Tag : personal

zidulplangeriiierusalimIerusalim – ceea ce vezi e dupa chipul si asemanarea ta

Ierusalim – ceea ce vezi e dupa chipul si asemanarea ta

Pentru cine n-a fost niciodata in Ierusalim, Zidul Plingerii e unul dintre cele mai importante locuri ale crestinatatii, locul cel mai aproape de insemnele Domnului, dar si locul unde rugaciunile prind, mai puternic ca niciodata, forma de scrisoare directa catre Doamne Doamne printr-un biletel care e lasat in crapaturile zidului.

***

Ieri am ajuns la Zidul Plingerii, parte din excursia pe care o fac in Israel la invitatia Ministerului Turismului de aici.

In partea destinata rugaciunilor femeilor (barbatii au partea lor exclusiva de zid, mult mai mare decit a femeilor, mai aproape de locul sfint) era aglomeratie mare.

(in foto, partea femeilor e cea din dreapta, unde e foarte multa lume)

Femei umar la umar, in fata zidului, cu miinile pe el si capete plecate isi trimiteau ruga Domnului. In spatele lor alte femei asteptau la coada printre scaune de plastic. Unde alte femei citeau rugaciuni.

Din masa aia de femei murmurinde am ramas cu doua imagini:

– Baticul alb cu maro al unei doamne (putin peste 30 de ani) care-si spunea rugaciunea de pe scaunul din plastic alb atit de lipit de zid, incit ii tasase picioarele. Baticul era ravasit, ii lasa urechea dreapta afara si cobora mult pe ochiul sting. Nu parea sa o deranjeze, cum nu o deranja nici ca multe dintre cele care ajungeau la zid se loveau de scaunul ei.
Citea din Biblie concentrata.

– Telefonul VERTU auriu al unei doamne trecuta de 50 de ani, inalta blonda, bronzata. Si-a facut ruga, a lasat biletelul si, dupa primii pasi facuti cu spatele pentru a ramine cu fata la zid (semnul de respect fata de Divinitate care ti-e explicat inca de la intrare), cind s-a intors ca sa iasa din spatiul destinat femeilor, si-a scos telefonul mare, auriu, cu pietre pretioase. Si-a cercetat mesajele, a zimbit. Si-a iesit.

***

Fata in fata cu traditia de a scrie o rugaciune pe un biletel, m-am lovit iar de credinta mea ca rugaciunile noastre sunt o forma suprema de egoism: cerem iertare pentru ceea ce am facut, dar nu ne punem problema sa nu mai facem; cerem sa ni se dea “piinea noastra cea de toate zilele”, in loc de “puterea de a ne face singuri piinea cea de toate zilele”.
Si tot asa.

N-am putut sa scriu asa ceva.

***
Am fost si la Mormintul Sfint, despre asta voi scrie insa de acasa pentru ca am nevoie ca lucrurile sa se digere in mintea mea, sa treaca putin prin mine.

***

Altfel, Ierusalimul are o energie minunata, te simti bine in oras din prima clipa, ceea ce vezi insa dupa aceea e dupa chipul si asemanarea ta – fie detalii lumesti, fie semne ale divinitatii.

2574
lebada neagraoamenii ca lebedele…negre

oamenii ca lebedele…negre

cind iese din ou puiul de lebada neagra e alb.

***

cind suntem adolescenti vrem sa fim diferiti. crestem cu gindul ca noi n-o sa fim asemeni celorlalti, n-o sa facem aceleasi greseli, n-o sa mergem pe aceleasi carari.

din ce inaintam in virsta incepem sa intelegem ca lumea n-a inceput si nici nu se va sfirsi cu noi. si nici nu o sa o schimbam noi in mod fundamental. pentru ca si noi suntem ca predecesorii nostri.

in esenta lui omul nu se schimba.

***

cind e mic puiul de lebada se bucura ca e alb si crede ca va fi diferit de mama. pe parcurs ce creste …

1936
abstractstropi de iubire

stropi de iubire

pentru mine apa inseamna rasfat. lenevitul in cada, plimbatul prin ploaie, marea prin aprilie-mai cind e liniste.

inseamna curatenie. iubesc mirosul pielii dupa o ploaie de vara, sau gustul pielii dupa dus.

inseamna si sanatate am descoperit recent ca daca beau apa, slabesc pentru ca reduc retentia de apa pe care o face corpul de teama ca eu nu-l alimentez cum trebuie.

inseamna lungile conversatii cu mine pe care le-am avut acum 2 ani cind am invatat sa inot.

si inseamna iubire (are legatura cu tot ce e mai sus)

***

da, stiu e fix acelasi lucru care curge si prin tevile noastre ruginite. contextul din mintea mea e, insa, altul.

***
motivul despre care scriu toate astea e ca sa va anunt ca mai sunt citeva ore (miezul noptii) pina se incheie concursul stropideiubire by Aqua Carpatica in care daca puteti sa va descrieti iubirea cu o fotografie pe instagram aveti sanse sa cistigati trei premii (vedeti la link detalii despre mecanism): Premiul I – un Samsung Galaxy S3 pentru cea mai frumoasa fotografie, premiul doi – apa (cu dragoste inclusa ) pentru 6 luni si premiul 3 – apa (cu extra dragoste) pentru 2 luni.

