jurnalism, mitocanie, mizerie
cred ca Romania TV este cel mai mizerabil post de televiziune. e mizerabil in continut, cum e mizerabil si pentru ca nu-si asuma continutul pe care-l produce.
sa ma explic.
ieri pe la 18.30 in studioul STIRILOR de la Romania tv erau Paula Rusu si doua reporterite. Anuntau ca au imagini exclusive cu “sicriul lui Sergiu Nicolaescu” si sa se pregateasca telespectatorii pentru o mare dezvaluire.
dau imaginile. spun ca sunt facute de un amator si trimise pe adresa redactiei (altfel un filmulet facut cu telefonul probabil de cineva care s-a dus sa-i aduca un omagiu regizorului si pe care ei l-au platit/rugat sa filmeze pe ascuns) si incep o dezbatere despre… cum de a indraznit sotia regizorului sa nu-i lase pe reporteri sa intre in locul unde era depus sicriul.
una dintre reporterite spune “uite e important sa vedem, sicriul e inchis, se coboara niste scari”
cealalta “sotia si-a dorit sa nu fie imagini de acolo, a interzis televiziunilor sa nu dea imagini de la inmormintare, dar nu era mai bine sa le interzica si oamenilor sa mai vina?!”
apoi, citind o femeie anonima, spun ca sotia regizorului nu pare afectata si nici n-a plins. si mentioneaza tendentios ca-i despart aproape 50 de ani. (de fapt, de fiecare data cind au mentionat-o pe sotia regizorului au fost tendentiosi – au numit-o inclusiv “femeia care vrea sa arda corpul regizorului” de parca e o straina pe care a apucat-o peste noapte gindul incinerarii)
am inchis televizorul in timp ce-mi doream ca aceste trei femei sa pateasca lucruri rele. cele mai rele. sa simta pe pielea lor nesimtirea si mitocania pe care o afiseaza imaginindu-si ca fac jurnalism, ca respecta interesul publicului.
am inteles ca, mai tirziu, colegii celor 3 au perseverat si-au adus documente false, dindu-le drept oficiale, legate de cererea de paternitate a unui posibil copil, apoi au aparut in discutie 5 copii ai regizorului, au cerut oprirea incinerarii si au vorbit din nou mitocanesc la adresa sotiei. au tinut-o asa pina la 12 noaptea.
iar ziarele au preluat stirea, la fel si televiziunile concurente (cit de pervertiti suntem????!!!)
***
ginditi-va o clipa, faceti abstractie de controversele din spatele muncii si vietii lui Sergiu Nicolaescu si ginditi-va la sotia lui: 17 ani a fost de o discretie impecabila, desi ar fi putut participa alaturi de sotul ei – dupa cum se vede si acum, foarte iubit de multi -la evenimente publice, ar fi putut iesi in presa si si-ar fi putut cistiga notorietate.
femeia aceasta a fost discreta si a ramas, cu bun simt, departe de orice activitate publica. si-a facut asta 17!!! ani, semn ca asa este aluatul din care e facuta (a devenit iubita lui Sergiu Nicolaescu cind avea 18 ani, ar fi putut fi usor tentata de notorietate/celebritate, dar n-a fost).
si-acum, niste mitocani care cred ca sunt jurnalisti pentru ca le-a pus cineva un microfon in mina, emit la o televiziune de stiri ipoteze nedemne nici de gunoiul televiziunilor OTV. si se amesteca in deciziile unei familii justificind ca e de interes national.
***
ce te mina in lupta pe tine, prezentatorule de stiri/ reporterule de la Romania TV?
dimineata cind te uiti in oglinda te simti bine? zici ca esti inteligent (a), ca esti profesionist si te bucuri de audienta pe care ai facut-o? (e minuscula!!!!)
pe unii dintre oamenii de acolo ii cunosc, stiu ca – in viata lor nepublica – au bun simt. nu-mi imaginez ca nu inteleg ca ceea ce spun pe sticla e echivalentul unei vome.
nu inteleg insa de ce fac asta, de ce n-au demnitatea sa spuna “NU” si sa nu intre in emisie daca exista alti oameni (producatori/manageri etc) care le cer aceasta directie redactionala.
cit de mare sa fie disperarea de a face bani ca sa accepti sa faci asa mizerii la televizor?
nu mai bine mergeti sa spalati vase intr-o bucatarie si traiti impacati cu voi?!
