Tag : Muzica

tomjonesPR Stunt – sau cum au inceput femeile sa arunce cu lenjerie in Tom Jones

PR Stunt – sau cum au inceput femeile sa arunce cu lenjerie in Tom Jones

citesc biografia unuia dintre cei mai mari publicisti de la Hollywood, Jay Bernstein – Starmaker: Life as a Hollywood Publicist with Farrah, The Rat Pack, & 600 More Stars Who Fired Me  – un domn care a lucrat pentru Sinatra, Sammy Davis Jr si muuuuulti multi altii.

 Bernstein nu se fereste sa dea detalii din viata lui profesionala, sa explice strategii, sa arate cam cum gandea cand isi transforma clientii in vedete. (capitolul despre Farrah Fawcett si decizia de a-i promova … sfarcurile intr-un poster e mai mult decat un studiu de caz)

Cum a fost unul dintre cei mai influenti oameni de la Hollywwod (a murit in 2006) nu prea i-a apasat f tare de indiscretiile pe care le-a facut prin biografia lui, asa ca exista si intamplari care poate n-ar fi trebuit sa fie acolo, mai ales cele legate de viata lui amoroasa cu diverse actrite.


Dincolo de asta, iata o poveste despre cum Jay Bernstein a stiut sa speculeze sex appealul lui Tom Jones si sa-l transforme dintr-un cantaret de hol de hotel intr-un sex simbol mondial.

Welsh singer Tom Jones was already a bona fide hit when I became his publicist in 1968.

In previous years he had been part of the swinging music scene, scoring hits with movie themes like “What’s New, Pussycat?”and James Bond’s “Thunderball.”

He was a powerful singer, masculine and roguish in appearance, with an onstage bare-chested presence that at least one nameless woman found extraordinarily sexy. Gordon Mills, Tom’s manager, hired me to launch the singer’s first American performance, at the famous Copacabana in New York City. The Copa was a supper club with an intimate atmosphere that allowed an entertainer to move about in the room as he performed. I had a front-and-center table with half a dozen guests in case Tom’s debut needed extra bodies. It didn’t. The place was packed on opening night.

During his performance a strange incident occurred. Tom was moving from table to table, stopping here and there, singing directly, as if personally, to some of his female fans. Suddenly a woman stood up, slipped off her panties and handed them to him. Gordon Mills told me later that Tom was startled; women had slipped him dinner napkins with their telephone numbers written on them, but never their underwear.

Later that year, Tom opened at the Flamingo Hotel in Las Vegas. After a few days Gordon called me. The crowds were small and lukewarm. Tom wanted to be more than a saloon singer who had to compete with the clink of cocktail glasses. “Think you can do something for us?”Gordon wanted to know.

I flew to Vegas and took in the Tom Jones show. It was sexy and dynamic, but I didn’t think it had the oomph to put him over the top as a long-term Vegas hit. It needed a push, a headline-making push. I talked to Tom and Gordon. They had old-fashioned concepts and came up with the same type of stuff rockers had been doing for years. I went to my suite to think about it. In the process I remembered the knickers incident at the Copa. I had an idea that might work.

By this time, through Sammy and other clients, I was well-known in Vegas by management. It wasn’t difficult to persuade the hotel to give me a couple dozen bogus keys with the Flamingo logo on them. I then went to a lingerie shop and bought several pairs of ladies’lacy silk underwear.

That night I stood at the entrance of the Flamingo showroom. When I saw a good-looking young woman without a date, I approached her. She was usually with another girl or one of a trio. I chose the ones who seemed extroverted and hungry for a laugh. I offered one of two deals. I would give twenty-five dollars if she would throw a room key on the stage while Tom was performing or fifty dollars if she would throw a pair of panties. I had no trouble getting girls; they were like actors at central casting.

Now I had to choreograph the show. I wanted one girl here, one there; I needed them spread throughout the room, planted in strategic spots. Furthermore, timing was everything. They needed to wait until Tom had supposedly worked them into a frenzy with his sex appeal. Tom was in the dark; he knew nothing about my gambit. The show began, and in his usual way Tom began working up to his most popular songs—“It’s Not Unusual,”“Delilah”and “Help Yourself.”

He had great presence, his own style (helped by his friend Elvis) and a sort of waterfront masculine appeal. He wore tight pants and his shirt open to his navel. He was belting away when the first girl threw a room key. Tom paused ever so briefly, swept up the key and looked at it in one quick gesture, and then continued singing. A couple of minutes later another girl tossed a pair of panties.

Tom picked up his pace. Another girl tossed a room key. It was like shots of electricity suddenly bolting through the room. Tom really began to sing and move, convinced that he was motivating the women by virtue of his sexuality.

The women responded in kind, and the more they did, the more magnetic Tom became. The room keys, the panties, Tom’s gyrations and his sensuous songs—they added up to an explosive performance, both onstage and off. I stayed in Vegas a week, repeating the same routine every night. Gordon and I purposely left Tom out of the loop.

By the time I went back to L.A., Tom thought he was the most magnetic man on the planet. During the second week, however, without panties and room keys, the show lost its magic. It was good, but it lacked that indefinable dynamic called sex appeal. Gordon gave me a call; I returned to Vegas. I got more keys and another bunch of panties.

This time, however, I invited members of the press to attend and gave them the Bernstein royal treatment before the show. The same thing happened: Tom began to jive and the women went nuts. Each night was wilder than the one before. The press coverage gave the campaign its needed kick. By week’s end, the hotel had enlarged the letters of Tom’s name on the marquee and women were lining up at the ticket window.

I went back to Los Angeles and kept up with the coverage in the papers. There were no more bogus keys and panties bought at wholesale. The real things were now landing on the stage. Tom was transformed into an authentic Vegas star. What began as a gimmick had become a phenomenon. Tom eventually moved to ever-larger showrooms—the Hilton International, Caesar’s Palace, and the last I heard he was packing the room at the MGM Grand.

I’ve always felt a sense of pride in that particular campaign. I was a ghost, an invisible man who motivated the audience in obscurity.

philip glass romania3 motive pentru care astazi trebuie sa va luati bilet la show-ul creat de Philip Glass (part 1)

3 motive pentru care astazi trebuie sa va luati bilet la show-ul creat de Philip Glass (part 1)

  1. Unele dintre cele mai cool filme au avut muzica scrisa de el

Philip Glass e domnul care a creat muzica de la The Truman Show – filmul in care Jim Carey creste pe un platon de televiziune parte dintr-un experiment, o metafora anticipativa a epocii pe care o traim in care reality tv-ul e vedeta.

Philip Glass a compus muzica si pentru The Hours, dar si pentru Note of a Scandal si-a asezat asa de bine in lumea comunitatii gay niste acorduri care le descriau emotile si starile ca, anul acesta, cand Carter Burwell (care a scris muzicile pentru alte filme de geniu Being John Malcovich sau Adaptation) a primit invitatia sa scrie coloana sonora pentru filmul Carol ( cu 6 nominalizari la Oscar, o poveste de iubire intre doua femei de conditii sociale diferite care are loc in anii 50) s-a intors la The Hours ca inspiratie. Stia ca pentru comunitatea gay va fi un racord emotional frumos.

  1. E unul dintre muzicienii care au readus simplitatea si esenta emotiei in muzica, iar artistii tineri care sunt acum in topuri se duc adesea sa fie sfatuiti de el.

Cel mai recent album al lui Adele, 25, cel care contine si Hello:) a beneficiat de consilierea lui Philip Glass, ba chiar una dintre piese (pe care Adele o considera echivalentul de la Rolling in the Deep de pe precendentul album, “When We Were Young,”  fost inregistrata pe pianul lui Philip Glass.

Dar Philip Glass a lucrat si cu Mick Jagger, Suzane Vega, david Bowie, Brian Eno, Patti Smith.

  1. E un om cu o cultura vizuala si muzicala impresionanta, iar prietenii lui apreciaza teribil sfaturile sale.

Printre prieteni se afla regizorii Martin Scorsese, Woody Allen, Paul Schrader, regizorul de teatru si de film Robert Wilson, celebrul documentarist Erol Morris (pentru ale carui documentare a scris muzicile),  detinaoarea Nobelului pentru literatura, Doris Lessing, dar si muzicieni si dirijori din zona muzicii clasice pe care Glass nu a abandonat-o niciodata.

Ce face Philip Glass si nu intalniti prea des asta in muzica?

Stie sa foloseasca intr-un mod incredibil de emotionant pauzele dintre notele muzicale, tensiunea care se creaza in acel spatiu, pentru ca uneori nici macar nu e vorba de tacere.  (Glass are oricum o teorie despre cum nu mai exista ”liniste” cand e vorba de sunet si zgomot, dar vi-o povestesc zilele viitoare.)

Scrie muzica intr-o forma in care readuce in prim plan simplitatea si emotia.

Philip Glass vine in Romania pe 2 iulie cu un spectacol de atmosfera in care Kronos Quartet vor canta live coloana sonora scrisa de el pentru filmul mut Dracula. Pentru ca e un artist complet si stie importanta detaliilor spectatorii sunt rugati sa vina imbracati cu un anume cod vestimentar. Detalii aici.

Aveti incredere in mine, va fi unul dintre spectacolele cu muzica pe care o veti simti direct in stomac si nu veti sti ce v-a lovit.

Eu am fost la un concert de-al domniei sale la Londra, o muzica contemporana dificil de asimilat la prima vedere/auditie pentru o persoana ca mine care nu e foarte avizata, si am plecat buimaca. M-am plimbat pe strazi cateva ore ca sa ma linistesc de emotia pe care o simteam in stomac.

Puteti sa va cumparati bilete de aici

glass fb cover


fernando-menis_architecture_013-1050x1313o sala de concerte cum n-ati mai vazut

o sala de concerte cum n-ati mai vazut

Nu ma pricep la arhitectura si e posibil ca aceasta forma de design care aminteste de Gaudi sa fie utilizata de mai multi arhitecti, dar o sala de concerte ca aceasta aratata in fotografiile de mai jos n-am mai vazut.

De asta vi-o si arat.

E creata de studioul de arhitectura al spaniolului Fernando Menis pentru orasul polonez, Torun.

Ideea echipei lui Menis a fost concentrarea pe acustica salii si pe emotia pe care o poate transmite cladirea, constructia, el fiind – de altfel autorul – unor studii care vorbesc despre emotiile cladirilor.