1759

de ce un nou S!MPA

la 2 ani de bazavan.ro, blogul meu S!mpa isi schimba hainutele. si o parte din continut.

veti gasi in continuare aici stiri culturale si povesti emotionante, veti descoperi oameni frumosi si idei despre care sa spuneti “mi-ar fi placut sa fi avut eu ideea asta!”

ce veti avea insa in plus?

week end-ul S!MPA: in week end blogul se va comporta ca o revista saptaminala, cu articole tematice ( fiecare week end va avea o tema), cu interviuri exclusive, cu stiri pe care nu le mai vedeti la tv pentru ca-s pozitive, cu moda- beauty- nutritie- sanatate, cu mai multe recomandari de carti & filme, cu povesti despre oameni care ar putea deveni eroi la hollywood.

mi-ar placea ca peste o vreme, sa se creeze o obisnuita – aproape burgheza, daca nu e un oximoron in conexiune cu internetul – ca la cafeaua din diminetile de week end sa cititi o poveste S!MPA.

***

odata cu noul S!MPA va fi lansat si un newsletter saptaminal, tot cu trimitere catre week end, care va contine citeva lucruri pe care nu le veti gasi pe blog:) asa ca va invit sa va abonati la newsletter.

incepem cu un week end de Oscar.

sper sa va placa noul layout si week end-urile S!MPA.

***

Ii multumesc frumos lui Alex Negrea ca, intr-o seara, mi-a trimis, asa fara nimic discutat in avans, un link “asta e o tema care se potriveste cu blogul tau”.

5126
jurnalismeditor de vieti

editor de vieti

cind editezi un text incerci sa fii plasa de siguranta pt cel care l-a scris; te asezi in mintea lui ca sa simti unde vrea sa duca povestea, ce vrea sa spuna cu faptele pe care a ales sa le ilustreze.

apoi citesti cu mintea limpede, iti pui intrebari pentru fiecare detaliu ca si cum te-ai uita la un pahar de pe masa din toate unghiurile, ocolind mobila. si-i pui intrebari celui care a scris textul, incercind sa-i aprinzi felinare pe drumul pe care-l are de parcurs pina cind povestea va avea forma pe care o va citi publicul.

e mai usor sa editezi textele celor pe care-i cunosti, pe care i-ai vazut si ale caror scrieri anterioare le-ai citit: stii felul in care frazeaza, le stii dantelele din cuvinte.

e mai usor sa editezi textele celor pe care-i simti pentru ca, daca sunteti ca vasele comunicante, daca informatia merge de la unul la celalalt fara pierderi majore, textul isi pastreaza energia cu care a fost gindit.

***

imi place sa editez texte. si sa mi se editeze textele. e o mare forma de siguranta si confort, oricit de greu e momentul in care primesti draftul si vezi ca mai ai mult de lucru. si ca sunt lucruri pe care tu le spui intr-un fel, iar ele nu sunt percepute asa.

un editor bun are mintea limpede si sufletul cald, te struneste pentru ce ai gresit, dar te si motiveaza sa o iei de la capat sa mai cizelezi la povestea ta.

mi-as dori, pe aceleasi principii, si-un editor de vieti.

1509
tortcinti prost. bine ca scrii.

cinti prost. bine ca scrii.

luni am primit un tort mare si frumos de la Romtelecom

 

 

au venit Charlie Chaplin si Marilyn Monroe la usa (pe bune, erau simpatici) si m-au anuntat ca Romtelecom are de acum incolo mai multe canale cu filme (unul cu scurt metraje care-mi suride mie – Shorts Tv) reunite sub numele Studiourile Romtelecom si o noua identitate vizuala .

 

 

de atunci m-am straduit sa marit cit mai mult din tort ca sa nu fiu tentata sa maninc eu prea mult din el.

mai devreme am fost la vecina mea de palier (70 si ceva de primaveri, simpatica tare); n-a fost zilele astea pe acasa si cum am auzit miscare hop si eu sa-i duc o felie generoasa de tort.

sun la usa, ii dau tortul, ride de mine ca nu mai maninc dulciuri, imi multumeste si, cind sa inchida usa, revine si-mi zice:

– la inceputul anului ai ascultat mult un cintec noaptea…

– aaa, da, scriam si cind scriu ma ajuta muzica. nu stiam ca a fost asa de tare si ca l-ati auzit.

– am insomnii, aud orice zgomot noaptea. nu cintecul era problema: tu. cinti prost.

i-am spus ca era un cintec simpatic si daca vrea i-l dau sa-l asculte. a inceput sa rida. m-am intors in casa, am deschis youtube, am pus cintecelul.

l-a ascultat si-a zis.

– mama, e bine ca tu scrii.

2201
callasdespre ceva de dincolo de coincidente

despre ceva de dincolo de coincidente

nu cred in nicio forma a ceea ce inseamna mistic, nu cred in zodii, in ghicitul viitorului or altele din categoria asta.

dar cred in instinct si in ceva … care e dincolo de coincidente.

mi s-a intimplat asta de multe ori, mai ales in meseria mea, cu oamenii pe care am vrut sa-i cunosc sau sa-i intervievez…

***

Azi noapte am inceput sa citesc cartea: Maria Callas – the woman behind the legend, scrisa de Arianna Huffington.  Mi-a pus-o in bagaje Sorana Savu (de fiecare data cind ma vad cu Sorana e ca si cum ma vad cu Mos Craciun, am un sac cu cadouri si tot felul de lucruri care simte ea ca trebuie sa le descopar).