***
stiu ca in contextul modificarii legii de functionare a CNA-ului e aproape imposibil ca Romania TV sa fie penalizata, dar sper din tot sufletul ca televiziunea va muri pentru ca publicitarii nu vor dori sa-si puna reclamele intr-o asemenea boritura.
daca beau apa, pierd kg!
astazi am descoperit ceva f f f tare. “daca beau apa, pierd in kg.”
ma rog, e valabil in cazul meu, nu stiu daca si in cazul altora. eu am ceea ce se cheama “retentie de apa”. sa va explic.
***
dupa Craciun eram toata o suparare: am mincat mult si cum ma ingrasasem inainte de sarbatori, nu prea se vedea lumina unei siluete filiforme la capatul tunelului. urma un sir de vizite la prieteni, echivalent cu asezat la masa si, ca sa pregatesc terenul pentru toate refuzurile pe care le voi spune in vizite, am pus un status pe facebook
ieri un spiridus al lui Mos Craciun, Eliza Crihana, mi-a trimis un mail prin care m-a anuntat ca prietena lui Mos Craciun cind e vorba de tratamente corporale, doamna Lili Ticu – cea care a facut educatie in Romania in materie de slabit inteligent – ma invita la Silhouette sa vada ce probleme am.
astazi am fost la centrul de slabit si infrumusetare Silhouette de la Unirii. o domnisoara medic (a terminat medicina generala, am intrebat-o:) ) mi-a facut o serie de masuratori si analize (am tensiunea aproape ca de pilot:) ) si-a rezultat ca am retentie de apa – adica retin apa in tesuturi.
stiu, i-am spus eu pentru ca mai fusesem diagnosticata in directia asta.
beti apa?
be..au, am rostit mai rarut.
nu prea beti, de asta aveti retentie de apa.
si mi-a explicat apoi ca organismul isi face depozite de apa pentru ca stie ca nu primeste de la mine, bulversindu-mi cunostintele pentru ca in mintea mea era ca daca beau apa o sa retin si mai multa si-o sa ma fac pufoasa.
a rezultat ca daca beau apa constant pot sa rezolv doua dintre kg in plus care sunt depozite de apa in organismul meu.
mai am doua kg de dat jos, cu tratamente de remodelare si hidratare.
de saptamina viitoare sunt la Silhouette.
***
intimplarea aceasta e un exemplu bun pentru a demonstra ca e f bine sa vorbesti cu un medic inainte de a te apuca de slabit. ceea ce va rog foarte mult sa faceti inaintea oricarei diete.
puteti incerca Silhouette care au rezultatele acelea spectaculoase cu 7 kg in 2 saptamini, sau puteti incerca altceva cu un nutritionist. dar nu faceti lucruri de capul vostru. si nici nu va incredeti in nutritionistii care va recomanda ce sa mincati inainte de a va face analize.
the power of vulnerability – cum am plins o jumatate de ora
azi a fost o zi grea.
de dimineata, ingretzosata de parerile despre Sergiu Nicolaescu de la TV am scris asta, cu bunele si relele pe care le cunosc si le cred/simt despre regizor.
in urmatoarea jumatate de zi am sters zeci de mesaje de pe blog sau din private pe facebook care vorbeau despre organe sexuale ale rudelor mele pina la neamuri pe care probabil ca nu le-am intilnit niciodata. le-am lasat pe cele care se indoiau de inteligenta mea, asta e discutabila si la aprecierea propriilor repere.
in timpul asta m-am gindit ca daca pentru o parere m-am lovit de o asemenea reactie, eu – un cetatean cinefil cu un loc minuscul pe internet -, oare cum rezista cei care se opun unor decizii importante in lume, care iau atitudine pentru lucruri de care e nevoie de un curaj imens ca sa le rostesti in public?
s-ar putea sa nu stiu niciodata.
cert e ca intimplarea mi-a zdruncinat putin increderea si, mai spre dupa amiaza, cind faceam reporting pentru un subiect la care lucrez, mi-am pus serios problema daca sa merg mai departe cu cercetarea, daca nu e prea mult ce vreau sa aflu, desi nu am si nu voi avea niciodata intentii tabloide. si cred in eleganta (de)scrierii indiferent cine ar fi personajul.
si-apoi, nu stiu cum, mi-am adus aminte ca am primit de la Cristina Colotelo citeva inregistrari despre o doamna care crede in acelasi lucru ca si mine: nu exista om perfect, exista nuante de gri mai luminoase sau mai inchise din care ne iese chipul.
si-am vazut asta.
dupa vizionare am plins o jumatate de ora, cit pentru toate injuraturile pe care le-am incasat astazi.
