisti, presiunea din jur – sa faca schimbari in look, in vestimentatie sau in stilul in care cinta, asa ca se simt din ce in ce mai nesiguri. Familia, publicul, fanii care incep sa apara in jurul lor – online sau offline – sunt sursa de confirmari ca sunt pe drumul bun. Si ca vor lua voturi ca sa mearga mai departe.

Cind se face galagie in bucatarie stii ca s-a trezit Dragos Udila. Acum e intr-o disputa cu Oana Roman (din trupa Red) care tocmai ce l-a ciupit de fund, iar reactia lui Dragos a pus in pericol toate farfuriile din jur, asa ca intra in living intr-un val de injuraturi, urmat de Oana rizind cu cafeaua in mina.

***

La 13.30, inainte de snur , repetitia integrala pentru gala de seara, Tudor Turcu sta sigur, cu castile in urechi,  in gradena din sala unde va fi gala. Una dintre dansatoare il vede, se aseaza linga el si incearca sa-i distraga atentia.

“Uite pot sa-mi ridic piciorul pina aici”, ii flutura ea osatura lunga cu muschii fini prin dreptul ochilor, iar el nici nu clipeste. “Hai, nu poti sa-mi spui ca nu ma auzi”, protesteaza fata.

Turcu pare concentrat la ceea ce asculta, dar citeva minute mai tirziu cind ii vine rindul la repetitii acuza dureri in zona pieptului si sta in mijlocul scenei fara sa mai cinte, doar sa ajute dansatorii sa-si repete numarul.

De trei gale, inainte de show, Tudor Turcu are probleme de sanatate. E o forma prin care iese din trupul lui presiunea concursului si producatorul show-ului, Sorin Popa, intrerupe repetitia pentru el.

“Datoria mea este sa asigur sanse egale pentru toti. Daca se simte rau, trebuie sa-l vada un medic si sa gasim o solutie sa fie apt pentru show. Il duceti acum la spital si ma anuntati ce spun medicii imediat cum aflati”, spune ferm Popa.

Ioana Anuta are emotii cu Billy Jean si e aproape sa plinga cind nu-i iese cintecul. Delia si Dan Bitman o incurajeaza din scaunele juratilor, ii explica unde intra gresit si cind, in sfirsit, ii iese cum trebuie, apare din nou zimbetul pe chipul ei.

Cind vine rindul fetelor de la Red, Delia pleaca de la masa juratilor, se aseaza in fata lor, jos, pe scena, si le da indicatii.

***

De la 17.30 concurentii incep sa intre rind pe rind la make up si coafura, iar cind sunt gata ajung la costume. In cabina cu costume, raiul pantofilor de toate marimile, Catalin Enache si asistentele lui, Elena si Maria, muncesc deja de citeva ore bune: transforma geci sau sacouri obisnuite in costume care seamana cu epoca Michael Jackson sau Elvis Presley. Lanturi, papusi, ace de siguranta, perle si tot felul de accesorii sunt cusute pe hainele care capata imediat alt chip.

In aceasta cabina, dezbracati – la propriu -, concurentii isi arata caracterul. Catalin, Maria si Elena le stiu deja fricile, nesigurantele si incearca sa-i mobilizeze pentru show: cu unii sunt fermi, cu altii blinzi, dupa nevoile emotionale pe care le intuiesc.

(Cu Catalin am lucrat citiva ani la Tabu si stiu cit este de maniac profesionist, de atent la detalii; de exemplu,verifica personal axilele fiecarui concurent si le da cu antipespirant, ba chiar – in cazul in care au haine de culoare deschisa – foloseste niste benzi de protectie anti transpiratie pe care le aplica pe minecile hainelor ca nu cumva un strop de transpiratie sa tradeze emotiile concurentilor si sa le strice look-ul.)

In timpul show-ului, echipa de la costume stie, fara sa vada live-ul, care a fost evolutia concurentilor: ii simt dupa dinamica pe care o au cind vin sa se schimbe intre numerele de pe scena si ii incurajeaza din nou.

***

La aproape o ora dupa ce s-a incheiat emisiunea, concurentii au terminat de filmat declaratiile post show si ajung din nou in cabina costumelor.

“Catalin, iti multumesc mult mult. Iarta-ma pentru toate blestemele pe care le-am spus in gind. La multe gale am zis – daca pic e din cauza rochiei aleia sau aleia. Iarta-ma.”, spune Elena de la Red, fericita ca a ajuns in semifinale.
“Adica ti-era mai usor sa dai vina pe orice altceva decit pe ce-ai facut in scena”, ride Catalin intelegator.

“Nu-ti spun nimic. Doar te imbratisez”, zice Catalin cind apare Iulia Manolache care a fost eliminata direct din votul publicului, marele soc al serii. Fata il priveste drept in ochi, il imbratiseaza si-si incordeaza maxilarele.
“Nu-mi spune”.

“Doamnelor, va ofer privilegiul sa ma dezbracati pentru ultima oara”, intra rizind Ioan Man care a cazut la duel cind Cheloo a ales-o pe Natalia Salagean.
Maria il imbratiseaza, in timp ce sora lui Ioan plinge. Catalin ii stringe mina “Mi-a facut placere sa lucram impreuna. Am fost onorat.”