Puteti citi mai multe aici despre teoria lui Reason & Emotion.


fernando-menis_architecture_002-1050x787 2fernando-menis_architecture_003-1050x787 fernando-menis_architecture_008-1050x665 fernando-menis_architecture_009-1050x840 fernando-menis_architecture_010-1050x701   fernando-menis_architecture_014-1050x840



delia coperta lenticularaDespre inovatie in muzica – Delia, din nou

Despre inovatie in muzica – Delia, din nou

Cei mai multi oameni se gandesc ca, in muzica, daca ai un cantec bun nu mai ai nevoie de nimic altceva…

Managerul lui Taylor Swift spune insa ca astazi in muzica e nevoie sa ai cantec bun, fara el viata ta e complicata, dar… muzica reprezinta doar 10% din ceea ce inseamna artistul.
Restul, pentru o generatie care se exprima vizual (selfie-uri, vine-uri, yt), inseamna …marketing, imagine si o atenta planificare a business-ului.

Astazi un cantec ”se arde” mult mult mai repede decat acum 10 ani, iar artistii trebuie sa munceasca mult mult mai mult.
Am facut aceasta introducere pentru ca vreau sa asez in context inca o miscare foarte buna a Deliei si a echipei ei.

Delia lanseaza un nou album la concertul ei de la Sala Palatului de la inceputul lui aprilie si, ca sa mai faca o inovatie, pentru ca trebuie sa-si tina aproape atentia publicului ei, echipa Deliei a venit cu o solutie foarte simpatica: Prima coperta lenticulara a unui album.

Pentru cei care au copilarit pe vremea lui Ceausescu, fotografiile lenticulare – cele care isi schimba imaginea cand se schimba unghiul de unde privesti – erau prezente pe ilustrate care aratau locuri din lume la care romanii nu aveau acces. Ilustratele astea lenticulare erau ca o magie pe atunci.

Astazi lumea intelege mult mai bine tehnologia, iar efectul acestei fotografii lenticulare pentru digital natives (cei care s-au nascut post epoca ceausescu) este … transpunerea in forma fizica a unui gif.

Mi se pare f tare perceptia din spatele acestei coperti pe generatii diferite, cum mi se pare genial ca au avut aceasta idee pentru o coperta de album. Simplu si eficient, o dovada ca o idee foarte desteapta atinge pe planuri diferite doua categorii de public.

Albumul care se numeste ”Deliria” – are 6 piese noi, dar si cele mai recente hit-uri ale Simpaticei Delia, Da mama, Cum ne noi si Gura ta.
Ce vreau sa mai remarc – pentru ca vorbeam de o generatie care se exprima vizual si cat de important este ca un artist (un produs, oricare ar fi el, daca e targetat pe tineri) sa ofere cat mai multe visual-uri pentru fanii sai (daca se poate intr-o forma care sa poata sa fie customizata de ei, e chiar genial), noul album contine un pachet generos de fotografii (80 de fotografii noi, nevazute de fanii Deliei) si – aici mi se pare smecheria – 53 de …stickere.

Am mai scris despre vizualul de coperta care e in super trend si e facut de cele doua genii din fotografie/art direction ale generatiei digital native: Dimitri Caceaune si David Gal.

Au iesit simultan in Romania cu desen peste fotografie, graffiti like, exact cum apar in aceste zile in revistele de afara si pe marile site-uri de arta contemporana, semn ca sunt foarte foarte bine conectati la ce e nou si pot sa intuiasca trendurile. Despre acest trend am mai scris aici.
(Sunt fana lor si, off topic, am un mare regret ca nu am putut colabora la intregul lor potential pentru unul dintre proiectele in care am fost implicata).

Aceasta e mai degraba o postare pentru oamenii din industrie (fie ca e muzicala, fie ca e publicitara) pentru ca vorbeste despre activari care sa te tina in atentia publicului tot timpul, activari intr-un mesaj actual care pleaca de la o idee simpla, simpla.

P.S. stiu si unul dintre cantecele noi de pe album. compus chiar de Delia si va fi din categoria… am un nod in gat, vai dar mi-a intrat ceva in ochi…


Clipul muzical în care peste 1.200 de schițe prind viață

Text de Raluca Antuca

Mereu am admirat capacitatea unor oameni de a face lucrurile altfel. Fie că este vorba de resurse diferite sau de abordări unice, ei reușesc să schimbe felul în care percepem anumite lucruri. Sunt sigură că aici intervine o doză de curaj, dar și o viziune foarte deschisă asupra a tot ce ne înconjoară.

Cum ar fi de exemplu ideea să îmbini desenele cu animația atunci când vrei să promovezi muzica! Noua piesă, numită Disco, a compozitorului Ralf Hildenbeutel, a fost promovată într-un mod inedit de către Boris Seewald.

Cu ajutorul unei tehnici Rotoscoping, peste 1.200 de schițe realizate manual prind viață. Dansatoarele Althea Corlett și Simone Schmidt dansează pe hârtie într-un melanj de culori și linii drepte. Această continuitate a desenelor accentuează mișcările grațioase și explorează felul în care contrastul schițelor se îmbină perfect.

Priviți câte foi cu desene s-au adunat pentru aceste două minute de festin vizual. Fără să mai menționez și orele de muncă ale echipei, nu pot decât să felicit ideile care ne scot din rutina de zi cu zi! 🙂

dance-1 dance-2 dance-3 detail-1-768x511 detail-2-768x511 detail-3-768x511 detail-4-768x511

Musical-Map-Spotify-4Musical Map, harta interactivă care îți arată cele mai ascultate cântece din fiecare oraș al lumii

Musical Map, harta interactivă care îți arată cele mai ascultate cântece din fiecare oraș al lumii

Text de Raluca Antuca

Spotify a lansat Musical Map, o hartă interactivă care îți permite să descoperi care sunt cele mai ascultate cântece din toată lumea, oraș cu oraș. Așa vei ști ce se ascultă în Paris, dar și în New York, Hong Kong sau San Francisco. Pentru a face această hartă, Spotify a realizat niște statistici și a ajuns la concluzia că cel mai ascultat gen de muzică din lume este hip-hop.

Pe principiul „poți să călătorești în toată lumea cu căștile la ureche.”, inițiatorii acestui proiect s-au gândit la felul în care mâncăm atunci când călătorim. Atunci când vizităm un loc nou, nu mâncăm aceleași alimente sau preparate pe care le găsim acasă, ci vrem să experimentăm acele lucruri care fac locul respectiv special sau diferit.

Am aruncat o privire pe harta de aici și nu pot spune că este perfectă, căci anumite părți ale globului sunt neglijate, cum ar fi Europa de Est, Asia și Africa. Însă ideea este bună și mi-ar plăcea să țină cont și de celelalte regiuni, nu doar de cele dezvoltate.


music_is_the_drugPromovari creative si PR in era digitala… PENTRU ARTISTI

Promovari creative si PR in era digitala… PENTRU ARTISTI

e un text lung, pentru ca reprezinta o prezentare de O ORA de la conferinta Mastering the Music Business. il postez aici caci s-ar putea sa fie util pentru oamenii din industrie, aflati la inceput in meseria asta, sau nu.

Anca Lupes m-a rugat sa va povestesc despre promovari creative, eu m-am gandit sa adaug la asta cateva lucruri despre cum s-a schimbat industria comunicarii sub influenta online-ului si ce puteti sa faceti ca sa fiti mai eficienti in comunicarea catre public si catre oamenii de business.

Ca oricare om de pe planeta asta si eu cred ca meseria dvs e una dintre cele mai frumoase din lume. E magica. Sunteti platiti ca sa le transmiteti emotii oamenilor, sa-i faceti sa se simta bine.
Stiti sa faceti magie si, dupa ce asculta un cantec, stiti sa faceti mii de oameni sa planga, sa danseze razand sau sa-si aminteasca intamplari importante din viata lor. Cand va e greu, cu turnee, cand sunteti obositi, cand un cantec nu are succesul pe care vi-l doreati, amintiti-va: aveti cea mai frumoasa meserie din lume.

Si mai amintiti-va cum erati la 10-12 ani si cat de emotionanti erati in fata artistilor pe care-i placeati. Amintirea asta ne va ajuta si in prezentarea de astazi.

Si meseria mea e despre a transmite emotii si stari. Nu e deloc magica, e foarte tehnica si e, daca e facuta bine, legatura dintre dvs si public, drumul cel mai scurt prin care audienta va cunoaste asa cum vreti sa stie ca sunteti.
Nu neaparat cum sunteti, daca asta nu e parte din strategia de business.

Nu exista PR & Comunicare fara o strategie de business

In viata aceasta mi s-a intamplat sa ma caute artisti care sa ma roage sa-i ajut la lansarea de single de… saptamana viitoare. Si sa fie uimiti cand ii refuz pentru ca nu e timp pentru asa ceva.

PR-ul nu inseamna doar un comunicat de presa. Pentru mine, un comunicat de presa care e trimis fara sa faca parte dintr-o strategie integrata pe termen lung e o piatra aruncata in sus care poate sa-ti cada oricand in cap.

Cand facem lucrurile corect, cu o structura si o strategie, fiecare comunicat de presa anunta niste noutati, dar si cladeste cu inca o caramida casuta care e brandul personal al artistului pe care-l comunicam.

De asta nu cred doar in comunicari despre vacante si despre chiloti – numesc generic stirile tabloide despre iubiri si despartiri drept stiri despre chiloti.
Toti avem vacante si, sper, toti avem chiloti. Chiar si fara sa fim artisti. Comunicarea unui artist e despre povestea lui, despre ce-l face unic, de ce piesele lui sunt diferite de ale altora, de ce starile pe care el le transmite sunt despre alte nuante ale emotiilor.

Asa ca atunci cand va angajati un PR care e doar PR, nu si om de marketing/branding aveti grija sa-i comunicati:

Unique Selling proposition al brandului artistului vostru – eu mai numesc asta descriptivul brandului.
Strategia voastra de business pentru urmatorul an sau macar urmatoarele 6 luni
Proiectele pe care le implica aceasta strategie.

Doar asa va putea sa comunice coerent si constructiv pentru brandul pe care-l reprezentati.

Acum, ca am stabilit asta, sa mergem pe drumul internetului.

Astazi, in epoca internetului toata lumea e asezata egal la start si nu mai exista nicio scuza pentru care un brand, un cantec, un artist – daca are un produs bun – sa nu ajunga cunoscut de public.

Obisnuiesc sa le spun oamenilor cu care lucrez sa se gandeasca la produsul lor ca la o napolitana, asa nu mai exista nicio emotie in luarea unor decizii de business sau in comunicare.

In epoca internetului, daca napolitana e gustoasa, dca nu e foarte gustoasa dar acopera o nevoie (poate sa fie fara zahar si nu fie la fel de gustoasa cu una clasica, dar sa acopere o nevoie a diabeticilor de exemplu), ea isi va gasi cumparatori.