Imi amintesc ca am strimbat din nas de citeva ori cind Sorana imi tot povestea despre Arianna Huffington, in contexte jurnalistice sau de business. Mi se parea ca e o femeie cu care n-am nimic in comun in ceea ce inseamna valori sau in esenta lucrurilor la care rezonam.

In prefata cartii am citit despre cum a convins-o pe mama lui Callas sa-i vorbeasca, pentru ca nu se lasa deloc abordata de jurnalisti.

“One afternoon, a bunch of flowers in my hand, I arrived at her apartment in a primly respectable part of Athens. She cautiously opened the door, took the flowers, thanked me, but would not let me in. Then something happened to remind me that miracles happen on suburban doorsteps quite as often as in sacred books, and perhaps more so. A frail old lady come out of the amartament next door, exchanged a few words with Mrs Callas and suddenly collapsed in a faint. We carried her into her house, rubbed cologne on her forehand and stayed for a while after she had come around. “you need a drink after that”, said Mrs Callas.

I emerged from her apartment six hours later, only to return the nex day, and the next day, and the next day.”

si brusc, tot ce mi-a zis Sorana despre Arianna Huffington a capatat sens. am trait intimplari de genul asta , absolut incredibile , cind am ajuns sa vorbesc cu cineva pe care-mi doream sa-l intervievez si parea absolut imposibil sa ajung la el. akram khan e unul dintre exemple. povestea pe care mi-a spus-o la intilnire e aici si are o pilda minunata, cum am ajuns la el e o poveste pe care am pastrat-o pt prietenii mei.

momentele astea de mica magie cind ca de niciunde iti iese un interviu mi se par atit de frumoase si , cumva atit de intime, incit vorbesc despre ele doar prietenilor f f apropiati.

oricum, dupa ce termin cartea, incep sa citesc despre Arianna Huffington, iar intilnirea cu cartea care mi-a trezit brusc interesul despre ea e din nou un moment din acela cu un timing perfect. (Sorana zimbeste acum, cind citeste aceste rinduri, sunt gata sa pun pariu)

cineva destept a spus ca minunile sunt coincidente frumoase cu un timing perfect.

***

Multumesc Sorana.

 

 

2628
desennu-i cunoastem pe oameni niciodata.

nu-i cunoastem pe oameni niciodata.

dupa o noapte de scris si analizat gesturi si declaratii ale subiectilor mei, m-am trezit cu o cumplita durere de cap si un gind.

 

nu-i cunoastem pe oamenii de linga noi, nici cind stam alaturi de ei multi ani.

le vedem niste fapte, daca avem noroc ne spun si citeva dintre gindurile lor, dar ceea ce avem seamana mai degraba cu un joc din acela pentru copii in care trebuie sa se uneasca mai multe puncte ca sa se formeze o imagine

la ceilalti noi vedem doar punctele…

liniile pe care le punem ca sa obtinem imaginea sunt, de fapt, gindurile noastre, din experienta noastra, despre ei.

prin urmare nu-i cunoastem niciodata pe ceilalti, ii stim cum putem noi sa-i vedem

ii cunoastem dupa cum suntem.

 

later edit: cineva a comentat pe facebook ca e “trist, dar adevarat”. nu e nimic trist aici;  doar ego-ul nostru ne face sa credem ca ii stim sau ar trebui sa-i stim. frumos ar fi sa luam cit ni se da. 

3938
Happycu gesturi simple poti sa -i faci pe ceilalti fericiti

cu gesturi simple poti sa -i faci pe ceilalti fericiti

gesturile simple si sincere sunt cele mai frumoase si-arata cit de usor poti sa faci un om fericit.

*
acum o saptamina cind a fost poleiul ala ingrozitor, primesc un mesaj de la Catalina Bucur , reporterul emisiunii Ca-n filme de la Digi: “vezi ca se aluneca ingrozitor afara, sa nu te incalti cu cizmele alea cu talpa de vara”.

vi se pare un mesaj obisnuit? ei bine, cu Catalina am vorbit de maximum 4 ori in ultimele 6 luni. si-atunci ghidate de vreo treaba.

*

azi noapte, cind veneam dupa 3 zile in care dormisem adunat 7 ore si eram necajita ca nu -mi ies lucrurile cum imi doresc la proiectul la care scriu, dar si f f obosita sa mai pot continua, m-am culcat pentru 3 ore. cind m-am trezit aveam pe mail un rind de fotografii din proiect de la Mihai Stetcu.

De dimineata, Mishu mi-a explicat “stiam ca o sa te bucuri cind le vezi si am zis ca asa o sa te intorci mai usor la scris”

asa a si fost pentru ca m-am uitat o jumatate de ora la ele, am vazut cit sunt de frumoase si-am zis “o sa pot si eu din cuvinte sa redau ce trebuie” si m-am intors zimbind la scris.

***
astea-s doua exemple de oameni buni cu care eu am norocul sa lucrez.

si doua exemple despre cum, cu gesturi simple, poti sa -i faci pe ceilalti fericiti.

ceea ce va doresc si voua.