 

Natalia vine ultima, plingind. Nu se poate bucura de victoria ei pentru ca ii pare rau ca a iesit Ioan.
“Asta e show-ul” o incurajeaza Catalin si Maria.
“Stiu, dar nu ma pot opri” se scuza in timp ce-si sterge machiajul care curge pe obraji.

***

O jumatate de ora mai tirziu, in microbuzul care duce concurentii acasa, risetele si hohotele de plins se amesteca.

Pe scaunul din spatele soferului, Ioana Anuta vorbeste cu Tudor Todut la telefon. Cum Todut a vazut show-ul la Baia Mare acasa la Boti din Nordx, au comentarii pe care le rostesc printre hohote de ris.

In spatele ei, Natalia Salagean isi verifica sms-urile printre suspine. Linga ea, Ioan Man vorbeste cu tatal lui la telefon.

“Mi-am atins obiectivul, nu-mi pare rau ca ies. Din citeva sute am fost in primii sapte”, spune Ioan si, cind din partea cealalta vin incurajari, continua “N-am plins, de ce sa pling…. Da, ea e mai afectata, dar o sa am grija de ea. O sa o pun la tren pentru Cluj miine la 2, sa o asteptati voi. Eu ma opresc la Predeal…. da, am de munca de saptamina viitoare… Ai grija de mama, de ea imi e cel mai frica, sa nu se consume.”

Apoi cind mama vine la telefon, isi schimba vocea si devine mai vesel -“Suntem in masina, atmosfera e inversa: eu rid, Natalia plinge” – si dupa ce asculta ce-i spune mama, i-o da pe Natalia la telefon care incepe sa plinga si mai tare.

“Multumesc, va multumesc… multumesc” e tot ce spune, printre suspine, la incurajarile care vin via telefon.

In spatele ei, sora lui Ioan Man plinge, Dragos Udila isi citeste sms-urile, iar Iulia Manolache o tine in brate pe sora ei de 4 ani, Anastasia, invitata surpriza in show. A adormit. Tudor Turcu e ultimul, in spate; nu scoate niciun cuvint.

***
E ora 2, dimineata, cind intra in casa X Factor. Iulia urca sa-si faca bagajele (va pleca imediat cu familia ei care a fost invitata in show), Ioan planuieste o petrecere monstru in baza unei sticle de palinca pe care o are Dragos.

Toata lumea urca in camere ca sa se schimbe, doar Ioan Man si sora lui raman pe canapeaua din living. Se tin in brate, cu capetele acoperite, si pling in surdina.

“Hai mai, Maneee”, protesteaza Udila cind coboara cu palinca. Ioan se desparte din imbratisare si-si sterge lacrimile.

“Da, da-le naibii. Sa bem”.

5159
casa vechesi daca n-o sa-mi mai amintesc nimic?

si daca n-o sa-mi mai amintesc nimic?

spun si cred ca cele mai importante lucruri din viata sunt amintirile.

ca trebuie sa ne traim visurile si sa ne experimentam dorintele ca sa avem amintiri.

mai spun ca, atunci cind plecam, nu luam cu noi nimic din toate bunurile strinse si ca plecam cu amintirile noastre.

doar ca in ultima vreme – de la interviul cu Lynne Tolley, mai exact – ma gindesc ca e posibil sa nu plecam nici cu amintirile noastre.

***

m-am gindit zilele astea care au fost orasele din lume prin care m-am plimbat; stiu in teorie ca, exceptind america latina si asia, am vizitat cam tot, dar n-am stiut sa le mai pun pe lista, unul sub celalalt, numele oraselor prin care am fost.

nu mai stiu de multa vreme multe dintre lucrurile pe care le-am trait – in copilarie, in adolescenta sau cind am plecat pe cont propriu prin viata.

de la un parfum sau un cuvint, de la un peisaj sau un chip de om, ies de prin cutiute secrete – din cind in cind – lucruri despre care nici nu mai stiam ca exista in mintea mea.

***

sunt dintre “calatori”, nu-mi place sa prind radacini: nu mi-am cumparat casa, nu mi-am luat masina – ca sa nu fac rate la vreo banca; in general, n-am facut nimic in viata care sa ma lege – mult timp, sau pentru totdeauna – de ceva sau cineva.

Lynne Tolley cea care mi-a dat, involuntar, acest exercitiu de analiza, pastreaza din fiecare oras in care merge  – si calatoreste imens -un album cu fotografii si scrie intr-un jurnal , zilnic, ce-a facut si cu cine s-a intilnit. pentru vremurile cind nu-si va mai aduce aminte si nici nu va mai putea calatori.

ieri ma gindeam ca am pierdut cursa asta, ca daca ma apuc acum de scris intr-un jurnal n-am sa mai stiu sa spun multe dintre lucrurile care mi s-au intimplat. de dimineata, dupa o zi in care – pentru ca n-am putut nota nimic din ceea ce vedeam unde faceam reporting – am tinut minte zeci , daca nu sute de detalii care urmeaza a fi descarcate acum pe hirtie, mi-am dat seama ca si cind nu imi voi mai putea aminti ce am trait, lucrurile si intimplarile acelea vor fi cu mine: pentru ca m-au facut ceea ce sunt. ceea ce voi deveni.

si-apoi, pentru ca asa mi se intimpla mie mereu – se aliniaza cumva planetele cu gindurile mele, am deschis facebook-ul si am gasit asta via Andreea Hanganu: o campanie cu amintiri despre Craciun pentru a atrage atentia asupra uneia dintre cele mai dese intilnite maladii – dementa.