Maybe stories are just data with a soul. Brené Brown
frumusete, timp si prejudecati
de cind eram mica am crezut ca oamenii frumosi simt lumea altfel. la fel ca si oamenii cu ochii verzi sau albastri care , eram sigura – si am gasit mai tirziu cercetari care demonstreaza asta – vad culorile, deci si lumea, altfel.
cred ca, de obicei, oamenii frumosi primesc mai usor ceea ce-si doresc si lucrurile le ies mai repede, dar, in acelasi timp, pentru ca nu trebuie sa faca mari eforturi ca sa obtina ceva, sunt mai comozi.
tocmai am descoperit o exceptie. marturisesc cu mina pe inima ca aveam prejudecati legate de Daniela Nane. cu exceptia rolului scurt, dar genial, pe care-l face in Orient Express nu mai stiu nicio alta performanta actoriceasca pe care sa o fi tinut minte.
stiam ca e om bun, ca acorda o mare parte din timpul sau educarii copiilor prin actorie si pentru asta a avut aprecierea mea dintotdeauna : un copil care invata actorie cind e mic capata incredere in el, se dezvolta altfel si-are mult mai multe sanse sa se integreze in societate fara sa acumuleze frustrari.
am vazut acum interviul pe care l-a acordat despre frumusete si trecerea timpului in cadrul proiectului “momente insufletite de Silva Dark” si-am remarcat cit bun simt are si ce frumos gindeste.
“frumusetea complica lucrurile” spune undeva si eu m-am simtit vinovata pentru ca aveam prejudecati legate de ea.
si mai zice undeva ca “timpul e acelasi, noi trecem prin timp” ceea ce mi s-a parut minunat.
luati-va o pauza de 5 minute si uitati-va la acest interviu f frumos
Rezolutii pentru un nou an
text de Noemi Revnic
Nu stiu cum sunteti voi, dar eu am un ritual la fiecare trecere intr-un an nou: pe 31 decembrie imi scriu in jurnal tot ce a fost bun pentru mine in anul de care urmeaza sa ma despart. Iar imediat a doua zi, pe 1 ianuarie, iau o carte postala (achizitionata intr-una dintre calatoriile mele) si scriu pe verso rezolutiile pentru noul an. Sunt lacoma, la final sunt cam 20 de dorinte, dar toate depind de mine si atunci ma simt foarte bine cu asta. Din experienta ultimilor ani, rezolutiile mele nu sunt planuri (da, am invatat sa nu imi mai fac planuri); fiecare dorinta este adaptabila si atunci totul pare mai usor.
Cartolina este in permanenta cu mine, cum deschid agenda de intalniri, astfel incat stiu ca o am aproape si pot sa recitesc destul de des ce am scris.
La finalul anului voi constata ca am “rezolvat” mai mult decat jumatate din ce mi-am propus si atunci trec in noua cartolina ce nu am facut in anul precedent. Este ca un joc, dar pe de alta parte este singura modalitate de a imi controla cele 12 luni si de a face ceva pentru mine. Cartolina mea cu rezolutii este despre mine si despre oamenii importanti din viata mea. Nu exista aici victorii sau infatuari, ci doar satisfactia ca am petrecut inca un an cu mine si inca imi place aceasta companie.
Este un exercitiu, desigur, dar merita sa il incercati, macar o data. Sa vedeti cate lucruri puteti realiza intr-un an, pentru voi, amintiri dragi pentru mai tarziu.
Va doresc un an minunat, cu rezolutii cat mai frumoase si care sa se indeplineasca, mai ceva ca in povestile cu happy end!
Sursa foto: http://small-moments-blog.blogspot.ro
*
Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.
Sergiu Nicolaescu, altfel
Desi a lucrat cu unii dintre cei mai cunoscuti actori ai Romaniei, in filmele regizorului Sergiu Nicolaescu putini au facut actorie; cei mai multi au spus replicile decent (uneori, nici macar n-au spus ei replicile pentru ca regizorul si-a dorit o alta voce si i-a dublat) si-au avut multa miscare.
Sergiu Nicolaescu nu dadea pe platouri indicatii despre actorie, ci despre amplasarea in spatiu si miscarile in raport cu camera. Actori cu har precum Amza Pellea, George Constantin, Gheorghe Dinica, Mircea Albulescu sau Jean Constantin si-au construit singuri rolurile, altii mai putini inzestrati sau care au avut nevoie de indrumari, si-au spus replicile cuminti.