Intrebarea care vine de aici este:

Care sunt nevoile publicului pe care-l vizati?

Cand ai raspunsul la intrebarea aceasta poti sa incepi promovari creative.

De exemplu, in 2013, cand am ajuns sa lucrez pentru VUNK, primul single lansat a fost Doi somnambuli, un cantec despre doi indragostiti care isi traiesc iubirea in nopti nedormite:)

In videoclipul piesei, filmat la Hollywood de Edward Aninaru, apareau doi golden retriever.


La momentul acela aveam descriptivul trupei (a fost primul lucru pe care l-am stabilit impreuna), stiam in mare cam care va fi strategia pe urmatorul an si unul dintre punctele din strategie era sa atragem public nou.

Cred ca asta trebuie sa fie mereu provocarea tuturor, sa se foloseasca de orice lansare ca sa-si fidelizeze comunitatea, dar sa si atraga public nou (mai tanar daca se poate, caci toti imbatrinim si ajungem sa platim mai multe facturi si mai putine bilete la concerte)

Ce am facut? Am comunicat standard pentru comunitatea deja activa, pentru fan base-ul standard, dar am profitat de cei 2 caini ca sa mergem in comunitati pe care nu le-am fi atins atat de tintit alta data.

Cu 2 saptamani inainte de lansare aveam un tabel maricel cu toate grupurile de pe FB cu iubitori de caini, in special cu cei care erau proprietari de golden. Aveam un alt folder in care erau vedetele care aveau caine, cu accent pe cele are aveau golden. Un alt folder cu cabinete veterinare si asociatii de protectie ale animalelor.

La momentul lansarii am trimis mesaje personalizate catre toata lumea din tabel – vorbim de 200 de mesaje cel putin – si le-am dat link-ul la cantec.

Rezultatul? Endorsement de la vedete pe facebook (deci ne-am jucat cu comunitatile lor de fani), postari ale proprietarilor anonimi de caini (real people cum spun eu) si aproape 250k vizualizari in 2 zile si jumatate pentru o piesa care nu cred ca a fost difuzata f mult la radio.

In paralel au fost desigur stiri despre ce vedete erau cainii, in ce filme mai jucasera, despre istoria cantecului si experientele membrilor trupei similare cu cea povestita in cantec. Dar si o campanie prin care convinsesem statiile radio si o multime de bloggeri, influenceri sa promoveze/difuzeze cantecul la 10 fara un sfert cum era un vers din piesa. Acestea se adresau comunitatii standard.

Tehnic, in aceasta campanie de promovare ne-am jucat cu alte comunitati pentru a ne duce mesajul mai departe. si am muncit aproape o luna la ea.

Dar nu doar VUNK a facut campanii prin care accesau publicul din alte comunitati.


La lansarea Inna Bop Bop anul trecut, o piesa cu un clip foarte fashion, au fost invitati multi stilisti de la revistele glossy ro, dar si oameni cu job-uri creative sa asculte piesa in premiera si sa inregistreze un testimonial.


La finala Vocea Romaniei de anul trecut mesajele persnalizate, video, catre fanii influenceri ai lui Tiberiu Albu care au ajuns apoi pe facebook a fost tot o campanie in care Carina Sava de la Agentia de vise s-a jucat cu comunitatile online.


La recenta lansare Voltaj, KoriGent, baietii s-au jucat cu comunitatile de fani ale altor artisti pe perioada de teasing. Au avut un personaj animat care a interactionat cu diferite vedete pe paginile lor de facebook, iar apoi li s-a spus tuturor ca acel personaj era parte dintr-un clip. Ca sa afle cat mai multa lume, lansarea s-a facut simultan la 2 radiouri – Europa FM si Radio 21.

Raman in zona comunitatilor pentru a va spune ceva din comunicarea politica. In campaniile electorale se spune ca strangi atatea voturi cate maini ai strins si cu cati oameni te-ai fotografiat.

Exista chiar in Romania un parlamentar care s-a mutat de la un partid la altul, n-a avut nicio initiativa legislativa toata viata lui, dar e la al treilea mandat, toate obtinute cu peste 80% din voturi.

Toata lumea s-a intrebat ce face acest domn de reuseste sa obtina voturi indiferent de partid. Pana cand o echipa care face comunicarea politica a cercetat mai atent si a vazut ca omul merge in fiecare sat din jurisdictia lui, imparte matematic comunitatea in doua, alege o jumatate, bate din poarta in poarta, se fotografiaza cu satenii si apoi le trimite fotografia cu autograf. Toti sunt mandri sa-l voteze si sa se laude apoi ca ei au pe oglinda fotografia cu parlamentarul lor.

Reintorcandu-ne la muzica, aceeasi strategie a fost adoptata de managerul lui Taylor Swift pe cand ea era la lansare. A plimbat-o prin toate mall-urile si a pus-o sa se pozeze cu zeci de mii de oameni. Ii spunea mereu

“daca vrei sa vinzi 500.000 de discuri trebuie sa dai mana si sa te stie personal 500.000 de oameni”.

In epoca internetului poti sa-i dai iluzia unui fan ca-l stii foarte bine pentru ca poti avea acces la o multime de date si le poti valorifica foarte eficient.

E nevoie insa de disciplina si strategie.

Un bun exemplu e newsletter-ul.

Newsletter-ul e calea cea mai simpla sa-l faci pe fan sa se simta bine: ii oferi continut exclusiv pe care nu-l gaseste in online, ii oferi discount de bilete etc
E calea cea mai simpla de a mentine legatura directa si de a-l informa in mod tintit in functie de obiectivele tale.
E forma digitala prin care ii strangi mana alegatorului si, cu o strategie coerenta de vanzari, o sa mearga sa-ti cumpere biletele la spectacole.

Am verificat cativa artisti din Ro si m-am inscris la newsletterele lor. Si la acest capitol, Carina Sava si Tudor Chirila stau cel mai bine, cu un continut original, care soseste la momentul protrivit, fara sa fie agresiv.

Newsletterul e forma cea mai simpla prin care poti sa-ti tii aproape comunitatea.
Facebook-ul e un canal prin care aduni comunitatea, la fel si site-ul sau blog-ul acolo unde exista, dar newsletterul este legatura directa.

Pana aici am vorbit de comunitati care exista, dar in noile tendinte de comunicare, cand vrei sa aduci un public nou creezi comunitati paralele de brandul tau si apoi le convertesti catre ceea ce ai nevoie.

Asa a fost la Orasul Minunilor la VUNK in 2014.
Orasul Minunilor era numele show-ului Vunk din toamna, un show traditional amplasat acolo, anual, o modalitate prin care VUNK isi ridica stacheta profesionala in productia de spectacol de la an la an. Am scris intreaga poveste a campaniei, cu toti pasii facuti pentru o aplicatie la PR Awards si de aceea Campania este publica pe site-ul meu.om 1 om 2 om 4

Acum voi spune doar ca pentru promovarea acelui concert  s-a creat o comunitate online in paralel – Orasul Minunilor – cu niste valori comune cu valorile de viata ale membrilor trupei, dar si cu scopul de a acoperi niste nevoi de pe piata. In 3 luni – prin actiuni care acopereau nevoile publicului tinta – erau 10.000 de oameni acolo, iar peste alte 3 luni concertul a fost sold out. In termeni de aparitii media in 6 luni au fost sute de stiri(pe site-uri, in reviste, la tv) despre acest concert/concept.

Ce mi-ar placea sa va ramana dupa aceasta prima parte a prezentarii mele?

Cautati sa identificati nevoile publicului si gasiti cai prin care sa puteti sa le satisfaceti aceste nevoi.
Identificati mereu comunitati paralele ca sa va jucati si cu un public nou la fiecare campanie.
Newsletterul e sfant. Precum si exclusivitatile (continut sau merchandise)
Un comunicat de presa e MEREU parte dintr-o constructie de brand si business, nu e doar un pretext pentru o stire.

In partea a doua a prezentarii mele as vrea sa va vorbesc putin despre cum s-a schimbat PR-ul si cum putem sa fim mai eficienti in comunicare era digitala.

Cand am inceput sa fac eu comunicare, in 2000 la lansarea Europa FM, nu aveam internet. Comunicam catre public cu reclame in ziare si, in tara, in orasele in care Europa FM avea frecvente, puneam bannere.
Nu se punea problema unor interviuri pe comunitati mici, de exemplu, in ziarele locale. Pe vremea aceea gandeam macro, national.

Relatia cu presa

Dar si relatia cu presa era alta. Cand un jurnalist facea un interviu venea documentat din arhiva ziarului lui si isi folosea intuitia si inteligenta sa puna niste intrebari care sa genereze exclusivitati.
Astazi jurnalistii dau un search pe google si se uita pe informatiile generate in primele doua pagini, iau acele informatii si vin cu ele reasezate sa-l intrebe pe artistul tau lucruri. Practic nu-si mai pun problema sa afle ceva nou. Bine, ca sa fim onesti la cat de saraca e presa din ro, nu ajung la sectiile astea cu monden si muzica niste doctori docenti in jurnalism, ci tineri la inceput de drum. Poate doar daca esti Loredana si dai un interviu amplu, vine seful de sectie care are si context, si stie ce a facut artista de-a lungul timpului.

Ce obisnuiesc sa fac eu? dublu brief: unul pt jurnalist, unul pentru artist

In cel pentru jurnalist trec lucruri noi despre artist, uneori obtinute dintr-un preinterviu, dar si formularile cheie din pozitionarea de brand si de campanie pentru single-ul /concertul care se promoveaza.

In cel pentru artist sunt 2 capitole mari: info despre jurnalistul care se afla in fata lui (cel mai bun text scris, ce ii place, ce a mai facut etc) pentru ca si jurnalistul are ego si oricand se relaxeaza o conversatie cand stii cu cine vorbesti.
Dar si info deja agreate ca vor fi communicate in Campania respectiva, neaparat si o poveste doua din experienta artistului, in zona si directia concertului /cantecului.

Cum faci ca artistul tau sa aiba relaxarea sa “dea din casa”, sa spuna o poveste?
Experienta m-a invatat ca artistii se tem sa se arate imperfecti, se tem sa spuna povesti din casa lor pentru ca vor fi scoase din context si, pe termen lung, e posibil sa le faca rau.

Dar publicul tine minte povesti, nu unde ti-ai facut vacanta si nici ce ti-ai cumparat, asa ca am dezvoltat o cale simpla si eficienta de a-l convinge pe artist:

ii amintesc cum era el la 14 ani, cat de tare conta pentru el orice poveste despre greutatile pe care le invinsese un artist. si-l briefuiesc sa vorbeasca in fata jurnalistului cu gandul la un singur pusti de 14 ani care, ascultindu-i povestea, ar prinde aripi.