Imagine how frightening it would be to lose your memory. 800,000 people in the UK live with dementia, and this is set to rise to 1m by 2015.
This tumblr brings together thoughts on Christmas and memory, and is part of the Prime Minister’s awareness raising campaign on dementia.
Get involved and tweet us your favourite memory by writing them on a piece of paper, taking a photo and tweeting us using the hashtag #xmas2remember

 

sa cititi aici Xmas to Remember povesti minunate despre Craciun.

inutil sa va spun ca mi-ar fi placut ca si politicienii nostri sa aiba asemenea preocupari.

2004
monocle-december-2012“housing for creatives”

“housing for creatives”

e un articol in numarul de decembrie al revistei Monocle care se numeste Theatre of life – Munich.

e povestea unei initiative a primariei  din Munchen care impreuna cu o fundatie are in grija mai multi creativi pensionari: actori, scenografi, regizori , jurnalisti – job-uri care se fac in general ca freelancer.

ideea de baza este ca domnii si doamnele in cauza , ajunsi la 70 de ani, pot plati chiriile caselor lor din ce in ce mai greu, dar pentru ca au facut ceva pentru comunitatea din Munchen, primaria ii ajuta.

printre “chiriasi” o actrita de 79 de ani , Eva Reigl, alta de 70 de ani, Waki Meier, altul de 74 de ani Bukhard Gaffron.

 

ca sa poti intra in programul fundatiei trebuie sa aplici cu un CV care sa faca dovada ca ai ajutat Munchen-ul cu proiectele tale de-a lungul timpului. sunt acceptati intre 5 si 10 noi chiriasi in fiecare an si sa nu va imaginati ca oamenii acestia sunt resemnati, batrini si neputinciosi.

una dintre doamne a venit in noua ei casa cu bicicleta pe care o foloseste cind se duce la piata, alta cu sevaletul.

***

scriu despre proiect pentru ca mi-ar placea tare mult sa se intimple si la noi in tara asa ceva. in casele vechi in care nu mai sta nimeni sa se organizeze cu sprijinul primariilor “case pentru creativi”, case in care sa stea fara sa mai plateasca chirie oamenii care au facut ceva pt comunitate.

in proiectul nemtilor fiecare casa este autonoma, primaria acopera cheltuielile cu chiria si intretinerea, dar restul de bani necesari traiului sunt obtinuti prin munca si activitati culturale de fiecare casa , fiecare avind un manager.

***

cind am sa am bani multi, am sa fac asa ceva, o sa vedeti voi.

 

3935
igula capatul luminitelor…

la capatul luminitelor…

la capatul acestor luminite locuiesc eu.

nu e o exprimare poetica, desi poate avea si subintelesuri .

aceasta e rasplata ca aud toate injuraturile meetingurilor de la Universitate: in decembrie, cum ies din casa intru in tara lui Mos Craciun.

anul asta arata atit de bine ca as dormi noaptea pe strada.

 

foto Igu/ Bucuresti Optimist ( o fotografie cu aproape 9000 de share-uri pe FB, si peste 16000 de like-uri)

 

1731
music_is_the_drugBacovia ar fi fost rapper daca ar fi trait astazi

Bacovia ar fi fost rapper daca ar fi trait astazi

Duminica trecuta, in timp ce eram la X Factor, prietena mea Elena Prodan m-a convins sa primesc un CD cu un album al lui Cheloo.

zic m-a convins pt ca atunci cind m-a intrebat daca nu vreau un album, am raspuns prompt “nu”, gindindu-ma ca e mai bine sa -l dea cuiva care iubeste muzica aceasta. mi-a zis ca are mai multe (Elena s-a plimbat cu echipa X factor in auditii,Cheloo i-a dat atunci albumele) si pentru ca nu-i faceam paguba, a fost primit.

albumul “Cel care uraste” e inca in tzipla in geanta. mi-a fost foarte folositor cind imi scriam textele pt radio pe un servetel, miercuri, in aeroport, la cluj. a fost suportul perfect.

*

stiu insa toate versurile din Cel care uraste.:)

*

pentru ca n-am cultura muzicala de a intelege hip hop-ul, mi se intimpla fix ca la opera: mi se astupa urechile si nu inteleg nimic din ce se cinta de fapt, asa ca prefer sa dau muzica la o parte si sa citesc versurile.
ceea ce am si executat cu albumul lui Cheloo, Cel care uraste.

preferatele mele (n-as fi zis ca pot avea versuri preferate din rap:) ) sunt din “unde se termina visele”

Traieste-ti visul daca n-ai curaj sa traiesti
Ca un copil batran dependent de povesti.

mi se par geniale, merg direct la esenta cu ceea ce eu numesc “viata prin procura”.

si-mi mai plac versurile de la piesa care da titlul albumului, desi sunt atit de dure incit m-a durut stomacul cind le-am citit.

ceva soft din aceste versuri ca sa nu va indispun 🙂 “A sti inseamna a-ti chinui sufletul/ Cu buna stiinta.”