Sergiu Nicolaescu a fost regizorul contextului: a facut cele mai multe filme intr-o Romanie comunista, nu pentru ca ar fi fost cel mai talentat (Lucian Pintilie e exemplul cel mai bun), ci pentru ca a prezentat istoria dupa cum isi doreau conducatorii tarii. A realizat blockbusterele mioritice inainte ca romanii sa stie ce inseamna cuvintul blockbuster si-a ajutat la consolidarea unui sentiment patriotic: milioane de romani si-au indragit conducatorii din vremuri vechi pentru ca filmele lui Nicolaescu le-au potentat curajul si le-au romantat biografiile. (Cu filme ca Pistruiatul sau Revansa, romanii au invatat sa-i iubeasca si pe comunisti).
Dar a fost talentat, a fost un regizor care a intuit evolutia tehnologiei si-a folosit-o la maximum. Cum a intuit si ce ii place publicului si-a folosit in filmele lui actorii ca dupa o reteta americana. A facut-o si dupa 1990, cind filmele sale au avut in continuare un numar impresionant de spectatori. Nu a mai avut insa laudele industriei si, obisnuit sa fie rasfatat si adulat, a suferit. S-a aflat fata in fata cu o noua generatie care cistiga premiile pe care el nu le-a obtinut vreodata cu filme care foloseau cu totul alte mijloace decit ale sale si care tineau titlurile ziarelor locale si internationale: cu sinceritate si entuziasm.
I-a atacat pe mai tinerii sai colegi, i-a criticat si-a protestat de fiecare data cind acestia primeau finantari publice in detrimentul sau. Poate si pentru ca, dupa confirmarile – amplificate artificial de contextul comunist in care nu erau foarte multe productii straine in cinematografe – venite din partea publicului, Sergiu Nicolaescu stia ca e cel mai mare regizor roman.
Dar ceea ce a avut cu adevarat exemplar Sergiu Nicolaescu a fost patriotismul (a crezut in tara lui, in felul lui, de asta a si facut politica) si inteligenta extraordinara, mintea alerta care-i impingea trupul sa se urce pe cal la 70 de ani ca un tinar de 30 de ani. Si disciplina – o simti in munca lui, in felul in care organiza echipele, dar si in felul in care a facut sustinut, zilnic, gimnastica si cind trecuse de 70 de ani. Sergiu Nicolaescu a inceput sa-si simta virsta abia dupa cele doua operatii pe creier, cind s-a luptat scrisnind din dinti pentru recuperarea sa. L-au ajutat anii de exercitii si viata disciplinata.
Din pacate, a murit cu credinta si durerea ca nu mai e apreciat si n-a inteles de ce. Pentru ca a avut orgoliul sa nu-i asculte pe cei care au incercat sa-i spuna si adevarul vazut din partea cealalata a monedei.
Sa se odihneasca in pace.
***
Daca invatam sa ne privim corect eroii, cu bune si rele, vom invata sa ne respectam istoria si vom progresa.
Am mai scris acum citiva ani despre drama pe care intuiam ca o traieste Sergiu Nicolaescu si despre refuzul sau de a vorbi despre asta, in termeni reali, aici
bucurie
e o mare bucurie cind stii ca un fragment dintr-un text are potentialul de a tine cititorii cu sufletul la gura, de a-i uimi.
ai furnicaturi in degete, undeva in stern incepe o borboroseala, iar in cap e ceva proaspat, ca si cum tocmai ai iesit la o plimbare pe faleza. zimbesti fara sa-ti misti buzele si gindul tau e mai puternic decit orice altceva pentru ca imaginatia e un drog periculos.
peste citeva ore, cind incepi sa conturezi ideea in scris, urasti si iubesti personajele pentru ca nu ai alta cale sa le redai starile. dupa care incepi sa te urasti pe tine. si neputinta de a pune pe hirtie senzatiile pe care le-a anticipat mintea ta.
si dupa alte citeva ore, daca ai avut o zi buna (nu pentru ca ar fi fost vreo muza, ci pentru ca ai perseverat si te-ai invins: ai tras de tine la masa ca sa scrii si rescrii), incepi sa simti din perspectiva cititorului ce aveai in gind dimineata.
si-abia atunci simti bucuria.