Nu contactele sunt importante, ci ce stii sa faci cu ele.
Si cum stii sa acoperi nevoile editoriale ale jurnalistului pe care-l apelezi.

Toti oamenii care au lucrat cu mine vreodata, la incheierea proiectului au ramas cu o lista completa de contacte. Presa, bloggeri, oameni de comunicare din marile companii.

Meseria noastra nu sta in lista aceea insa, desi ea pare aur la primul gand.

Meseria noastra sta in a intelege ce nevoi are jurnalistul/revista/publicatia in care vrei sa apari si in abilitatea de a gasi un subiect cu afinitate comuna. Sa stii sa pitch-uiesti ceva din viata si activitatea artistului pe care-l reprezinti care sa fie relevant pentru publicul in revista in care tu vrei sa apari.

Toata lumea face un business, daca iti propui sa construiesti de la inceput orice relatie intr-un mod coerent, ea va functiona pe termen lung.

Actualitatea in informatie, comportament, look

Desi par ca tin de alte departamente, nu de comunicare & PR, ele sunt foarte strans legate. Daca ai fotografii proaste, nu o sa obtii reviste glossy. Daca nu stii sa generezi actiuni /evenimente “in trend”, nu o sa ai stiri.

Distanta intre noi si cei “de afara” in informarea publicului e cat un click. Spectatorul nostru stie in timp real aproape si ce face Lady gGaga sau Justin Bieber. Si daca noi ramanem in urma – in tendintele din look, in muzica sau in comunicare, publicul ne percepe invechiti si ne abandoneaza.

Multa lume se uita acum la succesul Deliei cu relaxarea “ei, a avut un hit – aripi de vant – si de acolo a urcat. A avut noroc”, numai ca lucrurile nu stau deloc asa.


Va mai amintiti ca a avut o piesa cu Bendeac? Doi in unu. Care a avut primul clip interactiv, spectatorii de pe youtube isi alegeau finalul. Acolo Delia a inceput sa construiasca coerent in jurul brandului ei. A urmat tot in 2013, un cantec de care nu-si mai aduce nimeni aminte acum, “doar pentru tine”, care avea un vizual cu un soldat, Delia arata impecabil, iar la lansare toti invitatii au putut sa pozeze in vizualul de pe coperta single-ului la o petrecere la care era refacut decorul din clip. Si toti au fost apoi tag-uiti pe pagina ei.


delia 1delia 3

Pe atunci Delia construia o comunitate coerenta in online.
Arata ca e interesata de tehnologie, ca e actuala (si din look si din implementarea proiectelor) si era atenta cu comunitatea ei de fani: ii punea in prim plan pe aceeasi coperta cu ea.

Cand a aparut Aripi de vant tot terenul era corect asezat, asa ca trambulina a putut sa o arunce foarte sus si sa si zboare cat mai mult.

Echipa ei chiar stie ce face si, pentru ca vorbeam la inceput de strategie, am discutat de cateva ori in ultimii ani cu managerul si sotul ei, Razvan Munteanu. De fiecare data am inteles din conversatie ca stie care sunt pasii pe urmatoarele 6 luni, cel putin. Cel mai recent am vorbit la inceputul acestui an si avea deja 4 dintre viitoarele ei piese de anul acesta.

Asa ca nu e o intamplare ca Delia e unde e. Si mi-ar fi placut ca la aceasta conferinta sa vina sa va vorbeasca si campionii ultimului an, oamenii din spatele Deliei sau ai lui Smiley sauai Innei (unde la comunicarea internationala sunt sigura ca au avut niste intamplari pe care in RO nu le regasim frecvent, dar din care poti invata la alt nivel). Sau sa fie invitat sa vorbesca  Carlass Dream care e genial la marketing.

 Nu avem timp acum sa facem o analiza a strategiei lui Smiley, dar si el este un foarte bun studiu de caz. Nu e intamplator cel mai indragit artist roman pentru cei care in termeni tehnici se numesc “digital native”.

Ne amagim daca ne spunem ca succesul lor a fost o intamplare, e mult mai util sa ne uitam cu atentie la ce au facut sa intelegem mecanismele si sa le folosim in conformitate cu strategia si brandul pe care-l reprezentam.

Etica si EGO-ul

Cand ati dat ultima data un mesaj de felicitari sincere unui coleg de breasla?
Sau ati salutat succesul unui jurnalist sau al unui post de radio?

Am intrebat acum ceva vreme un artist din ro aceste lucruri si-a fost liniste. Mi-a marturisit ca, si chiar daca i-a placut ceva, nu si-a pus problema sa dea un mesaj sa felicite. Dar cand l-am intrebat daca el ar fi fost impresionat, emotionat daca cineva din industrie i-ar fi trimis un asemenea mesaj, un zambet cald i-a aparut pe fata.

Toti reactionam la gandul bun, indiferent de meserie. O relatie etica si frumoasa in industria asta se construieste cu grija si atentie si la celalalt, la succesele si necazurile lui.

La captolul generozitate, personal am un respect foarte mare pentru Smiley si pt Tudor Chirila si Carina Sava. i-am urmarit de-a lungul timpului si au fost generosi si cu piesele altora care nu tineau de afacerea lor (nu erau in gasca), dar si cu oamenii din industrie.

V-am vazut de multe ori militand online pentru unirea artistilor si oamenilor din aceasta industrie intr-o asociatie, dar la fel de bine v-am vazut pe toti, absolut toti, cum obisnuiti sa minimalizati efortul celui care e mai bun intr-un anume moment si cum ii gasiti o scuza pentru reusita: “a avut noroc pentru ca”… E valabil pentru toti, absolut toti dintre voi.

Nu va ganditi ca el /ea si echipa din spate fac ceva bine, nu identificati acel bine si nici nu poate fi vorba sa-l mai si laudati in privat sau public pentru asta.

Ganditi-va la ceea ce vorbeam in prima parte a prezentarii mele, despre activarea prin comunitati ale altor vedete. si intrebati-va nu cine v-ar ajuta pe voi, ci pe cati ati ajutat voi pana astazi.

Spuneam la inceputul prezentarii mele ca aveti cea mai frumoasa meserie din lume: sunteti platiti sa-i faceti pe oameni sa se simta bine si le oferiti amintiri de neuitat.

Cu responsabilitatea aceasta pe umeri, amintiti-va de fiecare data cand va alegeti oamenii in echipa ca sunteti media aritmetica a celor mai apropiati cinci oameni din jurul dvs.

Cum va rog sa va amintiti mereu de emotia si bucuria pe care o aveati cand in copilarie mergeati la un concert si cat de magica vi se parea scena.

Oamenii din aceasta sala, cei care lucreaza in aceasta industrie, contribuie zilnic prin munca lor la realizarea magiei.

Cand va e greu, cand nu mai aveti idei, amintiti-va ca in sala e un copil de 16 ani caruia i-ati putea schimba viata, i-ati putea da mai multa incredere in el. Si cand nu aveti succes in proiectul dvs, nu dati vina pe altii:

In epoca internetului toti suntem la start asezati la egalitate. poate doar nu v-ati antrenat suficient de mult ca sa castigati aceasta cursa.
dar mai sunt si altele.

bucuresti, 17 februarie.

Gwen-StefaniGwen Stefani – primul videoclip creat intr-o emisiune live

Gwen Stefani – primul videoclip creat intr-o emisiune live

Dupa 10 ani in care s-a concentrat pe casnicie, copii si show-uri de televiziune, Gwen Stefani se intoarce la muzica si va lansa in martie un nou album, This Is What the Truth Feels Like.

Ca sa se aseze pe trenduri si sa revina in actualitate, peste doar cateva zile, intr-o pauza publicitara de la premiile Grammy va filma primul clip creat live intr-un show de televiziune.

E cu deranj si scenariu, multe costume schimbate in 4 minute si cu multe camere de filmat. ( la romanica noastra natala, prin anii 2000 aveam zeci de clipuri rezultate dintr-o cantare aparent live la tv.)


Premiile Grammy vor avea loc pe 15 februarie, iar doamna Gwen Stefani vrea sa ia caimacul  publicitatii si promovarii din acest show care e al doilea ca impact in entertainment dupa Oscaruri.

Sigur ca nu are cum sa ia vreun premiu ca nu mai are un cantec nou de 10 ani, dar va avea o pauza publicitara doar a ei, 4 minute promovate intensiv de acum, iar rezultatul acelei pauze publicitare va fi multiplicat de sute de mii de ori a doua zi, via you tube.

mi se pare o miscare geniala.

iata cum suna primul cantec de pe acest album

kate bosworthPARIS COUTURE WEEK (photo): Cum s-au imbracat vedetele pentru show-uri

PARIS COUTURE WEEK (photo): Cum s-au imbracat vedetele pentru show-uri

Saptamana trecuta la Paris s-a adunat din nou toata floarea cea vestita a entertainmentului pentru ca a fost Paris Couture Week. Cantarete si actrite care reprezinta imaginea unor case de moda s-au imbracat in hainele companiilor pe care le reprezinta, au zambit frumos fotografilor si au dat astfel cateva indicii despre ce se va purta curand.

iata cateva dintre vedetele prezente in Paris Couture Week si hainele pe care le-au purtat.

(pe mine ma ingrozesc ciorapii cu dantele care apar la mai multe doamne. vizualizez cum vor fi purtati total aiurea de multe dintre romance)

anna wintour


carine roitfeld

clemence poesy

diane kruger

fergie si christian louboutin

gigi-hadid-paris-couture-week-1gwyneth platrow

iggy azalea

ines de la fressangejuliette binoche

kate bosworth

livia firth

MELANIE LAURENT (care a jucat si in filmul Concertul al lui Radu Mihaileanu)
melanie laurent

monica bellucci

olga kurylenko

olivia palmero

rita ora uma rita

uma thurman

delia gura taCULISE MUZICA: Delia asa cum nu o stiti #gurata –

CULISE MUZICA: Delia asa cum nu o stiti #gurata –

Astazi Delia a lansat un cantec nou “Gura ta” mai emotional, mai soft, schimband putin directia.

Lucrez de ceva vreme la un profil al Deliei prin care incerc sa arat publicului ca nu e deloc intamplator succesul ei de acum. Nu e gata, ma mai documentez putin, chiar daca am adunat deja o multime de informatii.

Dar piesa asta imi da ocazia sa scriu putin despre Delia altfel decat o stiti.

 Delia are un resort emotional care o face sa fie tot timpul pe zambet cand e in spatiul public, iar cand e in privat sa nu se gandeasca foarte mult la lucrurile negative.