***

de la lecturarea versurilor acestea am dezvoltat o teorie care ma amuza.

e superficiala, stiu:)

daca dai la o parte muzica din hiphop ramine poezie contemporana – cu rima sau in vers alb -, poezie care vorbeste despre o generatie.

daca facem un efort si-i aducem pe marii poeti ai romaniei in zilele noastre si ne gindim cam cu ce muzici ar putea fi asociati, imi rezulta cam asa.

bacovia ar fi fost rapper: multe semnificatii in putine cuvinte, totul gri, cu mici urme de speranta daca esti foarte foarte optimist si vrei sa vezi asta:)

ion barbu ar fi bifat si el la rap-ul greu si suparat, pe care-l deslusesti dupa lecturi intense.

minulescu ar fi fost un fel de Guess Who sau CRBL pentru ca e mai light 🙂

nu stiu cam ce ar fi fost arghezi, eminescu sau cosbuc.

sigur, nichita stanescu ar fi cintat rock, british rock, ca vunk:)

***

sa ne distram putin zic, spre disperarea profesorilor de romana care ne-au invatat ca aia de prin carti sunt sfinti si sa nu care cumva sa facem misto de ei.

poetii romani de demult (ignorati-l pe paunescu va rog) ce muzici ar fi cintat astazi?

4446

ce film ti-a placut cel mai mult in 2012?

vine sfirsitul anului si incep clasamentele, asa ca as vrea sa stiu care e filmul care v-a placut cel mai mult anul asta. puteti sa spuneti un film sau mai multe (pina in 5 )

poate descopar filme pe care nu le-am vazut.

preferatele mele din 2012. filmele sunt numite aleatoriu, nu reprezinta un clasament. la link sunt parerile mele despre ele de la vremea vizionarii.

– shame

to rome with love

intouchables

dupa dealuri

oslo 31 august


 

later edit:

am vazut si a separation. mi-a placut f f mult. f mult.

 

 

Designers-Drive-IN6 decembrie si un targ de neratat

6 decembrie si un targ de neratat

text de Noemi Revnic

6 decembrie este una dintre zilele din an in care ma simt foarte bine. In primul rand este una dintre cele mai frumoase zile de iarna, in care vine Mos Nicolae ca sa umple pantofii si cizmele cu cadouri si in al doilea rand este si ziua mea, cand ma suna prietenii ca sa imi ureze multi ani iar surprizele cele mai mari le primesc de la oameni cu care nu am mai vorbit de multa vreme si isi amintesc de aceasta zi. Ma rog, aici si Facebook-ul s-a transformat intr-un adevarat birou de evidenta a populatiei, dar e distractiv.

Astazi am schimbat prefixul, am intrat in “Clubul 40” si pot spune ca ma simt tare bine. Ma gandeam aseara ce as fi schimbat in viata mea pana acum. Nu sunt multe. Daca as fi avut 10 ani si mintea de acum, nu as mai fi fost atat de obraznica cu bunicul meu matern, unul dintre cei mai fantastici oameni. Daca as fi avut 20 de ani si mintea de acum, as fi dat la Psihologie in locul Facultatii de Drept. In rest, nu as schimba nimic din viata mea si sper sa am parte de acum inainte de multe intamplari frumoase si sa cunosc oameni minunati, asa cum s-a intamplat si pana in prezent.

Va doresc un final de saptamana excelent si nu ratati DESIGNER’S DRIVE-IN POP-UP STORE #1 din mansarda de la Antipa Café, din 7 si pana in 9 decembrie, unde puteti cumpara colectii speciale de Craciun realizate de designerii romani 109 / ADELINA IVAN / CARLA SZABO / CARMEN SECAREANU / CORINA VLADESCU / CRISTIAN SAMFIRA / IRINA MARINESCU / LADY MAGPIE / LIGIA’S ACCESORIES / MURMUR. Locuri de parcare sunt multe, magazinul efemer este deschis intre 11:00-20:00 si cu siguranta ca ne vom intalni acolo. Aici gasiti si mai multe detalii.

 

 

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

Va pup pe toti si pe foarte curand!

 

1672
IMG_2625nu cred ca Vasluianu e frumusel

nu cred ca Vasluianu e frumusel

stiu ca textul asta va supara pe multe dintre fanele lui Vasluianu, dar…

cum spuneam si in titlu, eu nu cred ca Andi Vasluianu e frumusel si ma amuz teribil cind aud oftaturi in jurul meu doar la rostirea numelui lui.

dar sa ma explic.

la Andi Vasluianu nu e vorba despre frumusete, ci despre charisma si despre faptul ca, odata cu virsta, a invatat ca intr-o conversatie cu cineva e mai important sa-l puna pe celalalt in valoare, acordindu-i maxima atentie.