***
buna dimineata.
de ce merg femeile la spectacole de balet:)
stim ca voi barbatii va plictisiti ingrozitor si vi se par oribili baietii aia in colanti.
stim ca nu aveti rabdare mai mult de 10 min sa urmariti povestea si oricum in alea 10 minute ati urmarit cu totul altceva: formele balerinelor.
dar iata un mare secret. noi avem calmul interior sa traim povestea de pe scena, ne emotionam, ne visam si noi balerine elegante, gratioase cu glezne atit de fine incit par sa se rupa la orice miscare, dar cu o forta nebanuita.
stiti de ce?
balerinii arata cam asa.
Roberto Bolle- unul dintre cei mai mari balerini ai momentului, daca nu chiar cel mai mare – tocmai il interpreteaza pe Romeo intr-o montare in coregrafia Sashei Waltz la Scala din Milano, iar Vanity Fair din Italia ii dedica o coperta . (despre Sasha Waltz, o minunata coregrafa de origine germana, veti auzi multe anul acesta, multe in legatura directa cu Romania:) )
doamnelor, luati-va cafeaua alaturi si urmati 5 minute din Aida in care domnul Bolle e aproape nud:)
unde va tineti cartile?
in ultimii ani, la ultima mutare mai exact, am decis sa ascund cartile pe care le-am pastrat (citeva sute le-am donat). Sanziana Pop , cea care mi-a decorat casa, a gasit o solutie foarte smart: a pus o parte in niste valize vechi pe care le-a vopsit, iar altele au fost ascunse intr-un dulap.
dar cum am avut aceasta problema a depozitarii cartilor (multumesc celui care a inventat e book-ul si mi-a usurat existenta), am fsot interesata multa vreme de solutii creative de aranjat al cartilor in casa.
am gasit acum in computer un folder care se numeste rafturi pt carti.
iata citeva solutiile pe care le-am selectat. poate va sunt de ajutor:)
aceste ultime doua variante, asemanatoare, dar de mare efect pt ca pare ca ai lipit cartile de perete, le si detin acasa. sanziana n-a vazut niciodata folderul meu cu rafturi, dar “great minds think alike”:)
cea mai cea faza din 2012
am postul asta in draft de multa vreme. asteptam sa se termine 2012 sa vad daca aceasta faza ramine in topul anului meu.
s-a intimplat pe 31 august, dupa ce Clint Eastwood a tinut un speech contra Obama avind drept partener un scaun gol.
reactia lui Obama? a pus pe twitter urmatorul mesaj “this seat’s taken”. twitter il mai pastreaza in arhive
nu suporta comparatie cu niciuna dintre disputele politice nationale. nici unul ca Obama nu avem, dar nici un Clint Eastwood.
era mai bine sa ne fi cuplat cu dansatorii lui CRBL…
pe la 4 dimineata ma intorceam acasa de la o petrecere la care, ca sa rezist sa stau atit (nu-mi plac chefurile, de orice fel ar fi ele), am baut 4 pahare de vin roshu plus unul de sampanie.
pentru mine asta e mult. foarte mult.
asa ca, in frigul turbat care a fost aseara, mi se parea ca micul meu creieras s-a dilatat si e precum un picior intr-un pantof cu doua numere mai mici. plus ca gindea fix ca un picior.
cum petrecerea fusese undeva pe bulevardul minune din fata Casei Poporului, relativ aproape de casa mea, iar la ora aia taxiurile erau precum diamantele, am venit usurel pe jos, la bratul unui prieten. amindoi tragindu-ne picioarele cu greu.
in Centru Vechi, ne-au depasit doua domnisoare imbracate la indigo: fuste scurte cu sclipici, cizme lungi pina la genunchi cu tocuri cui si geaca de fis cu blanita. ma rog, difereau culorile, cred, dar era mult prea complicat sa tin minte si asta.
“ti-am zis ca era mai bine sa ne fi cuplat cu dansatorii lui CRBL. ei ar fi muncit acum si noi stateam acasa la caldura. si-apaream si in ziare cu ei.”
“nu dansatori, cintareti ne trebuie. sau un amant care sa fie ocupat cu familia”
imi clantaneau dintii de frig, imi crapa capul si de la vin (dar si de la ce auzisem) si mi-au iesit vorbele din gura singure:
“sunteti reale? sau am baut prea mult si…”
n-am apucat sa zic mai multe pentru ca tovarasul de drum mi-a executat un cot, iar una dintre fete s-a intors si-a replicat artzagoasa:
“auzi voci!”
a luat-o de brat pe colega de drum (pe Smirdan, dar si in viata) si-a marit pasul.
“daca nu taci, te duci singura acasa”, am auzit soptindu-se taios de linga mine.
mi-am evaluat fortele, eram aproape de fosta Biblioteca Nationala, in 5 minute as fi ajuns si singura, dar pentru ca era frumos sa incep anul ca o doamna, am tacut.