In vara, cand lansase “Da, mama:, am vorbit cu mama ei sa vina la Europa FM pentru o aparitie surpriza in Desteptarea. Dupa ce se terminase emisiunea, vorbeam cu doamna Matache despre Delia copila cu ochii mari si albastri care statea cuminte pe pian la Teatrul de vara din Constanta si se uita, din culise, la scena. Avea cam 3-4 ani pe atunci si era ca o papusa pe care o luau in brate toti artistii cand ieseau de pe scena.

De la o discutie la alta, am ajuns sa povestesc cu doamna Matache despre mancarea sanatoasa, despre problemele noastre de sanatate si cum incercam sa trecem peste ele.

Delia, care ne privea de la distanta, nu auzea ce vorbim (era cu trupa ei si isi planificau sa mearga la mic dejun impreuna) cred ca a vazut ca ni s-au schimbat expresiile fetzelor si-a venit catre noi “Haideti, vorbiti de lucruri triste?! Lasati-le in pace. Haide mama, nu mai vorbiti asa. Sunt si lucruri frumoase pe care sa vi le povestiti.”

Nu era o forma de a o restrictiona pe doamna Matache sa nu dea din casa in fata unui jurnalist. Ne stim de multa vreme, stie ca nu amestec conversatiile private cu cele pentru un articol; era, pur si simplu, protectia pe care ea a invatat sa o puna: sa ne gandim la lucrurile frumoase daca nu putem sa le rezolvam pe cele grele.

Stiu, din surse sigure, ca anul acesta va fi un cantec scris suta la suta de ea care vorbeste fix despre aceasta filosofie a ei de viata.

delia gura ta

2015 a fost anul Deliei nu doar pentru ca a avut hit dupa hit dupa hit (care veneau dupa hiturile din 2014 si erau, de fapt, o confirmare a faptului ca de cand si-a luat cariera in propriile maini – si ale lui Razvan Munteanu, sotul din dotare, care are un creier brici pentru business si urmareste cu atentie trend-uri din muzica si ce fac artistii foarte mari de afara – si-a gasit adevaratul drum). Anul 2015 a fost anul in care a cantat pe aceeasi scena cu Robbie Williams – artistul pe care-l asteptau foarte foarte foarte foarte multi romani in concert. Inclusiv ea.

Una dintre secventele mele preferate de la acel concert s-a petrecut departe de ochii presei, in intimitatea echipei ei.

Delia a pus multa emotie personala in aparitia ei de pe scena din Piata Constitutiei chiar daca a tinut-o dintr-o gluma in alta inclusiv la repetitii ca sa nu puna presiune pe colegii ei. In timpul show-ului a fost o problema de sunet (s-a ars un mixer) si pentru cateva minute lucrurile pe scena au fost complicate.

Cand s-a terminat totul, Delia s-a asezat pe una din boxele din culise, si-a pus genunchii la gura si a inceput sa priveasca in gol. Dupa o vreme a cerut apa si, cand Edvigia – omul ei de la comunicare/PR – i-a adus o sticla de apa, intimitatea ei a fost intrerupta.

Edvigia a profitat de moment ca sa-i reaminteasca de o fotografie pe care trebuie sa o faca din culise pentru Coca Cola, sponsorul concertului, unul dintre brandurile pe care Delia le-a endorsat anul trecut.

“Mai lasa-ma putin”, a spus privind in continuare in gol, departe de orice ar fi fost pe scena din fata ei.

Era obosita, ziua ei de munca incepuse la ora 9, filmase ultimele momente din preselectiile X factor, iar pauza de masa de la filmari o folosise pentru repetitiile pe scena lui Robbie Williams, apoi se intorsese la filmari.

Practic fusese intr-un maraton si tocmai incheiase o prestatie care, din motive care nu tineau de ea, nu iesise cum isi dorise.

Asa ca nimeni nu era suparat ca isi dorea un moment de pauza si ca spusese “mai lasa-ma putin”. Numai ca la doar cateva secunde dupa ce a rostit asta, s-a ridicat de pe boxa, si-a pus zambetul pe fata si-a spus”hai sa facem fotografiile”.

In secundele alea realizase ca sunt oameni in echipa ei care trebuie sa duca mecanismul mai departe, sa respecte contracte, sa duca la bun sfarsit alte lucruri si ca nu trebuie sa-i incurce.

Show must go on in orice situatie.


Puterea unui newsletter

Inainte Sarbatori am recitit fragmente din cartea lui Rick Barker “The 150,000 music degree” ca sa-mi fac curatenie in minte pentru un nou proiect.

Barker e fostul manager al lui Taylor Swift si una dintre mintile luminate ale marketingului din muzica. Una dintre expresiile lui celebre este “the answer is 10% making good music and 90% doing good busines”.

Las aici un  fragment din cartea lui Barker – desi nu acesta e motivul principal pentru care scriu acest articol, dar informatiile sunt utile pentru orice business.

There are four pillars to any succesful business. And we have to start looking at the artist as a business.

  1. Brand
  2. Build
  3. Cultivate
  4. Sel.

Who are you? What are you? Is there a market for what it is that you have?

Build an audience. Then we need to nuture that audience.

We need to build a relationship. We got really good at building this huge database but then we didn’t realize that people dont like to be sold every single moment of every single day in every single email and we blew through those databases. That’s why the open rates are so low and you cant get anybody to hear your meessage.

Then you go sell!


Barker are o intreaga teorie despre cum trebuie sa intretii publicul din baza de date si despre puterea newsletterului.

Pentru artista lui, Taylor Swift, a creat la momentul lansarii un program de marketing care a fost descris intr-o singura fraza: Daca vrei sa vinzi 500.000 de discuri, inseamna ca trebuie sa strangi mainile a 500.000 de oameni , apoi sa pastrezi legatura cu ei prin newsletter si alte promotii.

Cu teoria lui in minte am facut inca inainte de a pleca in vacanta cateva modificari la newsletterul blogului meu.

La cateva zile distanta, in Florenta, am intalnit doua executii foarte frumoase din … puterea newsletterului.

Am fost la teatru si pe peretii teatrului Verdi erau anunturi cu castigatorii de la tombola newsletterului de Craciun: primeau bilete la spectacole din ale zile festive.

Am intrebat in stanga si-n dreapta si-am aflat ca newsletterul e cea mai buna forma pentru teatrul respectiv pentru a vinde bilete online si ca organizeaza periodic concursuri prin care sa le ofere abonatilor diverse beneficii.

Apoi am fost la shopping (prea multa cultura strica:) ) si la magazinul COS vanzatoarea de la casa m-a anuntat ca imi poate face discount de 15% daca doresc sa… completez un formular ca sa primesc newsletter cu informatii din magazinele lor online.

Era un formular foarte simplu: numele, mail, tara si semnatura. Desigur toti cumparatorii se inscriau pentru newsletter.


Stiu din practica, de la companiile pentru care lucrez, ca in Romania nu se pune deloc pret pe newsletter. Cum mai stiu ca si artistii din Romania nu valorizeaza aceasta unealta de comunicare cu un public care deja stie de tine, care a testat macar o data produsele tale si care, indirect, ti-a strans mana macar o data. (sunt foarte foarte putini artisti ro care au newsletter, iar dintre cei care au foarte putini il si folosesc corect)

Sigur ca e greu sa faci un newsletter care sa aiba rata mare de deschidere pentru ca ii trebuie continut original si exclusiv, titlu bun, layout atractiv si, mai ales, are nevoie de f f multe teste pana cand ajustezi totul la nevoile publicului.

Gandul cu care m-am intors din vacanta e acesta: De ce oare romanii nu se folosesc puterea newsletterului?!

VIDEO- Pianul care aduce oamenii mai aproape

Text de Raluca Antuca

Puține lucruri pot face ca oamenii să rezoneze până la cele mai adânci simțiri.

Nu trebuie să vorbești aceeași limbă pentru a putea comunica, pentru că aceste lucruri depășesc barierele lingvistice. Muzica și alte feluri de artă pot aduce oamenii pasionați la un singur loc doar prin câteva note muzicale. Demonstrația de mai jos ne arată acest lucru! 🙂

Acum câteva luni, compania feroviară SNCF a amplasat un pian în gara din Paris pentru ca oamenii care așteaptă trenul să cânte la el. Se pare că aceste instrumente sunt destul de populare în Franța, unde sunt cunoscute ca niște mijloace de a petrece timpul util și plăcut, atunci când aștepți. Oamenii cântă pe rând la pian, iar trecătorii se bucură de un festin auditiv.

Acest clip ne arată cum un băiat începe să cânte la pian, după care un al doilea îl acompaniază. Cei doi nu se cunosc, dar reușesc să se sincronizeze prin acest limbaj, al muzicii. La final dau mâna și ne demonstrează că muzica este un limbaj pentru cei care o cunosc și apreciază.



Scalacum facem sa vina Scala & Kolacny Brothers la Bucuresti?

cum facem sa vina Scala & Kolacny Brothers la Bucuresti?

O sa mi se spuna ca nu e public pentru ei in Romania, dar asa s-a crezut initial si pentru 2Cello si iata ca revin in Bucuresti cu un concert.

Scala & Kolacny Brothers este un cor de femei creat de 2 frati:  Stijn Kolacny e dirijorul iar Steven Kolacny e cel care face acompaniamentul la pian, dar si reorchestrarea/rearanjarea unor mari hit-uri pop- rock in versiune pentru cor.


Dupa ce 6 ani am facut lobby pentru ca Akram Khan sa danseze la Bucuresti, iar anul acesta mi-am vazut visul cu ochii din rindul 4, sala mare a Teatrului National (cu o ora de repetitii care au fost, de fapt, inca un show – despre rigoare si disciplina), acum m-am hotarit sa imi canalizez eforturile pentru a ne bucura cu totii, macar o data in viata, de acest cor minunat.

Stiu ca o sa mi se spuna ca nu e public pentru asa ceva. Cu putin efort o sa facem sa fie public. Oamenii recunosc intotdeauna ceva autentic, emotionant si de o frumusete pura, chiar daca n-au background-ul pentru a intelege in detaliu despre ce e vorba: pentru ca inainte de orice SIMT.

Deci, ca sa stiti, incep o campanie pentru Scala & Kolacny Brothers la Bucuresti:)

ceausescuSindromul Ceausescu la Artistii Romani

Sindromul Ceausescu la Artistii Romani

Nu stiu daca ati observat dar artistii romani – in special cei care fac muzica (rock, pop, dance etc) – obisnuiesc sa faca tulumbe speciale ca sa atraga atentia asupra zilei lor de nastere ca sa ia aplauze si mai multe la punct fix.

Zilele astea e o reclama la radio care anunta concertul dl Margineanu care are loc chiar de ziua domniei sale pe 2 oct.