la Vasluianu e o slefuire personala in timp: o vreme a fost pentru ca sa razbata – ca in adolescenta cind a facut box si lupte, profesionist, competitional, ca sa stea mai bine in propriile-i picioare, dar si in propria minte.
tot ca sa razbata a fost si slefuirea prin zecile de roluri jucate, la Ploiesti intr-un teatru in care joci doar pentru bucuria ta si a spectatorilor pentru ca – mai ales in primii ani – nu aveai prea multi critici care sa te bage in seama.

stiu multa lume care comenteaza ca Vasluianu e distribuit in toate filmele si in multe piese, ceea ce nu stiu ei, e ca Vasluianu e genul care se lupta pentru ceea ce-si doreste, si nu se lupta cu vorba, ci cu fapta.

ca atunci cind Cristi Juncu voia sa monteze XXL, iar Andi l-a sunat:
– vreau sa dau si eu casting.
– nu cred ca esti potrivit pentru rol, i-a spus regizorul.
– lasa-ma sa vin sa spun si eu 5 minute textul, te rog.

l-a spus in felul lui, din perspectiva unui barbat care se apropie de 40 de ani, despartindu-se de intentia autorului care vedea in personajul lui un tinar care nu si-a gasit calea inca. textul a capatat noi nuante si Juncu i-a dat rolul.

(citi dintre actorii tineri care comenteaza ca nu primesc job-uri ar fi sunat la un regizor si i-ar fi spus “lasa-ma sa dau si eu auditie, asculta-ma si pe mine, 5 min”? iar in cazul lui Vasluianu vorbim de un actor care are zeci de roluri in bagaje si tot n-a avut orgoliul sa astepte sa fie sunat, actionind el)

*
mie nu-mi place Vasluianu pe care-l vede lumea in poze zimbind regulamentar. imi place insa Vasluianu cel obsedat de a fi in text, pe scena, proaspat, de a trai actiunea acum – ca si cum se intimpla prima data.

am avut norocul sa asist anul asta la o conversatie intre el si Carla Teaha, o tinara studenta la actorie care joaca deja pe scena Teatrului Bulandra. Andi ii povestea cum reciteste textul piesei pe care o joaca de ani de zile, ca si cum ar citi-o prima data: un exercitiu pe care l-a deprins in timp si care-l ajuta sa descopere lucruri noi de fiecare data. Ii raspundea la toate dilemele de inceput de meserie, cu seriozitate, aplicat.

si-mi mai place Andi pedagogul, pasiunea lui de a povesti din secretele unei meserii pe care trebuie sa o simti pe pielea ta ca sa o faci bine, dar care – ca la psiholog – iti face viata mai usoara, daca iti aprinde cineva niste felinare pe drum.

am o teorie despre Andi – cred ca o parte importanta din sharmul lui vine din exercitiul de a-si invinge timiditatea, exercitiu repetat ca loviturile de la box pina cind a intrat in memoria musculara, a devenit instinct.

***
ma rog, sa nu credeti ca m-am trezit de dimineata cu gindul la Vasluianu si hop, m-am apucat sa scriu. am profitat de fapt de un interviu pe care l-am primit, interviu acordat de Andi in proiectul “Momente insufletite de Silva Dark”.

m-am uitat la interviu, am zimbit pentru ca vorbeste despre timiditatea lui, apoi m-am mai uitat o data fara sonor, doar la gesturile lui ( mai mult la ochii lui, ca sa fiu sincera) . si-asa am ajuns la textul acesta:)

later edit: dupa ce am dat “publish” si am postat pe FB, m-am gindit cu bucurie ca Vasluianu e la NY la festivalul Making Waves – New Romanian Cinema. Sper sa uite ce am scris pina se intoarce. 🙂

1556
Osanda (1)10 Rules for Being Human

10 Rules for Being Human

in semnatura mailului meu, sub contacte, se afla urmatoarele cuvinte “trying to be a human being, not a human doing” si e o poveste lunga legata de ele, dar nu am de gind sa o spun prea curind. 🙂

dar, pentru ca toata lumea vede acele cuvinte in corespondenta noastra, am primit in aceasta dimineata un mail cu ceea ce e mai jos.

am zimbit. ceea ce va doresc si voua.

fotografia nu era in mail, dar … e din filmul Osinda, in cadrul e Amza Pellea.

***

➊ You will receive a body. ➤ You may like it or hate it, but it’s yours to keep for the entire period.

➋ You will learn lessons. ➤ You are enrolled in a full-time informal school called, “life.”

➌ There are no mistakes, only lessons. ➤ Growth is a process of trial, error, and experimentation. The “failed” experiments are as much a part of the process as the experiments that ultimately “work.”

➍ Lessons are repeated until they are learned. ➤ A lesson will be presented to you in various forms until you have learned it. When you have learned it, you can go on to the next lesson.

➎ Learning lessons does not end. ➤ There’s no part of life that doesn’t contain its lessons. If you’re alive, that means there are still lessons to be learned.

➏ “There” is no better a place than “here.” ➤ When your “there” has become a “here”, you will simply obtain another “there” that will again look better than “here.”

➐ Other people are merely mirrors of you. ➤ You cannot love or hate something about another person unless it reflects to you something you love or hate about yourself.

➑ What you make of your life is up to you. ➤ You have all the tools and resources you need. What you do with them is up to you. The choice is yours.