***
aveau 20 si un pic de anisori. si-aveau picioare frumoase, caci despre chipurile lor n-am nicio amintire.
daca mi-ar fi povestit cineva asta, nu l-as fi crezut.
m-a marcat experienta. mi-am dat seama ca mi-am irosit jumatate de viata negindind corespunzator. cred ca trebuie sa schimb lucrurile in 2013.
🙂
***
La multi ani!
LATER EDIT – Dupa ce a comentat Florin Grozea mi-am dat seama ca am fost fraiera si total lipsita de reactie. As fi putut sa le spun ca le dau niste numere de telefon ale unor baieti care cinta si-s faimosi in tara noastra. of, mintea cea de pe urma:(
oamenii nu-s de fier
in octombrie anul trecut, Time avea un cover story despre Hillary Clinton din care intelegeai programul ei infernal ( in aceeasi zi parcurgea ambele coaste ale americii si avea intilniri de care depindeau milioane de oameni, iar intre ele stabilea detalii care fac ordine in zonele de conflict ale lumii).
era cumplit programul ei.
imi aduc aminte ca am remarcat asta si cind i-am citit biografia, scrisa de unul dintre jurnalistii care au dezvaluit cazul Watergate, Carl Bernstein…
***
azi la stiri am aflat ca Hillary Clinton e in spital pentru ca are un cheag vascular care ii pune in pericol viata. a lesinat in urma cu citeva saptamini si, peste doar citeva zile, a anuntat ca se retrage din functia de secretar de stat pentru ca vrea sa se relaxeze si sa aiba viata privata.
***
era o fotografie in Time anul trecut care mi s-a parut geniala. intr-un avion militar, Hillary Clinton la masa cu un teanc de hirtii in fata , cu telefonul dind un sms, iar in spatele ei o armata de oameni care forfoteau cu diverse treburi.
vorbea despre organizarea ei, despre disciplina si despre ritmul cumplit in care traia.
***
si uite asa, dintr-o stire care e aproape banala descopar inca o data ca oamenii nu-s de fier. si ca orice efort major, orice lucru care pare imposibil de realizat de muritorii de rind isi ia pretul lui din corpul si mintea celui care l-a dovedit.
box si vorbe de tinut minte
It’s good to know how to read, but it’s dangerous to know how to read and not how to interpret what you’re reading.
cine credeti ca a zis asta?
mike tyson .
si daca va minunati, uite inca doua vorbe memorabile spuse de el…
As long as we persevere and endure, we can get anything we want.
I don’t react to a tragic happening any more. I took so many bad things as a kid and some people think I don’t care about anything. It’s just too hard for me to get emotional. I can’t cry no more.
***
si doua de la tatal tuturor in box, Muhammad Ali
At home I am a nice guy: but I don’t want the world to know. Humble people, I’ve found, don’t get very far.
My way of joking is to tell the truth. That’s the funniest joke in the world.
cum am mai spus, ma documentez pentru un articol, de aici interesul meu pt lumea boxului. in locul printeselor si povestilor siropoase de la tv din perioada asta, citesc lucruri despre marii campioni din box. mult mai interesant:)
fight the fear
ne petrecem o multime de timp ca sa invatam sa ne invingem fricile.
frica de X lucru/om/fapta e, la inceput, in mintea noastra un obstacol greu de trecut. ne motivam (sau ne motiveaza altii), invatam (sau ne invata altii) si progresam zilnic cite putin in pregatirea pentru competitia in care trebuie sa ne confruntam (pentru ca, nu e cale de scapare, ne vom confrunta in cele din urma); ca un antrenament de sportiv. cu perseverenta.
cind ajungem fata in fata cu EA, ca intr-un ring, incepe lupta: da si ea, dam si noi. ne lovim, ne ranim, dar daca suntem bine pregatiti (daca ne-am motivat si antrenat suficient) o invingem.
adrenalina pe care o emite corpul nostru la stress-ul de a ne fi aflat fata in fata cu frica, plus bucuria victoriei, dau un cocktail periculos.
unii oameni devin dependenti de senzatia asta. sunt dintre cei care-si duc corpul si mintea dincolo de ce credem noi ca e omenesc.
altii pierd lupta usor, le e greu sa tina in echilibru balanta pe care se afla si frica si curajul. si se intorc la antrenamente ca sa fie mai bine pregatiti la urmatoarea confruntare.
dar mai sunt si dintre cei care , dupa multe exercitii, cu o rigoare matematica uluitoare aseaza balanta intr-un echilibru perfect. dupa legi pe care nici nu stiu sa le explice au invatat sa puna in talerele balantei cantitati egale de efort, perseverenta, motivatie ca sa compenseze frica.
oamenii astia misca lumea.