Horia Brenciu a facut din ziua lui de nastere, an de an, un spectacol, ba chiar si din virsta lui – caci e nume de albume. Si lista tinerilor care fac muzica si s-au gindit ca, de ziua lor, sa lanseze un cintec sau un videoclip e destul de lunga: Alex Velea, Cristina RusElena Gheorghe, CRBL, Aliona MOON, Andrei Leonte,  Ellie White, George Hora (link-urile din dreptul numelui  duc la articolele care vorbesc despre lansari de ziua lor; cu exceptia stirilor despre Alex Velea si Cristina Rus care sunt din 2013, toate celelalte sunt de anul acesta)

In urma cu citeva saptamini, regizoarea Chris Simion lansa invitatii la conferinta de presa a festivalului de teatru Undercloud ca fiind in ziua ei de nastere, o celebrare comuna.

Astea sunt rezultatele obtinute la o documentare rapida, dar sunt sigura ca sunt mult mai multi cei care decid ca de ziua lor de nastere sa puna un act artistic – cind munca lor are legatura cu exprimarea in fata multimilor.

(nu vorbim aici de actorii care au fost programati de teatre sa joace cind e ziua lor de nastere, pt ca ei nu ies pe scena la sfirsit sa spuna e ziua mea, aplaudati-ma)


M-am gindit mult zilele astea de ce simt nevoia artistii sa marcheze ziua lor de nastere cu o expunere publica in care sa ceara si mai multa atentie pentru propria persoana.

In termeni tehnici, mesajul se diminueaza si lansarea /concertul/conferinta trec pe locul 2 pentru ca atentia cade pe aniversare.

Sigur ca e o validare in spatiul public de care ei au nevoie pentru ca asa functioneaza ca persoane, asta le e meseria – le e bine cind sunt apreciati de public -, dar de ce romanii simt, mai mult decit oricare altii, nevoia ca, DE ZIUA LOR, sa faca spectacol ca sa ia aplauze?!

Dupa care mi-am amintit si ca domnul Ponta si-a lansat candidatura (ratata) la prezidentiale fix de ziua domniei sale, pe stadion, in uralele multimii. Si el ar fi putut sa aleaga orice alta zi pentru lansarea candidaturii, dar a vrut spectacol la aniversare. O decizie care a implicat mult ego.


Cind cresti cu super sarbatori populare care celebreaza aniversarea celui mai iubit fiul al neamului, cind iti ramine in minte – adinc intiparit din copilarie – ca iubirea publicului inseamna uralele aniversare, s-ar putea sa iti doresti, ajuns la maturitate, sa te aplaude multimi de ziua ta.

Si asta e ceea ce am putea numi ”Sindromul Ceausescu la Artistii Romani”.

P. S. n-am gasit situatii similare la Madonna, Michael Jackson … sau n-am cautat suficient de bine:)


satrianiCONCURS: Vreti bilete la concertul lui Joe Satriani? Avem!

CONCURS: Vreti bilete la concertul lui Joe Satriani? Avem!

Unul dintre cei mai mari chitaristi ai lumii, Joe Satriani, revine la Bucuresti cu doua concerte minunate: unul la Sala Polivalenta din Bucuresti si un altul la Sala Polivalenta din Cluj, pe 12, respectiv 13, octombrie.

Am doua invitatii duble la concertul de la Bucuresti si le daruiesc celor care pot sa faca dovada ca sunt fani Satriani.


pentru ceilalti, pentru ca tot ati ajuns sa cititi acest text, citeva informatii poate va vor convinge sa experimentati muzica celui care e cel mai bine vindut chiarist rock din toate timpurile, care are 15 nominalizari la premiile Grammy si peste 10 milioane de albume vindute.

a cintat cu toate trupele rock care isi pot adauga linga nume “legendara”, Mick Jagger l-a invitat in turneul lui, baietii de la Deep Purple l-au invitat sa cinte cu ei si, in lumea muzicii rock, e un fel de Mozart sau Paganini al chitarei.

Show-urile programate in cele doua oraşe vor cuprinde unele dintre cele mai apreciate si mai ascultate melodii ale virtuozului chitarei, printre care “The Crush of Love”, “Satch Boogie”, “Shine On American Dreamer”, “Cryin'” si “Always with me, always with you”, de altfel, cea mai iubita piesa a sa.

Biletele se gasesc pe bilete.ro , bilet.ro , myticket.ro , fix7.ro , iabilet.ro


revenind la concurs: spuneti-mi de ce va place Satriani si v-ati dori sa fiti la concert (sau poate vreti sa faceti o bucurie cuiva, fara sa stie pina la concert:) ) . alegem cistigatorii (doi, la numar, cu invitatii duble) vineri la ora 17.00


have fun

joe satriani

11822600_903531609693199_7081064977403724488_nLa Summerwell nu se poartă trenduri, ci atitudini

La Summerwell nu se poartă trenduri, ci atitudini

Text de Raluca Antuca

Două zile de muzică bună, activități fun cu cei mai buni prieteni, mâncare super yummy și relaxare în hamac. Acestea sunt elementele cheie care descriu cele două zile de festival Summerwell în Domeniile Știrbey.

Dar cum festivalurile nu mai sunt doar despre muzică, ci și despre modă, selfie-uri și fotografii pentru Instagram, am selectat câteva fotografii și am tras câteva concluzii cu privire la trendurile de la Summerwell.

Dacă arunci o privire pe fotografiile făcute de Lightaholic.com, vei vedea oameni frumoși care se bucură de atmosferă și profită de clipele în aer liber. Moda a picat pe un plan secundar sau stilurile în vogă ne ajută să ne simțim bine în cel mai modern outfit?

Aș zice că ambele variante se aplică în acest caz. Am făcut involuntar o comparație cu alt festival desfășurat recent, iar diferențele de stil sunt semnificative. Hainele sunt din materiale vaporoase (voal, mătase), în care corpul se simte bine. Sinteticul este evitat pe cât posibil, făcând loc bumbacului și inișorului.

Albul și negrul sunt o combinație sigură, iar un accesoriu în nuanțe maronii finalizează outfitul. Imaginile ne arată o revenire la normal, în care culorile completează ținuta, nu o definește. Simplitatea este cuvântul cheie și este clar că nu s-au urmărit neapărat trendurile, ci s-a dorit a fi un festival relaxant, cu voie bună.

Părul ondulat sau prins într-o împletitură, tatuaje colorate, ochelari de soare luminoși, dar și coronițe de flori. Vorbim aici de stilul fiecăruia și nu de tendințe. Galeria de imagini vă va convinge de acest lucru!




















11896050_927710827292045_868686762273119230_nFoto: Lightaholic.com, Summer Well Festival (official), Finlandia Vodka, Dana Rogoz


DSC_0092 (2)Cum a fost la Untold Festival

Cum a fost la Untold Festival

Text de Raluca Antuca

„No, ce nebunie o să fie în Cluj… Doamne feri!”

Astea au fost cuvintele taximetristului care ne-a întâmpinat în Cluj, în prima zi a festivalului Untold (30 iulie-02 august). Foarte prietenos și cu un accent autentic, ne întreabă dacă am mai vizitat orașul și ne urează distracție faină la cel mai tare festival de muzică din Cluj.

La prima ediție, festivalul se anunța a fi senzație. Nume mari precum David Guetta, Armin van Buuren și Avicii erau așteptați să facă senzație pe cele opt scene amenajate spectaculos, iar aproximativ 250.000 de oameni erau invitați să se distreze.

Organizatorii au ridicat ștacheta destul de sus și iată că așteptările le-au fost depășite. Toate zilele au fost sold-out, iar la concertul lui Armin van Buuren au fost prezenți la scena principală de pe Cluj Arena 70.000 de fani înfocați.

Pot spune că festivalul Untold nu se încadrează într-un tipar, pentru că scenele au găzduit momente artistice trance, chill out, electro house, progressive house, rap. Genurile muzicale diferite au atras oameni diferiți, deci a fost un melanj de stiluri vestimentare și dansuri.

Cu siguranță nu te puteai plictisi în campusul amenajat în jurul Arenei, deoarece aici găseai multe prăvălii cu mâncare pentru toate gusturile (burgeri, salate, sushi, sendvișuri simple), dar și standuri prin care brandurile interacționau cu vizitatorii. Trendul cel mai vizibil a fost cabina foto, implementată de Digi Mobil, Coca Cola și Lion, iar dacă îi vizitai pe cei de la Durex, te pozai într-un GIF foarte funny.

Erau foarte multe puncte de acces, unde așteptai maximum cinci minute. Sonorizarea a fost foarte bună, efectele speciale și lumina geniale, iar scena arăta impresionant cu tematica de basm. Păcat că nu a fost folosită și în alte contexte, cum ar fi comunicarea brandurilor.

Sunt curioasă dacă vor reuși să livreze un spectacol la fel de bun și anul viitor. A fost o experință foarte tare pentru Cluj, dar și pentru România.

DSC_0092 (2)s DSC_0058 (2)s DSC_0375s DSC_0368s DSC_0163s DSC_0011s DSC_0107 (3)s


shutterstock_ rockstarDe ce se pierd artistii in comunicare(a cu publicul)

De ce se pierd artistii in comunicare(a cu publicul)

Acum ceva vreme un tinar domn care are treaba in industria cu muzica avea o problema cu lansarea noului sau single. De fapt cu comunicatul de presa care anunta lansarea.

Ca sa-l preia ziarele (in mare parte, tot ce mai avem ca ziare sunt in format tabloid) comunicatul sau de presa avea un titlu foarte tabloid, scandalos, low ca pozitionare.

Tinarul era necajit pentru reactia pe care o generase pentru ca, desi piesa era cantabila, nu “scorase” cum se asteptase.

Ce se intimplase de fapt?

In dorinta de a fi ACUM in presa, comunicatul vorbea despre ce avea nevoie “presa” sa auda, nicidecum despre ce era artistul ca personalitate, sau ca “personaj” in industrie.

El comunica pentru presa, nu pentru public.

Comunicatul nu construia nimic pentru brand-ul artistului, ba din contra – desi imaginea cu care isi facuse loc pe piata era de tinar cool si modest, acum miza pe obraznicie si o oarecare aroganta.

De asta m-am gindit sa scriu aici ceva care sper sa ii ajute pe artisti, din oricare industrie ar veni.

Daca ai o poveste REALA cu o emotie REALA, publicul o va savura. Iar jurnalistul – care, daca ai noroc si-ti faci bine treaba, poate ajunge si el in publicul tau –  o va prelua pentru ca stie ca publicul sau o va citi.