➒ Your answers lie within you. ➤ The answers to life’s questions lie within you. All you need to do is look, listen, and trust.

➓ You will forget all this.

1834
Drapelul-nationalo altfel de parada de 1 decembrie

o altfel de parada de 1 decembrie

am primit de la un prieten , Tiberiu Mercurian, acest mail. i-am cerut voie sa-l fac public pentru ca sunt sigura ca sunt multi care gindesc ca el (eu sunt printre ei)

*

De dimineata impreuna cu Radu si cu Alexa ne-am luat bicicletele si ne-am indreptat prin parcul Herastrau catre “marea defilare” de la Arcul de Triumf. A devenit o rutina de cand sunt tata sa merg la parada de 1 Decembrie. Primii ani au fost atractivi atat pentru Radu cat si pentru mine, insa 2012 se pare ca este anul in care pana si Radu s-a saturat de aceleasi masini scoase din garajele unitatilor si unse cu tone de vaselina.

(Nu pot sa nu-mi aduc aminte de statile mobile de la unitatea din Campina unde am servit patria, care aratau ca noi fiind imbibate in vaselina, dar care nu erau pornite niciodata, ci impinse de racani pe campul de exercitii al unitatii).

Revenind, nu pot sa nu amintesc de mirosul de motorina arsa amestecata cu ulei din belsug, pe care il emana toate harburile armatei romane, in timp ce oamenilor de rand li se cer euro 3,4, 5 si Dumnezeu stie cate vor mai fi.
Si asta ar trebui sa ne faca sa ne simtim mandri ca suntem romani.

Dar ce zici de o parada la care organizatorii sa ii invite pe toti cei care intradevar ne fac sa ne simtim mandri ca suntem romani.

Ce zici ca parada de 1 decembrie sa fie deschisa de Cristi Mungiu si echipa lui din “Dupa Dealuri”, urmat de sportivii care ne-au reprezentat la Olimpiada de la Londra. In continuarea lor lotul olimpicilor la matematica- condusi de dl.Radu Gologan profesor coordonator-, mai departe lotul olimpicilor la fizica, chimie etc.

Cred ca ar fi o parada “altfel” mult mai OK in care copii sa faca poze cu Ana Maria Branza sau cu Cristina Flutur si nu cu dl. capitan Nimenica Anonimescu (nimic impotriva armatei- fiecare cu hobby-urile lui). Parada ar putea fi incheiata de cativa ostasi. Suntem in secolul 21, iar noi romanii avem nevoie mai mult ca oricand sa ne scoatem in fata valorile nu armata.

Vrei sa facem o campanie sa incercam sa schimbam mascarada asta de 1 decembrie?

*

eu am raspuns pe loc da si mi-am promis ca o sa republic scrisoarea aceasta la inceputul lui noiembrie viitor ca sa avem timp sa ne organizam pentru o asemenea parada. tu?

xfactor ramasiX Factor – intre famiile concurentilor

X Factor – intre famiile concurentilor

aseara intr-una din pauzele publicitare din gala X Factor, Dan Pandrea m-a intrebat cine cred ca intra la duel.

mai avea Iulia de cintat, dar ea are o voce minunata si o vad in finala ( o vad de fapt o mare artista daca va invata sa-si arate vulerabilitatile, fragilitatea; oamenii se sperie de cei perfecti si empatizeaza cu cei vulnerabili).

i-am raspuns lui Dan cu singe rece: “Tudor Todut si, de dragul show-ului, as vrea un duel intre Red si Nordix. oricum unul dintre grupuri iese in seara asta sigur, asa ca daca sunt amindoua la duel avem si suspence.”

*

imi place Todut (am mai scris despre asta)- dintre cei din casa, era si este unul dintre cei mai curati la suflet, un om bun in esenta lui; are o voce minunata, dar e prea tinar si n-a trait inca suficient de mult ca sa poata transmite ceea ce spun versurile cintecelor.

fetele de la Red sunt si ele cu mult bun simt (Elena – cu efortul ei de a slabi si cu lupta ei de a infrunta opinia publica pentru ca nu sunt in standardele 90-60-90 – e preferata mea); la fel aia micii de la Nordix (care au venit, asa cum au si spus, sa invete; Flavia de acum 2 saptamini spunea ca nu o sa-i para rau daca iese pentru ca ea a invatat mult din aceasta experienta si stie ca a cistigat ceva), dar e un show de televiziune si toti o sa iasa rind pe rind.

iar eu, simtindu-ma un mic Dumnezeu, cind am fost intrebata, m-am jucat cu destinele lor.

e bine insa ca sunt mii de voturi, nu doar parerea unui singur om:)

***

toata aroganta mea a disparut pina la finalul perioadei de votare. a fost un moment in spectacol in care au aparut toate familiile concurentilor pe scena si apoi rudele au venit in sala. in spatele meu s-au asezat parintii si fratii Flaviei (are o sora super super dragalasa), in dreapta pe treptele de linga gradena in care stateam, parintii lui Tudor din Nordix. iar in rindul I in raza mea vizuala, in gradena paralela, fratele lui Todut cu parintii.

cit s-au anuntat cei salvati, am auzit cele mai multe oftaturi pe minut. simteam cum se roaga parintii din jurul meu. fratele lui Todut, un pusti de maximum 12 ani, stringea pumnii si-avea falcile inclestate. sora Flaviei isi impleticise degetele (ca atunci cind juri sa spui adevarul) si le stringea asa de tare incit erau vinetii.

brusc nu mi-am mai dorit sa plece nimeni. mi-a parut rau pentru aroganta mea de a face asa de usor presupuneri asupra vietilor unor copii.