2912
1.daca nu-mi plac, ce sa fac?

daca nu-mi plac, ce sa fac?

sunt lucruri care plac majoritatii si mie mi se par puerile, inestetice, gresite.

cum e un poet pe care-l promoveaza toata lumea acum si despre care nu cred ca e mai mult de un copywriter destept.

cum e o carte despre istoria romaniei care vorbeste mai degraba despre defectele natiei si uita sa vorbeasca si despre ce are bun poporul asta.

cum sunt melodii pe care le asculta si le promoveaza toata lumea, iar mie nu-mi spun nimic.

moderatori de televiziune care au audiente mari, filme care au luat premii, fotografi care sunt la moda, tendinte in moda (haine adica), spectacole de teatru sau de dans etc.

lista e lunga, iar enumerarile sunt intentionat amestecate: e usor sa va dati seama cit de straniu e sa ne certam pentru ca nu ne place aceeasi melodie.

cred ca e la fel si cu oamenii.

gusturi si gusturi.

 

 

 

 

 

 

(dar tot ma scot din minti cei care manipuleaza si mint in presa 🙂 )

 

2708
zelda & scottscott fitzgerald on writing – synchronicity

scott fitzgerald on writing – synchronicity

synchronicity -Nothing any good isn’t hard
vineri am recitit cartea biografica a cuplului Zelda & Scott Fitzgerald. cind lucrez la un proiect, citesc f mult non fiction – rigoarea scrierilor americane in nonfiction ma face sa-mi doresc sa fiu si eu la fel de atenta la detalii si la informatii chiar daca nu scriu decit reportaje, nu cine stie creatii cu pretentii de literatura. alesesem cartea asta si pentru ca o prietena studenta la actorie are in curind examen de licenta cu un rol inspirat de perioada respectiva, de personajele respective si voiam sa fiu in cunostinta de cauza cind o sa discutam la tema.

ieri am avut o zi buna de scris si am incheiat ce aveam in plan  undeva spre 6 dimineata . am scris 12 ore non stop si m-am bucurat de fiecare secunda in care am avut energia pentru a scrie ceea ce am adunat in luni de reporting.

 

de dimineata, in mail a venit un link la articolul de mai jos. si mi s-a parut nu doar ca o rasplata pentru munca mea de ieri, ci si ca o incurajare pentru ce ma asteapta astazi. in curind ma asez din nou la birou, tai orice legatura cu lumea, pun muzici care ma bucura (azi noapte am scris pe Vunk – lacrimi de coniac) si incerc sa pun in cuvinte niste fapte si emotii pe care le-am vazut la oameni.

 

cititi rindurile de mai jos, sunt mi-nu-na-te.

***

November 9, 1938

Dear Frances:

I’ve read the story carefully and, Frances, I’m afraid the price for doing professional work is a good deal higher than you are prepared to pay at present. You’ve got to sell your heart, your strongest reactions, not the little minor things that only touch you lightly, the little experiences that you might tell at dinner. This is especially true when you begin to write, when you have not yet developed the tricks of interesting people on paper, when you have none of the technique which it takes time to learn. When, in short, you have only your emotions to sell.

This is the experience of all writers. It was necessary for Dickens to put into Oliver Twist the child’s passionate resentment at being abused and starved that had haunted his whole childhood. Ernest Hemingway’s first stories ‘In Our Time’ went right down to the bottom of all that he had ever felt and known. In ‘This Side of Paradise’ I wrote about a love affair that was still bleeding as fresh as the skin wound on a haemophile.

The amateur, seeing how the professional having learned all that he’ll ever learn about writing can take a trivial thing such as the most superficial reactions of three uncharacterized girls and make it witty and charming — the amateur thinks he or she can do the same. But the amateur can only realize his ability to transfer his emotions to another person by some such desperate and radical expedient as tearing your first tragic love story out of your heart and putting it on pages for people to see.

That, anyhow, is the price of admission. Whether you are prepared to pay it or, whether it coincides or conflicts with your attitude on what is ‘nice’ is something for you to decide. But literature, even light literature, will accept nothing less from the neophyte. It is one of those professions that wants the ‘works.’ You wouldn’t be interested in a soldier who was only a little brave.

In the light of this, it doesn’t seem worth while to analyze why this story isn’t saleable but I am too fond of you to kid you along about it, as one tends to do at my age. If you ever decide to tell your stories, no one would be more interested than,

Your old friend,

F. Scott Fitzgerald

P.S. I might say that the writing is smooth and agreeable and some of the pages very apt and charming. You have talent — which is the equivalent of a soldier having the right physical qualifications for entering West Point.

 

(…)

Don’t be a bit discouraged about your story not being tops. At the same time, I am not going to encourage you about it, because, after all, if you want to get into the big time, you have to have your own fences to jump and learn from experience. Nobody ever became a writer just by wanting to be one. If you have anything to say, anything you feel nobody has ever said before, you have got to feel it so desperately that you will find some way to say it that nobody has ever found before, so that the thing you have to say and the way of saying it blend as one matter—as indissolubly as if they were conceived together.