***
citesc despre box, despre adrenalina performance-ului live (muzical, teatral, public speaking etc), de aici aceste ginduri.
“fight the fear” suna mai bine in engleza decit in romana: sa invingi frica:)
the battle between good and good
Classical tragedy was the war between good and evil. We wanted evil to be defeated and good to be victorious. But the battle in modern tragedy is between good and good. And no matter which side wins, we’ll still be heartbroken.
Asghar Farhadi , domnul care a facut “A separation”
cele mai frumoase cuvinte pe care le-am citit in zilele astea de vacanta.
am fotografia aceasta pe perete, linga birou. cu autograful autorului: Steve McCurry.
Talentatul Domn Nora
scrisoare de la Noemi Revnic
Draga Cristina Bazavan,
Sper sa te incante descoperirea pe care am facut-o saptamana trecuta. Un mare iubitor de teatru, Dhaniel Nora, despre a carui pasiune am aflat intr-o frumoasa seara de vineri, 21 decembrie. Tu ai postat in acea dimineata imaginea afisului piesei “E doar sfarsitul lumii”, in regia lui Radu Afrim, vizionata impreuna in iarna lui 2008. Iar eu am petrecut alaturi de prieteni dragi seara de 21 decembrie.
Printre acestia se afla si Dhani(el) Nora, pe care l-am cunoscut in primavara lui 2011, mai exact in prima zi cu soare de martie. La acea vreme tinea un butic superb de flori, DADOO, alaturi de partenerul sau in mica afacere, Darius si erau vecinii mei, pe strada George Calinescu. Am colaborat cu baietii la realizarea uneia dintre cele mai frumoase vitrine de la The Place, cu Lancel, in iunie al aceluiasi an, alaturi de Razvan Firea, tanarul designer si scenograf fashionist al magazinului si ulterior ne-am intersectat in alte frumoase proiecte floristice. Apoi Dhani si-a facut propriul business floristic, Purple Flowers & Events, alaturi de o buna prietena de-a lui, Roxana Blinder si anul acesta am lucrat mult impreuna, de la realizarea panoului din flori de la petrecerea aniversara Harper’s BAZAAR si pana la lansarea coltului cu aranjamente florale de la The Place.
Il laud pe Dhani, pentru ca merita, pentru ca are un suflet mare si se ofera de fiecare data sa faca o multime de lucruri si o face cu o daruire rar intalnita.
Revenind la seara de 21 decembrie 2012, la un moment dat am spus ca una dintre rezolutiile mele pentru 2013 este sa merg mai des la teatru. Si atunci dragul Dhaniel Nora s-a luminat tot la fata si timp de doua ore am discutat doar despre teatru. Ma rog, a fost mai mult un monolog al sau. .
Sibian, mi-a povestit cum nu rateaza spectacolele din cadrul Festivalului de Teatru de la Sibiu, cum a colaborat cu diverse trupe din frumosul oras. Si mi-am zis ca musai trebuie sa va fac cunostinta. Am gasit mai devreme si blogul sau, pe care ti-l recomand cu caldura.
Iar aici este link-ul de Facebook al atelierului sau floral.
In ianuarie iesim cu totii la un ceai, o sa-ti placa.
Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.
ce ar trebuie sa stie artistii despre anxietate :)
fac research pentru un articol si am ajuns la aceste lucruri, care-s utile de stiut nu doar pentru artisti timizi (n-am vazut artist mare care sa nu aiba emotii chiar si dupa ani buni de meserie), ci si pentru noi, muritorii de rind, care intram in panica din prea mult ego/ mindrie 🙂
adrenalina, anxietate si performance-ul live
Unfortunately human pride can be so strong that fear of public humiliation or disgrace often produces the same degree of emotional panic as meeting a tiger. The general name given for this kind of physical state is arousal. Long-term arousal can affect our physical health. It is called stress and is one of the most studied areas of psychology because it affects so many different people in so very different ways. Long-term stress suppresses the body’s immune system, makes us very jumpy and alert to potential threats. It also interferes with judgement so that we are less likely to make sensible, rational decisions or to appraise what is going on realistically. So what is anxiety or performance anxiety? How do we cope with it as performers and how can we help avoid anxiety? These are questions I will endeavour to answer in the course of this essay.