***

cind au ramas trei concurenti pe scena (Udila, Nordix si Todut), tatal lui Tudor Todut a facut semnul de ok, un degetul mare ridicat in sus, catre fiul lui. “te sustin orice ar fi”, spus simplu, barbateste.

ala micu a inceput sa plinga si-a plins in hohote si cind a fost eliminat Todut, si toata pauza publicitara de dupa. se ineca de plins. plingea cu fiecare bucatica din corpul lui.

era acolo dragostea pentru frate mai presus de orice dorinta de cistig. iar mama incerca din greu sa-l linisteasca.

cind au ramas pe scena Udila si Nordix, mama celuilalt Tudor (calutul blond si naravas din Nordix) a exclamat “n-au nicio sansa cu Udila” si-a recunoscut cu maxima eleganta ca isi facusera planul ca atunci cind ies Nordix, ei sa voteze cu Udila. evident nu si-au imaginat ca lucrurile se vor aseza asa incit sa fie chiar in aceasta formula la duel.

restul e istorie pe care ati vazut-o la tv.

***
din gala de aseara, pastrez trei imagini/ senzatii:

rusinea mea ca m-am jucat – chiar si cu gindul – cu destinele unor copii.

lacrimile in siroaie ale fratelui lui Tudor Todut si cum, cind in sfirsit s-a linistit, a aplaudat fiecare dintre duelisti, tinind ritmul melodiilor lor (un fel de show must go on, intr-o versiune a inocentei unui copil)

si o secventa pe care n-ati vazut-o, desi s-a petrecut pe scena. era o pauza publicitara.

cind au terminat de cintat Parazitii, Chello s-a asezat in stinga scenei linga concurentii lui pentru ca urmau sa fie anuntate rezultatele voturilor. publicul era inca in picioare, fremata dupa prestatia lor. (sala a fost cea mai animata dintre toate prestatiile pe care le-am vazut la X Factor si-a fost o energie foarte buna)

Chello simtea reactia salii si isi exprima bucuria fara vorbe: sarea pe calciie ca un copil, cu pumnii strinsi pe linga corp si ridea cu ochii. un minut mai tirziu, cind adrenalina s-a mai dus, iar regizorul de platou incepea numaratoarea inversa pentru intrarea in live, Cheloo era inapoi “in personaj” cu fata aspra si exclama: “primul care o sa fie eliminat am sa fiu eu.”

***

recunosc ca m-am gindit ca e neincrederea lui in replica aia, e forma de autoaparare pentru orice remarca ar fi fost sa vina, dar la fel de onest recunosc ca – pentru ca tocmai ce primisem o lectie de la parintii celor de pe scena – mi-am spus imediat: “cine sunt eu sa judec asta?”

asa ca e mai bine sa descriu si sa va las pe fiecare sa intelegeti dupa cum simtiti.

2980
mentaoamenii-s ca florile

oamenii-s ca florile

oamenii-s ca florile… si nu ma refer la frumusetea lor.

*
am o gradina aromatica – busuioc, ardei iuti, menta, cimbru etc – care traieste dupa legile ei. mama Anei Onisei mi-a pregatit-o si aranjat-o si dupa o saptamina de la sosirea acasa, menta s-a uscat cu totul. o vreme am lasat crengutele lungi de menta sa atirne din ghivecul de la geam, dupa care resemnata, le-am taiat.

m-am gindit ca nu s-a prins radacina si, asta e, au murit. am sa caut alte plante si am sa le pun.

de citeva zile insa intre butucii de la radacina uscata au inceput sa apara muguri semn ca menta mea prinde din nou viata.

astazi dimineata cind am inspectat cit a mai crescut mi-am dat seama ca daca n-as fi tuns uscaturile probabil ca n-ar mai fi rasarit nimic in loc, pentru ca n-ar fi avut lumina.

***
asa ca m-am gindit ca si oamenii sunt ca florile: cind inlatura uscaturile si fac loc pentru lumina, incep sa infloreasca. sa fie oameni.

ceea ce imi doresc si mie, si voua:)

stiu ca am mai scris cindva despre cum florile sunt ca iubirile (le uzi ce le uzi si cum ai uitat sa le ingrijesti, hopaaa, mor) si imi dau seama ca gradinaritul (am 4 ghivece toate, sa fiu precisa; au murit aproape toate din articolul ala cu iubirile:)) ) inspira la filosofie:)

3093
1.despre cum ii conducem pe altii

despre cum ii conducem pe altii

din cind in cind, citesc carti de psihologie aplicata. ma ajuta la interviuri pentru ca pot ghici mai mult din personajul pe care-l am in fata dincolo de cuvintele pe care le rosteste.

tocmai am citit asta.