Let me preach again for one moment: I mean that what you have felt and thought will by itself invent a new style so that when people talk about style they are always a little astonished at the newness of it, because they think that is only style that they are talking about, when what they are talking about is the attempt to express a new idea with such force that it will have the originality of the thought. It is an awfully lonesome business, and as you know, I never wanted you to go into it, but if you are going into it at all I want you to go into it knowing the sort of things that took me years to learn.

[…]

Nothing any good isn’t hard, and you know you have never been brought up soft, or are you quitting on me suddenly? Darling, you know I love you, and I expect you to live up absolutely to what I laid out for you in the beginning.

Scott

de aici

1985

the power of vulnerability – cum am plins o jumatate de ora

azi a fost o zi grea.

de dimineata, ingretzosata de parerile despre Sergiu Nicolaescu de la TV am scris asta, cu bunele si relele pe care le cunosc si le cred/simt despre regizor.

in urmatoarea jumatate de zi am sters zeci de mesaje de pe blog sau din private pe facebook care vorbeau despre organe sexuale ale rudelor mele pina la neamuri pe care probabil ca nu le-am intilnit niciodata. le-am lasat pe cele care se indoiau de inteligenta mea, asta e discutabila si la aprecierea propriilor repere.

in timpul asta m-am gindit ca daca pentru o parere m-am lovit de o asemenea reactie, eu – un cetatean cinefil cu un loc minuscul pe internet -, oare cum rezista cei care se opun unor decizii importante in lume, care iau atitudine pentru lucruri de care e nevoie de un curaj imens ca sa le rostesti in public?

s-ar putea sa nu stiu niciodata.

cert e ca intimplarea mi-a zdruncinat putin increderea si, mai spre dupa amiaza, cind faceam reporting pentru un subiect la care lucrez, mi-am pus serios problema daca sa merg mai departe cu cercetarea, daca nu e prea mult ce vreau sa aflu, desi nu am si nu voi avea niciodata intentii tabloide. si cred in eleganta (de)scrierii indiferent cine ar fi personajul.

si-apoi, nu stiu cum, mi-am adus aminte ca am primit de la Cristina Colotelo citeva inregistrari despre o doamna care crede in acelasi lucru ca si mine: nu exista om perfect, exista nuante de gri mai luminoase sau mai inchise din care ne iese chipul.

si-am vazut asta.

dupa vizionare am plins o jumatate de ora, cit pentru toate injuraturile pe care le-am incasat astazi.

Maybe stories are just data with a soul. Brené Brown

1984
OnteachingJournalism1bucurie

bucurie

e o mare bucurie cind stii ca un fragment dintr-un text are potentialul de a tine cititorii cu sufletul la gura, de a-i uimi.

ai furnicaturi in degete, undeva in stern incepe o borboroseala, iar in cap e ceva proaspat, ca si cum tocmai ai iesit la o plimbare pe faleza. zimbesti fara sa-ti misti buzele si gindul tau e mai puternic decit orice altceva pentru ca imaginatia e un drog periculos.

peste citeva ore, cind incepi sa conturezi ideea in scris, urasti si iubesti personajele pentru ca nu ai alta cale sa le redai starile. dupa care incepi sa te urasti pe tine. si neputinta de a pune pe hirtie senzatiile pe care le-a anticipat mintea ta.

si dupa alte citeva ore, daca ai avut o zi buna (nu pentru ca ar fi fost vreo muza, ci pentru ca ai perseverat si te-ai invins: ai tras de tine la masa ca sa scrii si rescrii), incepi sa simti din perspectiva cititorului ce aveai in gind dimineata.

si-abia atunci simti bucuria.

***

buna dimineata.

1679
sampanieera mai bine sa ne fi cuplat cu dansatorii lui CRBL…

era mai bine sa ne fi cuplat cu dansatorii lui CRBL…

pe la 4 dimineata ma intorceam acasa de la o petrecere la care, ca sa rezist sa stau atit (nu-mi plac chefurile, de orice fel ar fi ele), am baut 4 pahare de vin roshu plus unul de sampanie.

pentru mine asta e mult. foarte mult.

asa ca, in frigul turbat care a fost aseara, mi se parea ca micul meu creieras s-a dilatat si e precum un picior intr-un pantof cu doua numere mai mici. plus ca gindea fix ca un picior.

cum petrecerea fusese undeva pe bulevardul minune din fata Casei Poporului, relativ aproape de casa mea, iar la ora aia taxiurile erau precum diamantele, am venit usurel pe jos, la bratul unui prieten. amindoi tragindu-ne picioarele cu greu.

in Centru Vechi, ne-au depasit doua domnisoare imbracate la indigo: fuste scurte cu sclipici, cizme lungi pina la genunchi cu tocuri cui si geaca de fis cu blanita. ma rog, difereau culorile, cred, dar era mult prea complicat sa tin minte si asta.

“ti-am zis ca era mai bine sa ne fi cuplat cu dansatorii lui CRBL. ei ar fi muncit acum si noi stateam acasa la caldura. si-apaream si in ziare cu ei.”

“nu dansatori, cintareti ne trebuie. sau un amant care sa fie ocupat cu familia”

imi clantaneau dintii de frig, imi crapa capul si de la vin (dar si de la ce auzisem) si mi-au iesit vorbele din gura singure:

“sunteti reale? sau am baut prea mult si…”

n-am apucat sa zic mai multe pentru ca tovarasul de drum mi-a executat un cot, iar una dintre fete s-a intors si-a replicat artzagoasa:

“auzi voci!”

a luat-o de brat pe colega de drum (pe Smirdan, dar si in viata) si-a marit pasul.