(…)
what is performance Anxiety? There are three qualities that a successful performer must have: a) a technical control of their instrument, b) good taste in using this technique musically and artistically and c) the courage to do this in front of an audience. There are few activities that can produce tension and anxiety as quickly and as thoroughly as performing in public.
Most performers have experienced performance anxiety in some form and to various degrees. This fear may be experienced while preparing for a performance, for days or even weeks before hand, and not just while performing. It can be experienced in the present (stage fright) as apprehension (fear of what could happen) and arousal (anticipation). Performance anxiety is no different from general anxiety. Feelings of fear and apprehension are accompanied by increased and prolonged physiological arousal. Severe anxiety is where the arousal is too high for optimal performance. This arousal may be normal and temporary, or abnormal and long lasting and symptoms can be cognitive, behavioural and physiological.
(…)
Cognitive symptoms of anxiety include fear of making mistakes and feelings of inadequacy and worrying about things happening. Behavioural symptoms are not being able to do things, which normally happen naturally.
***
altfel, vorba poetului “privitor ca la teatru/ tu in lume sa te-nchipui/ joace unul si pe patru/ tu mereu ghici-vei chipu-i” 🙂
man of the year … ce invatam din cover story
time si-a desemnat ca in fiecare decembrie Man of the year, in 2012 in persoana lui Barack Obama.
pentru toti cei care au votat in Romania lui 2012, pentru toti cei care s-au uitat la campaniile electorale (referendum sau alegeri parlamentare), dar si pentru cei care au lucrat la aceste campanii (ca prezentatori tv sau strategisti), o mare mare rugaminte.
luati-va o jumatate de ora si cititi Cover story-ul din Time.
(…) the nation’s changing demographics and Obama’s unique ability to capitalize on them. When his name is on the ballot, the next America — a younger, more diverse America — turns out at the polls. In 2008, blacks voted at the same rate as whites for the first time in history, and Latinos broke turnout records. The early numbers suggest that both groups did it again in 2012, even in nonbattleground states, where the Obama forces were far less organized. When minorities vote, that means young people do too, because the next America is far more diverse than the last. And when all that happens, Obama wins. He got 71% of Latinos, 93% of blacks, 73% of Asians and 60% of those under 30.
intregul articol e o minunata lectie pentru fiecare dintre cei care vor sa traiasca responsabil; daca vrei un electorat care sa voteze destept prezinta-i lucrurile in mod destept, nu urla la televizor;
si mai e si o lectie despre civilizatie; despre a fi conectat cu ce e nou.
si sa nu ziceti ca “asta e la americani, la noi nu se poate face asa ceva”.
sunt absolut sigura ca si in romania se poate face, doar ca noi, lenesi, alegem calea cea mai comoda. in orice. si ne manelizam.
cartile lui 2012
am scris despre filmele care mi-au placut in 2012, sa va povestesc si despre cartile acestui an.
nu e un top, nu sunt enumerate in vreo ordine…
intriga matrimoniala – jeffrey eugenides
geniala prima parte in care vorbeste despre teoria deconstructiei a lui Derrida si, dupa aceleasi reguli, deconstruieste iubirea personajului principal.
Open – Autobiografia lui Andre Agassi (scrisa de JR Moehringer, desi e la persoana I si pare a fi scrisa de Agassi.)
are cel mai bun prim capitol pe care l-am citit in ultimii 2 ani. e o carte pe care cred ca am cumparat-o deja in mai bine de 10 exemplare sa o fac cadou unor barbati care stiu ca ar aprecia-o, ca s-ar regasi in ea.
mi-a placut atit de mult incit i-am scris lui Moehringer sa-l felicit 🙂 mi-a si raspuns, dar asta e alta discutie.
Winter Journal – Paul Auster (nu e tradusa inca la noi)
autobiografia lui Auster scrisa la persoana a II-a singular ca si cum cititorul ar face actiunea. minunata.
Canta che ti passa – Virginia Zeani
o serie de interviuri cu una dintre cele mai mari soprane ale lumii – Virginia Zeani, realizate de Sever Voinescu
An improvised life – Alan Arkin (nici aceasta nu e tradusa la noi)
o selectie a discursurilor publice ale lui Arkin – actorul pe care-l stiti din zeci de filme (mai recent Argo, Little Miss Sunshine)
***
voua ce carti v-au placut in 2012?
poate descopar noi povesti de citit:)