Anxietatea poate fi folosita ca o arma cu care sa conduci o alta persoana. Daca un copil sau un adult sufera de anxietate, putem ghici ca exista o alta persoana care il sprijina.

Era odata un cuplu care insista ca gindeste liber.Astfel de oameni cred ca fiecare poate face orice vrea in casnicie, atit timp cit fiecare ii spune celuilalt ce se intimpla. Drept urmare sotul a avut citeva aventuri si i-a spus sotiei totul despre ele. Ea parea perfect multumita. Dar mai tirziu a inceput sa sufere de anxietate. Nu mai voia sa iasa din casa. Trebuia ca sotul ei sa o insoteasca mereu.

Putem vedea aici cum si-a folosit fobia sau anxietatea ca sa modifice acest aspect al relatiei lor.

Alfred Adler.

*

data viitoare cind sunteti anxiosi ginditi-va, onesti doar voi cu voi, ce ceva va deranjeaza de fapt.

stiu e luni, dar asa de mult mi-a plact fragmentul asta citit cind am deschis cartea la nimereala, mai ales ca se potriveste cu discutii pe care le-am avut ieri despre cum se schimba comportamentul oamenilor cind ii scoti din zona de confort, incit n-am rezistat sa nu-l public.

macar sa pun o foto frumoasa sa ma mai scot putin:)

2163
shame-michael-fassbenderdependenta de sex

dependenta de sex

am vazut Shame zilele trecute, un film care este despre dependenta de sex; am scris despre asta aici.
astazi, in rutina duminicala de a citi presa straina, mi-a atras atentia un titlu: Sex Addiction – The truth about a modern phenomenon.

daca nu aveti timp sa cititi intregul articol, iata citeva fragmente care spun multe.

***
No one understands what the rise in sex addiction is entirely about but internet porn, Ms Hall says, has got to be part of it. “Porn is like the gateway drug. Just as with cannabis and cocaine, many people will use the gateway drug and never become addicted; but others most definitely will. And unlike drugs or alcohol, users don’t even realise they’re dealing with something that might prove to be addictive.”

The easy availability of porn gives people in high-stress jobs a way of dealing with their pressurised lifestyle. “We’re seeing more soldiers who’ve done tours in Afghanistan and have used internet porn as a means of escape,” Ms Hall says. “And as with alcohol, using porn to soothe the pressures of life isn’t bad in itself – unless and until it becomes addictive, and is the only way you can escape from your problems.”

In researching her book, Ms Hall surveyed 350 people who described themselves as addicted to sex, 25 per cent of whom were women. “The proportion of women addicts surprised me,” she says. “And what surprised me even more was the number who are using porn: 90 per cent of the men I surveyed, and 74 per cent of the women, said they were heavy porn-users. We have this idea that women are into relationship sex while men are more visually stimulated, so this seemed to fly in the face of that.”

(…)

For sex addicts, the nature of their addiction gives them additional problems. “If I was an alcoholic or a drug addict, people would be sympathetic and would want to help,” David says. “But with sex addiction it’s completely different; people moralise it, they can’t possibly deal with it. I couldn’t possibly tell anyone I know about my addiction, so it’s a very lonely thing to deal with – and of course as for all addicts, the first step to overcoming it is admitting it’s going on.

***

Comentariile obscene nu vor fi aprobate. Nu va osteniti sa le scrieti 🙂

1764
patrick stewarddespre violenta in familie cu Sir Patrick Steward

despre violenta in familie cu Sir Patrick Steward

As a child, Sir Patrick Stewart learned to love the songs of Irish tenors. If his father, Alf, came home singing “The Mountains of Mourne” or his favourite, “I’ll take you home again, Kathleen”, then his mother, Gladys, was safe. The actor, now 72, and his older brother, Trevor, lived in terror of military tunes. “We would lie awake in what was really no more than a partitioned-off corner of my parents’ bedroom, waiting for him to come back. Nobody went to sleep. We would listen as he came into the yard. If he was singing army songs, that was bad news. Then he would find fault with something and then the conflict would escalate.

“Calling the police was not an easy thing to do in the 1940s, so someone had to go to the phone box, which was at least 500 yards from our front door, and make a 999 call. Often the call was not made.” When it was, the police would come, the ambulance service and doctor would come to the family home in Mirfield, West Yorkshire. “My mother would be lying on the floor, bleeding,” says Stewart.

“The kinds of things said were unbelievable. A policeman once said, ‘it takes two to make an argument’, or, ‘well, she must have done something to upset him’. Which is a way of saying he must have been justified to be violent, and we know there is no justification for being violent. None whatsoever.”

Often Stewart was forced to step in to defend his mother from his father’s explosive rage. “I became an expert at judging the heat of an argument,” he says. “As the temperature rose I would get out of bed and on to the landing, and, if it rose further, I would go down the stairs, sitting on the stone steps so as to be as close as possible to the door if something bad happened. If the escalation continued I could try to intervene.

“Now, it is really sad when a child becomes an expert on those kind of issues. But I was and I knew exactly the moment when I would throw the door open and rush in and say ‘Stop!’ or literally put my body between them.”

****
dintr-un interviu (socant pentru mine) din the independent

1894