“daca nu taci, te duci singura acasa”, am auzit soptindu-se taios de linga mine.

mi-am evaluat fortele, eram aproape de fosta Biblioteca Nationala, in 5 minute as fi ajuns si singura, dar pentru ca era frumos sa incep anul ca o doamna, am tacut.

***

aveau 20 si un pic de anisori. si-aveau picioare frumoase, caci despre chipurile lor n-am nicio amintire.

daca mi-ar fi povestit cineva asta, nu l-as fi crezut.

m-a marcat experienta. mi-am dat seama ca mi-am irosit jumatate de viata negindind corespunzator. cred ca trebuie sa schimb lucrurile in 2013.

🙂

***

La multi ani!

 

LATER EDIT – Dupa ce a comentat Florin Grozea mi-am dat seama ca am fost fraiera si total lipsita de reactie. As fi putut sa le spun ca le dau niste numere de telefon ale unor baieti care cinta si-s faimosi in tara noastra. of, mintea cea de pe urma:(

boxing_glovesbox si vorbe de tinut minte

box si vorbe de tinut minte

 

It’s good to know how to read, but it’s dangerous to know how to read and not how to interpret what you’re reading.

cine credeti ca a zis asta?

mike tyson .

si daca va minunati, uite inca doua vorbe memorabile spuse de el…

As long as we persevere and endure, we can get anything we want.

I don’t react to a tragic happening any more. I took so many bad things as a kid and some people think I don’t care about anything. It’s just too hard for me to get emotional. I can’t cry no more.

 

***

si doua de la tatal tuturor in box, Muhammad Ali

At home I am a nice guy: but I don’t want the world to know. Humble people, I’ve found, don’t get very far.

My way of joking is to tell the truth. That’s the funniest joke in the world.

 

cum am mai spus, ma documentez pentru un articol, de aici interesul meu pt lumea boxului. in locul printeselor si povestilor siropoase de la tv din perioada asta, citesc lucruri despre marii campioni din box. mult mai interesant:)

2144
fricafight the fear

fight the fear

ne petrecem o multime de timp ca sa invatam sa ne invingem fricile.

 

frica de X lucru/om/fapta e, la inceput, in mintea noastra un obstacol greu de trecut. ne motivam (sau ne motiveaza altii), invatam (sau ne invata altii) si progresam zilnic cite putin in pregatirea pentru competitia in care trebuie sa ne confruntam (pentru ca, nu e cale de scapare, ne vom confrunta in cele din urma); ca un antrenament de sportiv. cu perseverenta.

 

cind ajungem fata in fata cu EA, ca intr-un ring, incepe lupta: da si ea, dam si noi.  ne lovim, ne ranim, dar daca suntem bine pregatiti (daca ne-am motivat si antrenat suficient) o invingem.

 

adrenalina pe care o emite corpul nostru la stress-ul de a ne fi aflat fata in fata cu frica, plus bucuria victoriei, dau un cocktail periculos.

unii oameni devin dependenti de senzatia asta. sunt dintre cei care-si duc corpul si mintea dincolo de ce credem noi ca e omenesc.

altii pierd lupta usor, le e greu sa tina in echilibru balanta pe care se afla si frica si curajul. si se intorc la antrenamente ca sa fie mai bine pregatiti la urmatoarea confruntare.

dar mai sunt si dintre cei care , dupa multe exercitii, cu o rigoare matematica uluitoare aseaza balanta intr-un echilibru perfect. dupa legi pe care nici nu stiu sa le explice au invatat sa puna in talerele balantei cantitati egale de efort, perseverenta, motivatie ca sa compenseze frica.

oamenii astia misca lumea.

***

citesc despre box, despre adrenalina performance-ului live (muzical, teatral, public speaking  etc), de aici aceste ginduri.

“fight the fear” suna mai bine in engleza decit in romana: sa invingi frica:)

2156
urareit’s about presence, not presents

it’s about presence, not presents

In loc de urari cu sarbatori bla bla…

 

americanii au o vorba “iti about presence, not presents” ; va doresc sarbatori (si un an intreg) in care sa va aduceti aminte de vorba asta.

sa fiti onesti cu voi insiva. sa faceti doar lucrurile in care credeti. si sa SIMTITI.

am mai spus-o, de la minutul 6.50 in clipul asta, se simte omul, ala care nu e doar in astisti, ci si in noi:)

P.S. la anul, ati putea cauta sa cititi textul lui sarah kane , purificare, e acolo replica asta “daca nu simti, n-are niciun rost” 🙂 )

2720
birousi biroul meu Craciuneste

si biroul meu Craciuneste

Nu-i e in fire pentru ca e sobru si nu trebuie sa distraga atentia cu nimic, dar…

si biroul meu Craciuneste…

pe partea cealalta a tablei sunt post it-uri scrise pe bune, aranjate pe zile, pentru un proiect, dar cum am luat brad in forma de crengi ca sa le pun intr-o ceasca uriasa, a aparut aici un alt brad 🙂

si-am instalat niste turta dulce cu beteala/ globuri in niste borcane (n-am foto de la asta ca se reflecta lumina in geam)

cu asta, eu – acest Grinch al decoratiunilor de sarbatori – mi-am facut treaba pt acest an.

 

Craciun linistit.

 

P.S. ei sunt renii Toto si Luna, locuiesc pt citeva zile in parcarea de linga mine, la statui la Universitate. cind nu au treaba, vara mai ales, am auzit ca Mos Craciun ii lasa sa se joace in sectorul 2 la o ferma. si-am mai auzit ca sunt tare mincaciosi. (Luna e f timida, daca o sa mergeti sa o cunoasteti, veti vedea ca se rusineaza repede. fetita cu bun simt)

2058
peronice am facut in 2012

ce am facut in 2012

2012 a fost un an in care am alergat mult, la propriu. iata un scurt bilant

ianuarie am inceput anul la new york, unde l-am cunoscut pe Steve McCurry, fotograful cunoscut pentru “fata Afgana” si-am facut un interviu cu el; m-am bucurat ca a cistigat Andrei Leonte primul X Factor din RO (ce nebunie a fost prin gasca mea cu asta); am facut parte din juriul care a stabilit cel mai bun reporter european al anului si am votat pentru most dateable bloggers.

 

In februarie, m-am si intilnit cu cel pe care l-am votat, Andi Moisescu, pentru ca am prezentat impreuna ceremonia care-i premia pe cistigatori. am fost, la invitatia lui Vlad Petreanu, sa le povestesc unor pusti simpatici de liceu cum, daca vrei cu adevarat sa reusesti – in blogging sau altceva – trebuie sa muncesti sustinut. Apoi am lansat Zonga – o aplicatie de muzici care e o amenintare serioasa pentru radiouri, am fost in culisele Cirque du Soleil si-am provocat oamenii din internet sa-si arate obiectele care le aduc confortul. (colectia impresionanta aici)

in martie am fost la NexT si-am facut cursuri de scenaristica (aici prima mea secventa scrisa pentru un scenariu:) ), l-am reintilnit pe Radu Mihaileanu si am vazut bucuria lui de film, Izvorul femeilor si-am dat o fuga la Barcelona la invitatia Nokia cu 4 fete simpatice ( Miruna Siminel, Cristina Chipurici si Denisa Birgau)

 

in aprilie am fost in culisele de la Te cunosc de undeva si-am descoperit-o pe doamna Gigi, unul dintre cele mai spectaculoase personaje din istoria televiziunii noastre. am vorbit la Women on web, am ajuns pina la Ibiza la lansarea uneia dintre cele mai dragalase masini: Twizy ; am obtinut acces in spatele tejghelei la McDonald’s si-am stat trei zile printre cei care lucreaza acolo ; am intrat in campania internationala Live Inspire Intessa San Paolo (pe care peste o luna si putin am si cistigat-o); am fost la repetitii Vama si am asistat cind compuneau un cintecel pentru noul album, 2012. erau cit pe ce sa-l porecleasca, in faza de lucru, “bazavan”; am dat o fuga pina la Milano la lansarea noului Ford Kuga si la tirgul de design

in mai am vorbit la 11even- la cluj – despre curaj si oamenii care m-au inspirat in viata, am fost in cea mai tare (si mai premiata, la nivel international) aventura : Siemens Race. am iesit pe locul 3 cu colega Cristina Chipurici, dar ne-am distrat f f tare cu toata gasca. cind m-am intors am incheiat colaborarea cu Ca-n filme (Digi 24) , am fost pe coperta revistei Biz intr-un proiect multimedia, prima coperta care beneficia de tehnologia Aurasma.

in iunie am participat la un proiect genial, Collaborationi Peroni si-am fost martora (ca nu pot zice ca am creat alaturi de ea) cum Ana Wagner a creat o super decoratiune pentru o cina minunata, l-am convins pe Mihai Bendeac sa se arate lumii asa cum nu-l stie, fara glume, fara risete, concentrat pe tehnica meseriei lui. (un interviu de care sunt mindra), am iesit in strada pentru ICR, am vazut-o la doi pasi de mine pe Geraldine Chaplin la TIFF, am tinut un seminar despre branding personal pentru actorii tineri la TIFF si m-am reintilnit cu Irina Pacurariu, pentru un mic interviu.

 

in iulie, am plecat la Severin intr-un team building cu Bloggeri si-am descoperit o rezervatie de broaste testoate detinatoare de cip-uri:); i-am intilnit pe tinerii care au initiati miscarea NEAM SATURAT si-am facut un reportaj despre ei, am fost la primele auditii X Factor, sezon 2. am povestit la lansarea unei noi carti a lui Eric Emmanuel Schmitt despre de ce cred eu ca are succes acest scriitor; am vazut-o de aproape pe Jessie J si mi-a placut f mult, desi nu ma asteptam la asta:)

 

in august v-am facut cunostinta printr-un interviu cu una dintre campioanele speciale ale Romaniei la Jocurile Paralimpice, am trait minunata experienta Tara lui Andrei (mi-ar fi placut sa am si eu asa ceva cind eram copil), am fost pentru nici nu mai stiu a cita oara la Anonimul, am dat un premiu unei regizoare in al carei talent cred si-am petrecut cu oameni frumosi (aici secvente din Anonimul meu 2012) si-am fost la Stockholm unde am vazut-o la doi pasi de mine pe Demi Moore (cum e, dincolo de cuvinte, aici)