E un cerc vicios in presa din Romania: jurnalistii spun ca nu e de interes decit “chilotzareala”, artistii nu ofera decit informatii usoare, banale pentru ca le e prea lene, prea greu sa sape in propriile cariere (profesionale sau nu) ca sa scoata de acolo povestile adevarate.

Din zecile, poate chiar sutele, de comunicate de presa pe care le-am trimis in viata mea nu exista unul care sa fi vorbit despre o emotie si sa aiba o poveste frumoasa care sa nu fi fost preluat.


Sigur povestea trebuie sa fie reala, sa fie in concordanta cu ceea ce ai de comunicat in dreptul artistului respectiv… dar asta e deja alta discutie.

Rupeti cercul si daca vreti sa fiti bagati cu adevarat in seama de jurnalisti, respectati-i voi mai intii: oferiti-le povesti cu emotii si lucruri din care toata lumea are de invatat.

cover photo shutterstock

20120113-Royal-College-of-Music-Concert-18VIDEO- Orchestra care face cover-uri la piese de hip-hop

VIDEO- Orchestra care face cover-uri la piese de hip-hop

Text de Raluca Antuca

Eu zic să vă opriți puțin din treburi pentru a asculta această orchestră genială care face cover-uri la piese de hip-hop.

Dirijată de Radzimir Debski, cunoscut și ca JIMEK, Orchestra Simfornică Națională din Polonia a avut un concert în martie, unde a interpretat 30 dintre melodiile de hip-hop cele mai cunoscute din ultimii 20 de ani. Rapperi precum Dr. Dre, 2Pac, Eminem și 50Cent își pot asculta piesele adaptate de viori, violoncele, tobe și flaut.

Dacă urmăriți și video-ul, veți vedea un joc de lumini și culori care fac dintr-un concert de muzică clasică un spectacol modern.

smiley 1REPORTAJ: Andrei Tiberiu Maria e (si) seful lui Smiley

REPORTAJ: Andrei Tiberiu Maria e (si) seful lui Smiley

“Auzi, dar tu ca sef cum esti? Nu cred ca oamenii isi imagineaza cum e  Smiley ca sef al unei companii”, i-am spus domnului care are un act de identitate pe care scrie  Andrei Tiberiu Maria .

“Ei ma stiu de la televizor, e suficient, nu trebuie sa-si imagineze cum sunt ca sef.”

Cind spune asta Andrei , adica Smiley in varianta in civilie, sta la in biroul dedicat “sedintelor” din aripa noua a studiourilor HaHaHa Production,  o incapere decorata simplu, cu trei birouri bej, doua fotolii de culoare rosie si- o masuta de cafea . Singurul indiciu ca nu esti intr-un birou al unei corporatii e un tablou urias de pe peretele cel mai lung al camerei: un desen cu Smiley cintind la microfon , imbracat in haine bej de scena, desenat pe un fundal  verde aprins. Un cadou de la colegi primit la o aniversare.

Ca sa salveze timp in perioadele aglomerate, toate intilnirile se tin la birourile HaHaHa, fie ca sunt de business, fie ca sunt de creatie, asa ca biroul acesta e BAZA, ca la armata. Toti se aduna aici cind trebuie sa ia decizii.


Ca sa ajungi la biroul lui Andrei Tiberiu Maria din HaHaHa Production trebuie sa parcurgi insa un hol lung parca scos dintr-o secventa cu Alice in Tara Minunilor.

Dusumeaua e ca o tabla de sah, iar peretii negri par un drum colorat printr-un tunel, cu picturi in rosu, galben, verde…Un pian dintr-un tablou are o prelungire a picioarelor dincolo de rama, desenate direct pe perete –   o continuare a imaginatiei intr-o alta realitate. Pe peretele opus, o masa dintr-un alt tablou se continua ca un desen cu creta. Doua oglinzi mari lasate pe podea, sprijina, de o parte si de alta, holul ingust – intrari spre lumi ale egoului, caci ce ar fi arta si artistii fara egoul lor, iar intre ele – in rosu si verde-  usile spre lumea magica a creatiei: studiourile in care se fac hiturile. HaHaHaLand.

Pe dreapta prima usa e studioul lui Serban Cazan, unul dintre prietenii si partenerii lui Andrei in HaHaHa Production, doua usi mai incolo ar fi trebuit sa fie studioul dedicat exclusiv lui, un fel de “acasa”pentru Smiley – Andrei in HaHaHa Production, doar ca el a decis sa-l imparta cu restul pentru ca acum compania e mai mare si au nevoie de mai mult spatiu. In Hahaha Production lucreaza 40 de oameni.

Pe holul asta s-a cristalizat ideea #maimusic, unul dintre cele mai nebunesti proiecte muzicale ale acestui inceput de an: 31 de zile, 31 de piese noi, 31 de videoclipuri.


La mijlocul lui aprilie, intr-o noapte petrecuta la  HaHaHa, Andrei a intrat in studioul lui Serban Cazan care voia sa-i arate o piesa .

“Facuse piesa Jazzy-Jo-Amor-Amor“, isi aminteste Andrei si , in felul din care rosteste cursiv numele artistului linga piesa, cu aceeasi tonalitate ca si cum ”amor-amor” e parte dintr-o propozitie cu ”jazzy-jo” intelegi ca ei compun ca parte dintr-o identitate muzicala stabilita dinainte pentru fiecare artist HaHaHa Production.

A ascultat cintecul, au discutat detalii tehnice, apoi l-a intrebat pe Serban:

” Ce piese mai avem la Jazzy Jo?” , iar cind Serban i-a aratat 6 piese printre care una scrisa in urma cu 3 ani (Maea) a exclamat: “Dar ce faceti cu ea?! Nu o scoateti?!”

A iesit din studio si, pe holul lung coborit din Tara Minunilor, mintea a inceput sa-i lucreze in flashuri care se suprapuneau vijelios: “Ce-ar fi sa scoatem in fiecare zi din luna mai cite o piesa?” , “Stiu cit de multe piese avem in studio”, “Piesele playlistului de la radio sunt in numar finit, cite de la noi sa incapa?! Nu mai bine le scoatem noi pe net?!”, “Cite hituri or fi prin calculatoarele noastre si zac de atitia ani pentru ca noi consideram alte piese proaspete mai bune?”

Si-a dat seama ca regula pe care o respecta toti cu sfintenie “sa facem 100 de cintece ca sa avem 10 hituri,  pentru ca numai din munca multa poate sa vina succesul” nu ii e aliat mereu, asa ca a intrat in biroul de la management & promovare hotarit si incintat:

Cum ar fi ca in luna mai sa scoatem cite un cintec nou in fiecare zi, cu tot cu videoclip?!


Andrei isi aminteste amuzat ca a vazut fetele celor care formeaza echipa de management, Ramon  Laurentiu Militaru si Robert Dulica, care spuneau “frate, esti nebun la cap”, dar i-a auzit replicindu-i doar  “Si cum facem? Avem atit de multa muzica?”

Citeva ore mai tirziu gasisera 8o de piese noi doar intr-un calculator, artistii prezenti in studiouri la munca incepeau sa se gindeasca la forma pe care o va lua videoclipul piesei lor sau a colegilor. Si decisesera sa numeasca proiectul #maimusic

Era intr-o noapte de la mijlocul lunii aprilie. Mai aveau doua saptamini pina la marea aventura pe care tocmai o puneau la cale, un proiect de-a dreptul nebun luind in calcul timpul de filmare, de montare, dar si celelalte proiecte in care toti erau implicati: Concertul Smiley de la Arenele Romane (cu discutii inca in desfasurare pe momentele sponsorilor, dar si chestiunile tehnice ale show-ului), filmarea videoclipului pentru “Oarecare” ( piesa care din prima zi in care a ajuns la radiouri a intrat in turatie maxima in play listuri), turul de promovare al clipului cu Smiley la radiouri si televiziuni, dar si concertele lui Smiley (unul la Londra pentru comunitatea romaneasca de acolo), precum si semifinalele live de la Romanii au talent.

Nu s-a gindit nimeni ca e inca un proiect care le complica viata, ci ca e o provocare unica in lume care pune in valoare intreaga companie, fiecare artist, fiecare compozitor. Chiar daca asta urma sa insemne o munca draconica.

“Asta ne motiveaza cel mai tare:  sa te gindesti in fiecare zi la ceva nou, fara sa-ti zici: dar cit costa, sau ce rezultat o sa avem?”, spune Andrei in sala de sedinte, avindu-l pe Ramon in dreapta lui care zimbeste cu atitudinea ca intelege profund ce se afla dincolo de aceste cuvinte.

Andrei Tiberiu Maria e un lider, chiar daca lui nu ii place sa spuna asta. “Ma entuziasmez si incerc sa-i conving sa facem ceva,  cred in ideea mea si la inceput trasform in avantaje contra argumentele pe care le aduc ei.” Asa isi justifica el faptul ca toti din companie il urmeaza in ceea ce par la inceput cele mai nebunesti idei.

Ramon ride cind il aude si adauga: “ii ziceam saptamina trecuta:  tu ne arati un norisor asa, in zare, abia conturat si ne faci sa credem ca e real. Si tie iti place atit de mult norisorul ala pe care noi abia il zarim incit incepem si noi sa credem ca e frumos.”

Ramon – care a fost seful de proiect pentru #maimusic – recunoaste pe jumatate intelegator, pe jumatate amuzat: “Nu ai cum sa-i zici: nu cred ca putem. In a doua etapa de entuziasm iti mai da si niste hinturi… Iti arata: uite turnul ala, hai sa mergem impreuna sa ne urcam acolo si o sa vedeti norisorul”.

In ultimul stadiu al entuziasmului, Andrei devine foarte serios si analitic, si-i provoaca pe toti sa -si spuna parerea. “Nu vreau sa ma pacalesc singur, stiu ca daca ma entuziasmez ii pot lua si pe ceilalti…In capul meu eu vad ca se poate face, dar trebuie sa creada si ei, altfel sunt doar un nebun care striga in pustiu: trebuie sa facem asta”.


Cind au pornit Hahaha Production le-a spus ca o sa aiba piese licentiate in strainatate, ca o sa vina americani pentru care ei o sa compuna muzica, ca vor avea artisti pe care sa-i creasca dupa cum cred ei ca se formeaza un muzician, nu neaparat dupa ce cere piata intr-un anume moment. Cei citiva din gasca de la inceput au ris.

E legendara insa una din zilele de inceput  Radio Killer – un proiect de DJs creat de ei, aproape necunoscut in Romania, dar cu multe No 1 in tari importante -, cind  Andrei a ajuns la biroul care era intr-o casa mica, dar cu o curte generoasa, si a inceput sa urle la ei de pe pajiste: “Suntem licentiati in Rusiaaa!”. Statea acolo pe pajiste, sarea in sus de bucurie si urla la cei care erau in casa, la birouri. Si si-a urlat bucuria pina au iesit toti afara.