 

septembrie a fost luna in care, la Roma, am intilnit unul dintre oamenii pe care eu ii apreciez cel mai mult pentru talentul lor artistic, Akram Khan si-am ascultat o poveste despre ingerii nostri pazitori, plina de intelesuri, am facut parte dintr-une xperiment care seamana cu Big Brother – ApartIKEA, am fost la Londra la Jocurile Paralimpice si m-a socat diferenta dintre forta pe care o aveau sportivii in arena competitionala si neputinta din afara ei, l-am cunoscut pe Eduard Novak, campionul roman la Jocurile Paralimpice, si i-am dat un premiu din partea Samsung, am vorbit la Social Media Summit Timisoara despre ambasadorul de brand,m-am alaturat  campaniei Kaspersky: Safeguarding me care a incearcat sa atraga atentia – inca o data – ca e important sa ne protejam computerele cu softuri anti virus specializate si-am tinut un seminar pentru simpaticele cistigatoare ale bursei Scolii de Beauty Blogging by L’Oreal si-am ajutat la promovarea unul film al carui personaj principal, Tom Sawyer, l-am iubit in copilarie. tot in septembrie am reinceput sa vorbesc zilnic la radio, la Europa FM.

 

in octombrie, am facut un interviu cu dl Victor Rebengiuc si cu fiica sa din filmul In deriva, Crina Semciuc, am facut un interviu cu una dintre cele mai mari soprane ale lumii, Virginia Zeani, un alt interviu cu Genny Tartakovski – regizorul unor serii de desene animate care au schimbat industria sa , am inminat premiul pentru Best Female Artist la Media Music Awards (chiar de ziua mea)

 

in noiembrie, am intilnit-o – si am facut un interviu – cu Lynne Tolley , nepoata lui Jack Daniel (domnul cu whiskey-ul , da) si m-a marcat mult povestea ei, am fost la lectii de box (nu mi-as fi imaginat niciodata ca voi ajunge intr-o sala de box:) ) , am scris pentru  antologia lui Eugen Istodor “101 carti romanesti de citit intr-o viata”, am lansat o carte amuzanta la Gaudeamus (a lui Dan Radoiu, nu a mea:) ): Cum sa cuceresti pe mail, messenger sau Facebook, am scris despre Brandul Casei Regale pentru Revista Biz, am vorbit despre etica in Social Media la SMS Cluj si despre marketingul cultural la Zilele Biz, am fost la Paris si-am vazut un concert privat No Doubt, am participat la un proiect social foarte drag mie: donatii de echipamente Xerox catre asociatiile care au nevoie;

 

e decembrie si mai muncesc in spatiul public pina duminica 23 , inclusiv,  cind merg la finala X Factor. din septembrie am tot mers la X Factor. luna asta am participat la un frumos proiect Piraeus in care am promovat evenimente culturale pe pagina lor de Facebook, am pus bazele unor activitati de CSR care , sper, ca vor schimba ceva in viata unor actori/muzicieni/dansatori incepind de anul viitor, m-am alaturat echipei de comunicare a Festivalului International de teatru de la Sibiu (puteti da un like paginii noastre de FB🙂 ), am vorbit despre brandul personal la Social Media Snow Camp. si mi-am facut mie o bucurie vinzind cozonaci la Chocolat, alaturi de Razvan si Dani, plus Cristina Stanciulescu.

cam asta e, va multumesc ca ati trecut pe aici anul asta.

sa ne vedem cu bine si la anul.

 

 

 

 

3042
Andre Agassiobiceiuri

obiceiuri

de fiecare data cind termin un text lung pentru care am lucrat zile, mi se pare ca sunt nu doar mai desteapta, ci si mai slaba. in acest sens, acum ca am terminat un nou text maninc macarons.

 

apoi, ca sa-mi scot din cap detaliile personajului despre care am scris, incep sa vad compulsiv filme sau sa citesc carti.

ma reapuc de citit una dintre cele mai frumoase carti pe care le-am citit anul acesta _ Open – Andre Agassi; categoric cel mai bun capitol dintr-o carte citit in ultimii ani. super structura, super emotie, super detalii

 

uite un fragment:)

“The afternoon shower is for encouraging myself, coaching myself. Tennis is the sport in which you talk to yourself. No athletes talk to themselves like tennis players. Pitchers, golfers, goalkeepers, they mutter to themselves, of course, but tennis players talk to themselves–and answer“.

(…)

“Tennis is so damned lonely. Only boxers can understand the loneliness of tennis players–and yet boxers have their corner men and managers. Even a boxer’s opponent provides a kind of companionship, someone he can grapple with and grunt at. In tennis you stand face-to-face with the enemy, trade blows with him, but never touch him or talk to him, or anyone else. The rules forbid a tennis player from even talking to his coach while on court. People sometimes mention the track-and-field runner as a comparably lonely figure, but I have to laugh. At least the runner can feel and smell his opponents. They’re inches away. In tennis you’re on an island. Of all the games men and women play, tennis is the closest to solitary confinement, which inevitably leads to self-talk and for me the self-talk starts here in the afternoon shower”.

1957

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!