Citeva saptamini mai tirziu toata echipa,  cu mic cu mare,  intr-un inceput calduros de iunie se inghesuia intr-un birou ca sa asculte cu rasuflarea taiata, cintec dupa cintec , cel mai important radio britanic care difuzeaza muzica dance, intr-o zi in care stiau ca Radio Killer urma sa aiba prima piesa romaneasca, Loney Heart, difuzata la BBC One. Era emisiunea “Ready for the weekend”, prezentata de veteranul Scott Mills.

” Lucrurile pe care am zis ca o sa le facem le-am facut. Am plecat de la un studio de productie si am ajuns aici. Avem artistii nostri, schimbam muzica, schimbam lumea. Schimbam conceptii. Avem perspective pentru afara.”, rezuma simplu Andrei momentul la care se afla businessul lor.


Dar Andrei Tiberiu Maria nu vede lucrurile din meseria asta in termeni de bani sau de succes. Pentru el e bucuria, daca exista si e intensa inseamna ca isi face treaba bine.  Daca nu exista…

De fapt, deocamdata nu stie cum e sa nu existe bucuria de a face muzica.

“Eu tot timpull ii incurajez pe cei de aici sa guste bucuria. Le spun mereu: nu ezitati sa va bucurati de actul creatiei, pentru ca bucuria asta nu o sa vi-o ia nimeni niciodata si nici nu costa nimic. Dupa aia, s-ar putea ca piesa scrisa sa nu aiba succes.”

Atitudinea aceasta ii da relaxarea de a nu face nicio presiune la statiile radio pentru difuzarea cintecelor lor. George Zafiu, directorul de programe Europa FM, spunea la inceputul lunii mai ca apreciaza ca Smiley nu poarta pica pieselor pe care el le credea hituri si n-au prins la public sau n-au fost difuzate de radiouri. Si ca trece imediat la o alta piesa.

Relaxarea vine, spune Andrei, si din faptul ca stie ca au alte piese in sertar. Ca pot scoate imediat alta, ca publicul e imprevizibil, dincolo de orice stiinta si analiza, si ca mereu se poate mai bine. Stie ca va analiza impreuna cu colegii ce a mers si ce nu a mers la fiecare piesa nou lansata, tot asa cum va analiza si de ce plac unele piese ale concurentei care lui nu i se par potrivite pentru moment sau piata de aici.

La fel de bine stie ca se va mai trezi in miez de noapte cu gindul ca o anume piesa putea fi facuta “putin mai bine” chiar daca a fost un super hit, sau ca va plati masterul unui cintec de 3 ori pentru ca ii va aduce noi si noi imbunatatiri. “Uneori aud si chestii care nu sunt pe piesa, iar Serban imi spune contrariat cu computerul in fata: nu vezi, mai, ca nu e nimic aici din ce zici tu?!”, ride Andrei de lupta sa interioara pe granita dintre “nimic nu e perfect” si “intotdeauna se poate mai bine”.

“Hai recunoaste, cu o asa tipologie spre perfectionism, sigur ai fost premiant la scoala”, ii zic si el incepe sa rida si mai tare: “Pai cum nu?! Cu coronita, cu 10 pina la liceu, dupa care m-am prins cum sta treaba si am inceput sa invat selectiv”.


“Nu sunt un sef dictator”, spune relaxat Andrei Tiberiu Maria cind vine vorba despre faptul ca, in ziua dinaintea intilnirii noastre, ratasera un clip din #maimusic. Piesa Dianei, Cadoul, a iesit pe piata doar cu o fotografie.

Ramon era profund dezamagit, i se parea ca e vina lui ca nu a anticipat unele lucruri, dar in nebunia productiei zilnice, o parte din responsabilitate a fost la fiecare artist. Andrei avea insa argumente obiective pentru decizia luata si le spunea fara nicio suparare: “fata din clip se machiase prea mult si oricit au incercat din montaj sa ajusteze impactul imaginii ei, nu s-a putut. Ea e frumoasa si copilaroasa si nu era potrivit ce aveau in clip.”

Cu diplomatia unui frate mai mare, sau a unui psiholog, ii explicase si Dianei care nu se suparase, stia ca gresise cu make-up-ul.

O parte importanta din munca lui Andrei Maria la Hahaha Production e cea de frate-mai-mare- psiholog- manager-sfatuitor pentru fiecare artist pe care-l au in grija.

“Spun mereu ca eu traiesc zilnic toate etapele vietii unui artist: de la fricile debutului, nelinistea asteptarii reactiei industriei la o piesa noua, bucuria unei piese de succes, oboseala urmata de senzatia ca nu mai poti dupa zeci de concerte, dorinta de abandon, senzatia ca lumea nu intelege creatia ta si nevoia de o motivare emotionala suplimentara. Artistii nostri ma suna pentru ca stiu ca se pot baza oricind pe mine cu un sfat sincer;  stiu cum e: am fost si eu pe drumul asta.”

Cind nu e manager, psiholog pentru colegi, showman cu concerte prin tara, negociator creativ in intilnirile cu sponsorii, jurat la Vocea Romaniei, prezentator la Romanii au talent, Andrei Maria e …compozitor si producator muzical. Scrie piese nu doar pentru el ci si pentru artistii de la Hahaha Production sau pentru nume ca Loredana, Corina, Antonia, Delia sau Snoop Dog, In-grid etc.

“Nu imi place sa fac fotografii, dar intr-un fel fotografiez stari, le tin minte si le folosesc cind se cristalizeaza ideea. Cind compun plec de la o stare pastrata in minte, iar cind am piesa , ea e cu totul in cap, o aud cu toate detaliie. Mi-ar placea sa se inventeze un gadget care sa scoata muzica din cap exact asa cum o aud eu.”

Il intreb daca nu e tentat ca atunci cind se prinde ca a creat un hit sa pastreze piesa pentru el si spune scurt si repede “Nu. Niciodata nu m-am gindit la asta”, apoi dupa ce mai analizeaza putin situatia detaliaza: “Nimeni nu vrea sa cinte piesele pe care le compun pentru mine. Fie nu le simt asa cum le simt eu, fie nu le plac. ”

In faza aceasta a activitatii lui, Andrei Maria devine seful lui Smiley. Stie exact ce se potriveste pentru artistul Smiley, cum trebuie sa arate clipurile si conduce intilnirile  cu detasare, ca si cum ar fi vorba nu de el, ci de oricare alt artist HaHaHa Production.

Ca atunci cind au gindit clipul pentru Acasa. Erau de citeva ore in biroul baza si discutau,  clipul parea ca va fi o naratiune cu povesti care se intrepatrund. Andrei i-a intrerupt:

“Despre ce e vorba in clipul asta?”

Toata lumea a inceput sa detalieze, un copil care … un soldat care…, dar el i-a intrerupt din nou

“Puteti sa spuneti totul intr-o fraza? Daca nu puteti, inseamna ca nu e bine, e prea complicat pentru audienta.”

Si cind toata lumea se reseta ca sa inceapa cu idei noi, el le-a spus: “Despre ce e vorba in clipul asta? Despre un om care isi construieste o casa intr-un loc magic” si-asa a aparut clipul cu povestea emotionanta a casutei din padure.


Programul lui Andrei Maria incepe pe la 10 si se incheie la 3 dimineata, cind insa e in perioadele de promovare pentru o piesa de-a sa si trebuie sa mearga la televiziuni sau radiouri, se trezeste la 6 jumatate. Isi ia vacanta doar 2 saptamini pe an, in ianuarie cind stie ca activitatea in industria muzicala este mai relaxata.

E tot timpul conectat la activitatile companiei, chiar si cind e la filmarile pentru Vocea Romaniei sau Romanii au talent, iar pauzele publicitare din transmisiunile live ale acestor emisiuni sunt sprinturi in dialog cu cei din echipa lui pentru ca le raspunde prin sms/whats app la intrebari.

In pauzele pe care doar el le gaseste continua sa se preocupe si de o slefuire interioara: a urmat cursurile de actorie ale Ivanei Chubbuck (cea care le-a fost profesoara lui Brad Pitt, Halle Berry sau lui Beyonce) sau merge sa intilneasca mari traineri in leadership sau inovatori ai lumii (Richard Branson sau Robin Sarma).

De fapt, si la HaHaHa Production e mai preocupat de evolutia echipei decit de partea financiara si spune despre nebunia #maimusic: ”Banii astia nu ma astept sa-i scot, dar e o investitie in increderea oamenilor, in repertoriul artistilor, in talent. Am invatat multe in campania asta. Fiecare artist, fiecare compozitor va avea concluziile lui. Eu imi justific mie investitia, nu stiu cum sa vi-o justific voua.”

Si da, la anul va fi o noua editie #maimusic, pe care o vor ”complica” in desfasurare. ”E ca la un joc, trecem la nivelul urmator. E normal sa fie mai complicat. Despre asta e evolutia.”


Cind intilnirea noastra s-a incheiat si a iesit, politicos, sa ma conduca spre holul magic din HaHaHaLand n-a apucat sa depaseasca pragul spre iesire: colegii il pindeau cu diverse probleme – nu erau mentionati intr-un spot radio, nu aveau o situatie de la niste difuzari etc. L-am lasat acolo, zimbind , stiind ca de cel putin 3 ore, 20 de metri mai incolo, spre iesire, Silviu Pasca astepta si el, la Serban Cazan in studio, pentru ca avea o problema cu o rima.

Andrei isi schimbase deja ritmul cu care vorbea, era mai alert, gesticula mai mult si, cum vorbea doar cu baieti, frecventa de ”bai” era foarte mare printre cuvinte, dar zimbea mai mult decit in conversatia cu mine (in care mai si risese printre raspunsuri, ce-i drept).

Se simtea ca ii place ce face, ca e bucuros cu ce se intimpla chiar daca era obosit si ii incurcasem si eu programul cu o lunga conversatie. Am plecat avind in minte imaginea lui care gesticula mult pe hol si cum a descris nuantele despre bucuriile pe care le implica meseria asta.

Sa stii ca bucuria in momentul in care creezi ceva e mai mare decit bucuria cind vezi ca ai rezultate. E total diferita. Bucuria pe care o ai cind creezi ceva este bucuria sufletului, bucuria pe care o ai cind vezi rezultatele e bucuria ego-ului.”

Poate de asta, oglinzile – semn al ego-ului – stau pe jos pe holul care are portile catre HaHaHaLand.

aici puteti asculta toate cele 31 de piese din campania #maimusic

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email: